Nocturnă
M-am trezit cu mine lângă mine
Și m-am speriat de hăul care se deschidea între buzele mele,
Fără ca sufletul să-l mai poată acoperi.
Vorbeam singur.
Păianjenul din mine începuse, de spaimă,
Să țeasă o pânză în care să cadă cuvintele.
Când le vei auzi ecoul, urechea ta va fi bătrână,
Sufletul meu, cântec sub lună.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Un vers
Eu n-am timp să mai scriu perfect,
Că, de-aș avea, nici n-aș mai scrie,
Ci m-aș lăsa o veșnicie
Să te iubesc fără defect.
Apoi m-aș apuca să-nvăț
La ritm, la vers, la prozodie;
Urechile să vă răsfăț,
Devoratori de poezie.
Dar, lume, sunt dator la stele,
Și toate versurile mele,
Împrumutate de la praf,
Sunt versiuni la epitaf.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea, cântecul greierilor este pentru urechi ceea ce razele lunii și stelele-s pentru ochi, un sărut de Somn ușor.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ca glonțul
Nu mai putem iubi decât vreo doi-trei ani
Și-apoi ne plictisim sau devenim dușmani.
Putem visa cât încă mai visăm
Că ne putem schimba dacă schimbăm
Ceva la noi, ceva la celălalt,
Ne raportăm la ceva mai înalt,
Schimbând perechi, rămânem nepereche,
Ne trece viața-n zbor pe la ureche.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din dorul meu
Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoșilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat
Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt
Mi-e dor de tine uneori
Și-aș vrea din dorul meu să mori.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la urechi, dar cu o relevanță mică.
Viță veche, viață nouă
Duminecile-n care nu vorbim,
Altare fără slujba liturghiei,
Le dăm la schimb, să nu păcătuim,
Ca pe grijanie, doar poeziei.
Zilele-n care ne-auzim, dumineci
În care tu, în loc de liturghie
Și acatist, voind să mă cumineci,
Îți dai potirul buzelor doar mie
Din care gust ca dintr-o limbă veche
Un vin la fel de tânăr ca noi doi
Când mă săruți cu vocea pe ureche
Și-nchidem ochii vremii... amândoi.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (5 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călărețul știrb
Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paște din mine
Și nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinți
Și vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Și că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă și-un pic.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moină
A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus înghețate
Și prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.
Cocoșul a cântat mai des
A nopții de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înțeles.
Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Loc de rugă
Azi, în genunchi, în fața ta,
Genunchii să-ți pot săruta,
Căci ești în fustă, vreau să stau,
Cu dinții poalele să-ți dau
Mai sus, cu buzele apoi
Să îți sărut genunchii goi.
Azi, în genunchi, în fața ta,
Genunchii să-ți pot asculta,
Căci ești în fustă, să-mi lipesc
Urechile să mi-aciuiesc
Între genunchii-ți, să mă strângi
Până-mi vor spune de ce plângi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne trimiteam scrisori. Le primeam și ne bucuram cu toată ființa. Au apărut telefoanele... Urechile noastre erau fericite. Restul ființei le invidia, mai ales ochii. Acum, ne putem și auzi, și vedea. Va veni o vreme, de-o vom prinde, în care ne vom putea face orice, de oriunde. Ne vom putea bucura cu toate simțurile... Doar sufletul va tânji după vremea aia-n care noi ne trimiteam scrisori.
citat din Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când există sufletul
Suflă vânt de primăvară,
La urechea mea, șoptit,
Vocea lui chemând afară
Sufletul meu amorțit.
Rușinos ca fata mare,
Suflețelu-mi, încurcat,
Îi zâmbește și tresare
Feciorelnic, rușinat.
Vântule, măi vânticel,
Ce vrei tu de la ce n-am?
Suflete, măi suflețel,
Ce te miști precum un ram?
Vreți să dovediți că omul,
Primăvara când sosește,
Înverzește precum pomul,
Deci există când iubește.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (3 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimb de suflete - iubirea
Mi-am urmărit sufletul
Pe gaura cheii.
Mi-am pus la bătaie ochiul
Care se zbătea ca semn.
Camera goală!
Mi-am alipit urechea
Și nasul
Și limba
Și degetele
De gaura cheii:
Nimic.
Din interior mi-a vorbit o voce:
-Măi, sufletul tău nu există,
Iubește!
-Dar tu de unde știi, am întrebat?...
-Păi nici eu nu mai sunt
La locul meu;
Sufletul tău m-a înlocuit!
-Ca să vezi, i-am răspuns vocii
A cărei piele nu o mirosise niciodată
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lauda ochilor
Ochilor, voi știți de ce se-nvârtește Pământul?
Ca să vedeți voi mereu alte stele
Și cerul întreține ghirlande licurinde
Ținând aprinse toate stelele
Care se-ntrec să fie nevăzute
Ca fetele mari la măritat
Și tot universul e cu ochii pe voi,
Ochilor. Pe planeta asta cu
Miliarde de oglinzi în care
Se gătește lumina.
Să mai vorbesc de iarbă, de păsări
Sau de flori? Pentru voi sunt, ochilor.
Norii sunt pentru ochi. Dar tunetul?
Pe el n-aveți ochi să-l vedeți,
Cu toate că vă face și el poze cu blitzul.
Sunetul a rămas al urechii.
Restul e pentru ochi.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poză merită un like
Eu nu iubesc, doar scriu despre iubire,
Scrisori la care nu primesc răspuns;
Destinataru-i doar o amăgire,
Ce niciodată nu-i îndeajuns.
Eu nu iubesc, doar sunt prea-plin de tine,
Te-atrag și te respir și te resping,
Mă zbat, aștept și te aștern pe mine,
Să-mi ții de cald, stingher să nu mă sting...
Eu nu iubesc, urăscu-ți ezitarea,
Buzele-n șoaptă, capul pe-o ureche,
Și te tratez precum oceanul marea,
Deși, privit din cer, îți sunt pereche.
Eu nu iubesc, urăsc acest cuvânt!
Și tu la fel, de asta sunt convins:
Nu ne-am făcut o poză pe pământ,
Să ne uităm în altul, înadins!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Caut duhovnic
Urechi de preoți mici puține
Păcatele-mi și mari și multe
Degeaba strig nu vreau virgine
Că n-are cine să m-asculte
epigramă de Marius Robu din Degeaba (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul stejarului (Oanei)
Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc și crud sufletul și-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric și de ger
Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele
Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Și crescând să-i facă umbră și murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă și lemn
Vă poftim să luați aminte pomi și oameni la un loc:
La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuța peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana fata pădurarului
Dulce-n glas, la suflet bună și frumoasă de nespus...
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre urechi, adresa este: