Era o noapte de catifea și de plumb, în care adierea molatecă a unui vânt fierbinte cerca în zadar să risipească pâcla ce închegase văzduhul. Zările scăpărau de fulgere scurte, pădurea și grădinile posace tăceau ca amorțite de o vrajă rea; mirosea a taină, a păcat, a rătăcire.
Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clio
Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.
Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.
Dar ceața serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,
Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiți."
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte roșie
Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins și bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi.
Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Și când își amintește cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite,
Și cum tăiați pieriră coconii amândoi,
Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată,
Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Și alba barbă-și smulge și blestemă hain,
Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta și moartea îl așteaptă.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întoarcerea învinsului
Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii
Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,
Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării
Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere
Și oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător,
Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor,
Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sihastrul și umbra
Minunea Sfântului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, și mai pregeți? oprește ai tăi pași!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă
La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit
Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă,
Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit.
Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine
De te adăpostește și tu, rămâi la mine.
- Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător,
De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte,
Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator
Să merg fără-ncetare și fără țel, departe,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătatea
E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit.
Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind
Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,
Zguduitoare patimi cu foc mărturisind.
Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește
La murmurul ei sumbru plutind în depărtări,
Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește
Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește
Într-un noian albastru de mistice visări...
Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă,
De omeneasca fire treptat mă dezrobesc,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.
Aspra
Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.
Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie
A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.
Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.
sonet de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mateiu Caragiale despre noapte, adresa este: