Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește și îmbată de o amețeală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goana după plăceri rare, după senzații noi.
Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Așa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuși niciodată.
Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cronicarul
Cu ușa zăvorâtă, în dosnica chilie
În care raza zilei se cerne tainic, lin,
Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,
Bătrânul amintirea își deapănă și-o scrie.
An după an înșiră, domnie cu domnie,
Rănit de soartă însă, de părtinire plin,
El pana-nverșunată își moaie în venin,
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie
Acel veac de restriște cu sângerânde zări.
Iar pe asupritorii batjocoritei țări,
Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri
Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când
Răsare printre umbre domnița cu chip blând,
Mișcat închide cartea și cade trist pe gânduri.
poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțeleptul
El de măriri deșerte, de faimă, nu visează,
Domnia n-o râvnește, de curte stă străin.
Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin,
Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează.
Dar armele iubește și caii, des vânează,
Și-mbelșugata-i viață își toarce firul lin,
Mărinimos și darnic, cu cugetul senin,
El tot mereu petrece și bea și ospătează.
Așa un veac trăit-a, voios și înțelept,
Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept,
L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată;
Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc,
În cântece-amintirea-i e de popor păstrată,
Și tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi șoptesc.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugărița
În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrențe, de ani împovărat,
Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită.
Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Și-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcnește și sângeră rănită.
Căci viața mea în lacrimi și-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;
Din șea îl prăbușiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină mărețe curți pustii
Și eu îmi rog sfârșitul, dar moartea nu mai vine.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curțile vechi
De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește
Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește
Surpata zidărie și frântele tulpine;
Și-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește,
Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește
O lucie cunună uitatelor ruine.
Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă,
Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene,
Zâmbesc către domnițe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Grădinile amăgirii
Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde
Apusa tinerețe s-a ofilit de dor,
Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,
Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde.
Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde
Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior,
Va răsări iar umbra cu chip înșelător
Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde.
Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri
Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri,
Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură,
Și singur iar vei plânge în searbedele zori,
Amara soartă care te-a prigonit cu ură,
Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspra
Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.
Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie
A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.
Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.
sonet de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dregătorul
Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită,
Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,
Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat
De cute fața stinsă, firavă, ofilită.
Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită
El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat,
Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat,
Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită.
De jale și de groază cumplit semănător,
Atotputernicia-i de mare dregător,
Încununat de faimă fu fără țărmurire,
Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar
Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire
Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar?
poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lauda cuceritorului
O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărății bătrâne
Și-ai câștigat izbânzi nenumărate;
Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne,
Când jefuind regeștile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Și oaselor bogatele veșminte;
O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa
Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul,
L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ți-a spulberat cenușa vântul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sihastrul și umbra
Minunea Sfântului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, și mai pregeți? oprește ai tăi pași!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă
La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit
Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă,
Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit.
Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine
De te adăpostește și tu, rămâi la mine.
- Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător,
De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte,
Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator
Să merg fără-ncetare și fără țel, departe,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătatea
E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit.
Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind
Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,
Zguduitoare patimi cu foc mărturisind.
Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește
La murmurul ei sumbru plutind în depărtări,
Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește
Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește
Într-un noian albastru de mistice visări...
Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă,
De omeneasca fire treptat mă dezrobesc,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mateiu Caragiale despre timp, adresa este: