Întoarce înc-o dată
Întoarce înc-o dată spre mine fața ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.
Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe vieți sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.
Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.
Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi că niciun suflet nu plânge-n urma ta!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Resemnare
Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aș fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!
Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Și încet în mintea mea
Vălul nopții se întinde.
Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Și aștept doar s-a sfârși
Viața mea cea chinuită.
Vremea trece-ncet și greu
În amara așteptare
Și de-acuma tot ce vreau
E odihnă și uitare!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai o clipă
Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,
Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.
Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fratelui
Demnult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,
Sau dacă am murit...
O, frate! anii care trec...
Nu știi că-n drumul lor
Iau ce-i mai dulce pe pamânt:
Juneță și amor;
Dar neclintite lasă-n loc
Iubirile curate,
Iubirea dulce de părinți
Și dragostea de frate?...
Părinții noștri hodinesc
Demult sub piatra rece,
Și lacrimile noastre curg
Zadarnic... Timpul trece!
[...] Citește tot
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea
Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?
Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!
Cu inima fierbinte și plină de credință
Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.
O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.
[...] Citește tot
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În natură-i grea tăcere...
În natură-i grea tăcere:
Păsările au muțit,
Și în tainică durere
Florile s-au veștejit.
Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.
Arborii plini de mâhnire
Mișcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda știre,
De pe crengi s-au ridicat.
Apoi cerul se-nălbește,
Și încet, încet din nori
Cade neaua și-nvelește
Frunze morte, morte flori.
[...] Citește tot
poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Matilda Cugler-Poni despre viață, adresa este: