Mihaela Maxim despre inimă

Dansand pe gheata

căram nămeţi de aripi congelate
sloiuri de lacrimi
soarele-zâmbet săpa
într-o bătaie de inimă
fără revelaţii...
visele ascultau
cu inima uşor întredeschisă
...
număram
în neştire coaste
cuvinte dezgolite
aici... câte una mai puţin
acolo... una în plus
cine te va ascunde?
vom trage afară lanţul iluziilor
tăcerea se va rupe-ntr-o
lacrimă de sticla
...
vei veni şi tu
cap de piatră sădit

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul sangelui

treceam cândva, moleculă cu moleculă
prin aripile tale amputate de timp
chiar înainte de a-ţi auzi foşnind
ultima zbatere

îmi spuneam că am ajuns în rai
şi voiam să plec în căutarea Sa
dar se făcea că plângeam...
curgeam din capilare
drept în inima pământului

eram atât de roşu...
răni învineţite abia scăpau
câte un bob rubiniu
pe care mi-l priveam
bucăţi chipul amurgului
pâinea sărată a trupului meu

apoi urcam verde
răscolitor de verde

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda timpului

Din mintea mea o mare de aburi
Aruncam câte un gând înspre
fântâna timpului abisal
Culegeam spaţiul rămas pe toate marginile
În căuşul palmei
La câte trei gânduri îmi puneam o dorinţă
Iar gestul se propaga magnetic
Abisul zămislea câte trei ecouri
Suflându-le către inima mea
Apoi îmi repeta un dor
Simţeam trăirea decupată empatic
Pe lungimea de undă a bătăii de aripă
Alergând sinusoidal pe raza tăcerii

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita ţipătului

Labirintul tăcerii

mă grăbeam să prind din urmă
trenul ultimei priviri
aruncată la voia întâmplării
printre gândurile mele chinuite
în iarba visului

Lanţul de lacrimi

doruri înnodate în acelaşi ADN
chipul umbrei descifrat
în raza sufletului
cu roua sărată
scobind obraz după obraz
chipurile mele
de tăcere

salcia cu lacrimile verzi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia de dragoste

Eu te ţin în mâinile umbrelor
Cu trunchiul la vedere,
Să poti cădea ca-ntr-o oglindă
Când visele n’au să te ţină
Aproape de tăcere

Tu mă purtai pe stele
Într-o dulce mângâiere
Ea mă visa-ntre ape
Cu soarele aproape

Ea eram eu mereu alta
Şi tu numai Tu până când
Luna-nceta să mai zbată
Tăcerea în norii de plumb

Cu iarba smulsă din inimă
Ştergeam peste pleoape şi solzi
Puţin din tăcerea ta multă
Şi roua uitată la porţi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de tacere

Ca un animal care şi’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi şi noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agăţaţă de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.

Pentru că vii când nu te chem
Desculţ/ă prin roua gândurilor
Când nu ştiu ce caut
Pentru că nopţile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinţi
Pentru că amurgul topit peste creştet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi

II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!