Mihai Beniuc despre moarte

Am fost de multe ori pe punctul de a mă sinucide, de altfel ca şi Emma, dar, de când am aflat că prietenii doresc foarte mult aceasta, m-am hotărât, cred definitiv, să las sarcina morţii mele, ucidere sau moarte bună, prietenilor mei şi destinului.

Mihai Beniuc în Însemnări personale (21 septembrie 1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul răsărit

Primeşte-această floare-n dar,
Un galben trandafir în floare
Ca luna plină-n codrul rar
Când seara-n linişte răsare.

E semnul dragostei ce-o port
Fiinţei tale totdeauna,
Iar când voi fi de mult un mort
Priveşte cum răsare luna.

E galbenul de pe obraz
Al celui ce pe veci dispare,
Al soarelui ce-asfinte azi,
Dar mâine iarăşi va fi soare.

poezie clasică de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina amintirii

Nu poţi fi moartă cât mai sunt eu viu
Te simt în orice fibră din fiinţă,
Nu te primeşte Lethe-n nefiinţă
Cât mie-mi este dat ca să mai fiu.

Te port în mine ca un arbor seva
Şi-nmurgureşti în fiecare gând
În trupul meu cu rodnicu-i pământ -
Rămâi fecundă pentru mine Eva.

Cât voi mai fi, alături o să fim
Iar în copaci o floare lângă-o floare
Va străluci-n culori mirositoare
În al grădinii noastre ţintirim.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă vei uita

Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.

Anii vor veni mereu şiraguri
Ca soldaţii la cazan flămânzi.
Din viaţa ta de miez şi faguri
N-o să aibă Moartea nici de prânz
Poate doar o simplă, tristă cină,
Tristă cină.

Ce bătrână, palidă şi goală
Vei rămâne peste trei decenii!
Sângele tău, astăzi în răscoală,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea,
Mai avea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să vă spun?

Ce să vă spun? Noi ăştia suntem prea comunişti
Ca să mai fim, de soarta ce ne pândeşte, trişti;
Fireşte soarta noastră de inşi supuşi la soarte,
Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte moarte.

În spate-mi veşnicia trofeele-şi înalţă,
Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă
Ce trece Rubiconul, ca să-şi încerce cale
Şi noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.

Se poate pân' la urmă să afle alte astre
Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.
Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,
Leac pentru jalea vieţii şi cale peste moarte.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Zi de zi (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Şi amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul şi asaltul.

Am rupt suliţi, am spart scuturi
Am devastat atunci ţinuturi
În suflete unul altuia,
Şi-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără ţel!
Şi tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "

De unde-atâta încleştare?
Acuma plouă plumb în zare
Şi stăm plouaţi, zdrobiţi şi uzi
Şi tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"

Zic:,, Da..." Şi-mi dârdăie toţi dinţii
Pe creştet mi-au picat arginţii
Ori poate că e numai coiful

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!