Mihail Sadoveanu despre înălţime

Pretutindeni gândul binelui lucrează, obscur ca şi floarea de primăvară, care-şi face înalt şi nebănuit loc în întunericul frunzelor noastre.
Munca aceasta fără răsplată, ca şi floarea sfioasă, vesteşte înflorirea unei primăveri. Să ne descoperim înaintea ei.

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la un loc, de pe înălţimea malului, mă întorsei parcă chemat de cineva şi privii în urmă. Copilul sta sub mesteceni şi-l vedeam parcă nedesluşit, ca-ntr-o ceaţă de lumină. Oile păşteau în juru-i. Piţigoii îşi rosteau cu viers subţire veşnicele lor cuvinte de bucurie: Simţ a vară! simţ a vară!

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Mia Vasilian, soţia cunoscutului avocat din târgul nostru, observase privirea cucoanei Emilia şi zâmbi. I se părea foarte ciudat, cum o mamă aşa de înaltă şi de groasă poate să aibă o fată aşa de uscată şi subţire - ca o aţă... Las'că amândouă sunt urâte şi fără gust îmbrăcate. Şi au nişte pălării... Cum pot nişte femei de condiţie să poarte asemenea pălării?

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii într'al cincilea ciclu, socotind ciclul cât numărul zilelor anului, adică trei sute şaizeci şi cinci de ani. Iar dintr'al cincilea ciclu, credincioşii vechi dela Carpaţi numărau ani o sută douăzeci. În văile depărtate, unde izvoarele şi puhoaiele înălţimilor se prefac în pâraie şi lacuri, iar oamenii îşi clădesc case din bârne în aşezări statornice, lumea îşi întorsese faţa cătră o lege nouă şi număra anul 780 dela izbăvitorul Hristos.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!