- nerecunoștință
- Nerecunoștința este copilul legitim al binefacerii.
definiție celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi i-a fost rău, s-a pus în pat, ș-a murit într-o duminică. Și-nainte de asta, m-a mângâiat așa pe frunte și mi-a spus că-mi lasă mie mioara asta... Copilul cel mărunțel îmi vorbea cu seriozitate și cu durere, ca un om mare.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu, Domnu nostru nu ne-a învățat niciodată din pricină că se temea de cei mari. Îi era drag să ne învețe, și parcă eram copiii lui, - asta am simțit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea lui. Se supăra rar și nu spunea decât două vorbe.
Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din ziua când m-am întors aici, în târgușorul nostru cel vechi, n-am stat o clipă. Am cutreierat în lung și în lat locuri le cunoscute, în care au rămas vii pentru sufletul meu întâmplări le copilăriei - întâmplările luminoase ale
copilăriei așa de îndepărtate.
Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioșia ei, înțelepciunea ei și ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăș de drum, în serile acelea singuratice de suferință, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu spuneam, dar tătuca știa și el asta și era supărat și tot trântea și izbea și întreba: Da'cât ai să mai bolești, măi fumeie?... Copilul vorbea încet cu glasul lui de suferință și nu mă privea; parcă nu vorbea cu mine și sta la sfat cu oile lui ca totdeauna.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt realități numai clădirile de piatră și petecele de hârtie. Mitul păstrează eternității cămara sufletului generațiilor. Ceea ce au crezut bătrânii și ceea ce vor crede copiii noștri, desfătați de vis, e un adevăr pe care nu-l vor putea înlătura oamenii.
citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt realități numai clădirile de piatră și petecele de hârtie. Mitul păstrează eternității cămara sufletului generațiilor. Ceea ce au crezut bătrânii și ceea ce vor crede copiii noștri, desfătați de vis, e un adevăr pe care nu-l vor putea înlătura oamenii...
Mihail Sadoveanu în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la un loc, de pe înălțimea malului, mă întorsei parcă chemat de cineva și privii în urmă. Copilul sta sub mesteceni și-l vedeam parcă nedeslușit, ca-ntr-o ceață de lumină. Oile pășteau în juru-i. Pițigoii își rosteau cu viers subțire veșnicele lor cuvinte de bucurie: Simț a vară! simț a vară!
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în școală și-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecați de un văl fumuriu: ochii ei îi avea și copilul. Fusese o fată vioaie și aprigă, foarte frumoasă și cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onișor, gospodar bun, dar om hursuz și cam cărpănos.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când copiii se rânduiau cuminți în cerdac, eu rămăsei cu ochii holbați în cerul nalt și strălucit, unde vedeam pentru întâia oară în viața mea plutind un unghi de paseri negre. În liniștea care se făcu, le auzeam strigătul alb și straniu.
-Vin cocoarele, zise domnu Trandafir. Și eu repetai, în minte, fericit, cuvântul acela nou...
Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuma Irina noastră cea de odinioară murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase și pentru totdeauna pierdute. Murise, lăsând sufletul ei cald și mintea ei bogată copilului - care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oițele lui. Mormântul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare și Onișor își ara ogorul nepăsător, îngrijit numai de holda de mâne.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onișor ieșise cu șase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaș palid și mărunțel și târa pe pământul ravăn niște ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi triști, învăluiți ca-ntr-o umbră cenușie și-și scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoștită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferință timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se povestește șoptit, la șezători ori clăci, în preajma acestei mari curți boierești, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domnița de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la șir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Așa că domnița Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea și temându-se să n'o lepede prințul dac'a naște iar fată, s'a sfătuit cu țigăncile ei dela iatac și, când a fost ceasul și noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din țigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos și a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în țara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupușor, stăpânul de-acum.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoștințe informații despre persoana sa c-un aer de tinerețe naivă. Acum douăzeci și trei de ani, când a adus-o barza în casa părinților domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiți-vă! Cele două soții de funcționari, proaspăt transferați în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i așa? Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei și l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, țuguindu-și buzișoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Și Mia i-a rămas numele. Cineva făcea, atunci, observația că asta dovedește la copilă "simțul muzicii".
Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.
În condițiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianță, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea și atâtea lucruri, speculații nefericite, inimiciții politice, a trebuit să se resemneze. Totuși, nu se poate spune, nu-i așa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaște că Papazoglu e altceva, e un nume celebru. În sfârșit, principalul e că se simte bine și e fericită. Și Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea și a mai fost însurat o dată. I-a rămas și un copil, o fetiță care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut. Asta aduce puțină umbră vieții lor, nu-i așa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; și la nuntă avea o toaletă așa de frumoasă, așa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.
Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre copilărie, adresa este: