Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Mihail Sadoveanu despre frumusețe

Mihail Sadoveanu

Viața... e frumoasă în adevăr când nădăjduiești și n-o petreci zadarnic și o înfrumusețezi cu ceva... lasă la o parte răutățile, ticăloșiile și meschinăriile, treci peste dușmăniile prietenilor și prieteniilor dușmanilor.

citat celebru din
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fratii Jderi" de Mihail Sadoveanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -47.50- 42.99 lei.
Mihail Sadoveanu

Se povestește șoptit, la șezători ori clăci, în preajma acestei mari curți boierești, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domnița de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la șir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Așa că domnița Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea și temându-se să n'o lepede prințul dac'a naște iar fată, s'a sfătuit cu țigăncile ei dela iatac și, când a fost ceasul și noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din țigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos și a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în țara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupușor, stăpânul de-acum.

în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

— Săracă țară Moldovenească! Erai mai frumoasă în tinerețele mele!
Pe urma s-a întors spre Ancuța, tulburat, îngânând cel din urma viers al lautarilor:
Trage, mândro, cu bobii...
Trage, mândro, si-mi gâcește
Codrul de ce-ngălbenește,
Omul de ce-mbătrânește...

în Hanul Ancuței - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în școală și-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecați de un văl fumuriu: ochii ei îi avea și copilul. Fusese o fată vioaie și aprigă, foarte frumoasă și cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onișor, gospodar bun, dar om hursuz și cam cărpănos.

în Un om necăjit
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Acuma Irina noastră cea de odinioară murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase și pentru totdeauna pierdute. Murise, lăsând sufletul ei cald și mintea ei bogată copilului - care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oițele lui. Mormântul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare și Onișor își ara ogorul nepăsător, îngrijit numai de holda de mâne.

în Un om necăjit
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Să știi dumneata, dragă Ancuța, că acest mazâl de la Bălăbănești, care se uita acum linistit la noi și grăiește așezat, a fost un om cum nu erau mulți în țara Moldovei. Voinic și frumos – și rău. Bătea drumurile, căutându-și dragostele; se suia la mănăstiri și cobora la podgorii. Si pentru o muiere care-i era dragă, își punea totdeauna viața. Așa om a fost, ș-a avut ibovnice cătră toate zările. S-adulmeca pe drumuri făra hodină si fără astâmpăr...

în Hanul Ancuței - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Îmi cunosc țara destul de bine, cunosc poporul nostru și nu sunt așa de îngrozit de viitor. Eu n-am văzut numai bordeie; am văzut sate, și multe cu gospodării frumoase. Într-un trecut nu depărtat am cunoscut sate sărace și ignorante, azi le văd bogate și tineretul tot e luminat.
Alcoolismul mă izbește când îl văd întrupat în cei câțiva nenorociți pe cari e firesc să-i întâlnești oriunde ; dar mulțimea cea mare a poporului muncește cu râvnă și se ridică încet[...]

în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Primăvară

Cum te ridici și ieși din casă,
Vremea se face frumoasă;
Îți vin cocoare
Vâslind sub soare;
Vacile-Domnului și furnicile
Anunță rândunicile;
Un flutur s-anină
De-un fir de lumină.
Cum ai râs cu dinți mărunței
Au înflorit flori în ochii mei.
Timpul stă - căci ai sosit.
Numai inima-mi bate ca un ornic grăbit.
"Bucură-te că ea e aice,
Timpul te-nșală", - biata inimă-mi zice.

poezie celebră de din Daim (1944)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihail Sadoveanu

Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoștințe informații despre persoana sa c-un aer de tinerețe naivă. Acum douăzeci și trei de ani, când a adus-o barza în casa părinților domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiți-vă! Cele două soții de funcționari, proaspăt transferați în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i așa? Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei și l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, țuguindu-și buzișoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Și Mia i-a rămas numele. Cineva făcea, atunci, observația că asta dovedește la copilă "simțul muzicii".

în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Băieți, urmă apoi învățătorul, astăzi e ca o zi de sărbătoare ș-avem să legăm și noi puțintel cartea de gard. Am să vă cetesc o poveste scrisă anume pentru voi și care se cheamă Capra cu trei iezi... în mine pătrunse o înfiorare caldă, ca totdeauna când se pregătea domnu Trandafir să ne cetească ceva. Și ascultai cu ochii pe jumătate închiși povestea cu ieduții, cu cumătrul lup și cu biata capră văduvă. în depărtare, spre Șiret, vibra lumina.
-Povestea asta, vorbi într-un târziu domnu Trandafir, e scrisă de Ion Creangă, cel care a făcut și cartea pe care trudesc bucherii noștri [...] Eu îl cunosc pe Ion Creangă, urmă el cu oarecare mândrie. L-am văzut vara trecută, la o adunare de învățători. Să știți voi că el are un dar de povestește așa de frumos, parcă ne-ar spune mama povești, în seri de iarnă, la gura sobei...

în Cheia
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la frumusețe, dar cu o relevanță mică.

Mihail Sadoveanu

În condițiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianță, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea și atâtea lucruri, speculații nefericite, inimiciții politice, a trebuit să se resemneze. Totuși, nu se poate spune, nu-i așa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaște că Papazoglu e altceva, e un nume celebru. În sfârșit, principalul e că se simte bine și e fericită. Și Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea și a mai fost însurat o dată. I-a rămas și un copil, o fetiță care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut. Asta aduce puțină umbră vieții lor, nu-i așa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; și la nuntă avea o toaletă așa de frumoasă, așa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.

în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre frumusețe, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info