Mihail Sadoveanu despre ploaie

I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înegrită de ploi: deasupra, un brad, care fâşâie la cea mai uşoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe cruce, o tăbliţă: "Aici odihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir..." şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, după zile fierbinţi, cu văzduh plin de abur, şi alte ploi viforoase, vremea parcă s-a aşezat. Dar într-o miercuri de la mijlocul lui august s-a vestit în sat la Buciumeni că vine mare Siretul şi ia podul. Dacă ia apa podul, rămâne moşia boierească tăiată în două.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cuconu Filip acasă, în dosul curţii boiereşti, veneau oamenii să se tânguie că nu pot ara, că vântul îi nebuneşte de cap şi-i usucă! — Nu ştiu ce-a fi, cucoane Cilipe, dar dacă nici acu, după vântoasa asta, n-a veni ploaia, apoi ne-am stins de pe faţa pământului. Acu-i de cherit: merge plugu ca-n cremene. Domnul premare mână după noi vătăjeii, da' dumnealui nu vrea să ştie de nacazu omului! — Dă, bre, răspundea gros cuconu Filip; aveţi datorii, ş-aista-i lucru boieresc, lucru sfânt, nu-l puteţi lăsa! Oamenii gemeau încet: — Vai de maica ce ne-o făcut! şi-şi plecau frunţile privind într-o parte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Îşi călăuzi din hăţuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziţi prin ploaia de lumină; se înălţau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele graţios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în şold şi începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălţară şi alte capete înfăşurate în broboade albe şi'n frunze de brustur. Melodia conteni brusc. Rândul întreg făcu aceiaşi mişcare de aplecare asupra spicelor. Fusese observat.
- Femeile lucrează foarte harnic la secerat, îşi zise Lupu; şi după aceiaşi observaţie a lui Leca, cât le umblă mâinile, nu-şi contenesc vorba.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se arată ce poate face un vânt care aduce nouri din necunoscut În anul 1808, o secetă îndelungă, vreme de două luni, a uscat lanurile moşiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti şi a sărăcit toate ogoarele ţăranilor din cele nouă sate ale moşiei. Ardea văzduhul; nourii se arătau numai pe marginile zării. În trei sâmbete ieşise preotul cu icoanele la şipotele de sub deal, urmat de obşte. Se vede că era o mânie a lui Dumnezeu; toată lumea îşi luase nădejdea dinspre partea ploii, în imaşuri, vântul stârnea pulberi; fâneţele sunau uscat şi trist; păpuşoaiele îşi răsuceau frunzele în arşiţă. Numai grâul boierului se alesese bun, şi batozele mormăiau la girezi, în patru colţuri ale moşiei, împresurate de oameni cu obrazurile asudate şi negre de colb, amestecat cu pleavă şi fum.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare din nou vreau să-ţi cer

Iertare din nou vreau să-ţi cer
Într-un stil cu mult mai subţire,
Cu ochii şi mîna spre cer
Şi cu intonări de psaltire.

O, tu, frumoaso, de care-mi atîrnă
Viaţa-şi care-mi alungi
Din cale pe palida cîrnă,
Numai c-o rază din genele-ţi lungi,

Iartă-mă că plouă şi-i ceaţă,
Că oamenii-s răi, că pînea nu-i bună,
Că nu se găseşte nimica în piaţă,
Că, noaptea, nu-i lună.

Iartă-mă, scumpo, că te ador şi
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că apraope în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!