Mihail Sadoveanu despre sat

Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, şi-n dumbrăvioara de la marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se arată ce poate face un vânt care aduce nouri din necunoscut În anul 1808, o secetă îndelungă, vreme de două luni, a uscat lanurile moşiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti şi a sărăcit toate ogoarele ţăranilor din cele nouă sate ale moşiei. Ardea văzduhul; nourii se arătau numai pe marginile zării. În trei sâmbete ieşise preotul cu icoanele la şipotele de sub deal, urmat de obşte. Se vede că era o mânie a lui Dumnezeu; toată lumea îşi luase nădejdea dinspre partea ploii, în imaşuri, vântul stârnea pulberi; fâneţele sunau uscat şi trist; păpuşoaiele îşi răsuceau frunzele în arşiţă. Numai grâul boierului se alesese bun, şi batozele mormăiau la girezi, în patru colţuri ale moşiei, împresurate de oameni cu obrazurile asudate şi negre de colb, amestecat cu pleavă şi fum.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, după zile fierbinţi, cu văzduh plin de abur, şi alte ploi viforoase, vremea parcă s-a aşezat. Dar într-o miercuri de la mijlocul lui august s-a vestit în sat la Buciumeni că vine mare Siretul şi ia podul. Dacă ia apa podul, rămâne moşia boierească tăiată în două.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca întruna blastămă şi suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate şi pe mine câteodata; dar parcă eu ce-s vinovat? Acu, azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieşeam din sat, a trecut unul repede cu căruţa şi mi-a pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă şi abia suflă. Are să se ducă şi asta. Era a mămucăi şi mi-o lăsase mie... Glasul lui dintrodată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa, aşezată pe dâmb nalt deasupra apelor, n-avea habar de înec. Vătăjelul Iordache Nastratin, care venise cu sătenii, începu vorba, lat şi-ndesat, privind într-o parte cu ochii lui alburii: — Moş Pahomie, iaca m-o trimăs cuconu Cilip cu ajutor... «Să nu cumva – zice – să se ducă podul, că ne rămâne moşia tăietă în două». Aşa a zis cuconu Cilip Podarul se uită la Nastratin lung, măsurându-l cât era de nalt. Apoi avu o încreţitură de buze.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cunosc ţara destul de bine, cunosc poporul nostru şi nu sunt aşa de îngrozit de viitor. Eu n-am văzut numai bordeie; am văzut sate, şi multe cu gospodării frumoase. Într-un trecut nu depărtat am cunoscut sate sărace şi ignorante, azi le văd bogate şi tineretul tot e luminat.
Alcoolismul mă izbeşte când îl văd întrupat în cei câţiva nenorociţi pe cari e firesc să-i întâlneşti oriunde ; dar mulţimea cea mare a poporului munceşte cu râvnă şi se ridică încet[...]

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau secerătoare din Necşeni şi din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prinţului şi vorbeau într'adevăr, comunicându-şi felurite observaţii. Totdeauna umbla el aşa, pe departe şi tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredinţată alta; de aceia se tot duce prin ţări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toţi oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învăţătură. Are o odaie cu păreţi numai şi numai cărţi. Nici nu vra să-şi ieie soţie; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ş'apoi s'a face vlădică ori mitropolit. Cine ştie ce gânduri va fi având şi de ce nu-şi ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac'ar fi trăit mă-sa, domniţa Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă şi l-ar fi însurat. Aşa, el trup de femeie n'a cunoscut, fărădecât nişte fete de lingurari care slujesc domniţei celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt şi punere la cale, dar poate ş'o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă şi omul la teapă.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!