Mihail Sadoveanu despre timp

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii într'al cincilea ciclu, socotind ciclul cât numărul zilelor anului, adică trei sute şaizeci şi cinci de ani. Iar dintr'al cincilea ciclu, credincioşii vechi dela Carpaţi numărau ani o sută douăzeci. În văile depărtate, unde izvoarele şi puhoaiele înălţimilor se prefac în pâraie şi lacuri, iar oamenii îşi clădesc case din bârne în aşezări statornice, lumea îşi întorsese faţa cătră o lege nouă şi număra anul 780 dela izbăvitorul Hristos.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tângui ca un stih din Psaltire

Mă tângui ca un stih din Psaltire,
Gândul închinându-mi-l ţie;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veşnicie.

N-am sprijin, n-am argument;fără sens
O inima-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns şi mai dens
În juru-mi singurătate.

Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câţi ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?

Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre ţărmuri străine
Fantastica pasere Roc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi muri întreg, dacă mă simt solidar cu cei care au lăsat să picure în cărţi sânge din sângele lor, lumină din lumina lor, trecându-ne nouă un zâmbet de nădejde şi încredinţarea că răspundem peste veacuri şi milenii unei chemări a unui frate şi lăsăm noi înşine un vis de nădejde altor fraţi care vor veni după noi într-un veac viitor.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, şi-n dumbrăvioara de la marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se arată ce poate face un vânt care aduce nouri din necunoscut În anul 1808, o secetă îndelungă, vreme de două luni, a uscat lanurile moşiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti şi a sărăcit toate ogoarele ţăranilor din cele nouă sate ale moşiei. Ardea văzduhul; nourii se arătau numai pe marginile zării. În trei sâmbete ieşise preotul cu icoanele la şipotele de sub deal, urmat de obşte. Se vede că era o mânie a lui Dumnezeu; toată lumea îşi luase nădejdea dinspre partea ploii, în imaşuri, vântul stârnea pulberi; fâneţele sunau uscat şi trist; păpuşoaiele îşi răsuceau frunzele în arşiţă. Numai grâul boierului se alesese bun, şi batozele mormăiau la girezi, în patru colţuri ale moşiei, împresurate de oameni cu obrazurile asudate şi negre de colb, amestecat cu pleavă şi fum.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre munţi erau pâcle neclintite; Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri; si
câmpurile erau goale si drumurile pustii în patru zări; iar călareţul pe cal pag parcă venea spre noi de demult, de pe departate tărâmuri.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muntele cel ascuns, care va rămâne necunoscut până la sfârşitul timpurilor, bătrânul legii vechi privea din gura peşterii lui lucirea nouă de primăvară. În unghiul crestat, unde băteau răsăriturile dimineţilor, lumina trecuse de semnul cumpenei zilelor şi nopţilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, după zile fierbinţi, cu văzduh plin de abur, şi alte ploi viforoase, vremea parcă s-a aşezat. Dar într-o miercuri de la mijlocul lui august s-a vestit în sat la Buciumeni că vine mare Siretul şi ia podul. Dacă ia apa podul, rămâne moşia boierească tăiată în două.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea cărţii nu e atât minunea în sine de a comunica gândul şi simţirea noastră sentimentului nostru de departe, sentimentului nostru din alt veac şi de dincolo de moarte, ci acel rar privilegiu, pe care eu l-aş numi divin de a trăi prin adevăr şi sinceritate.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedeau în depărtare valuri de codru. Unele erau încă luminate; altele se pitiseră în umbra opcinelor. Cât cuprindeai ochiul împrejur, peste toate acele păduri şi culmi, era pustie, căci locul muntelui sfânt era oprit până la trei zile de umblet. Păstorii din toate zările aveau semne, bouri bătuţi în copaci străvechi, şi nu treceau cu turmele lor de acel hotar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea îndeplineşte nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noştri în timp şi spaţiu; cartea îndeplineşte fapte de mirare de a ne face să trăim în afară de minciuni, nedreptate şi prejudecăţi. În aceste urme sacre în care poeţii şi cugetătorii şi-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă umanitatea înainte de progresul ei necontenit.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) nu vreau să dovedesc că trăim într-un veac de aur. Rănile de care suferim dor prea mult şi nu le putem ascunde cu mătasa cuvintelor. Vreau să spun că nimeni nu ridică glasul pentru puţinul bine ce se face şi există în ţara noastră.
"Se ştie" că norodul sărmanei Românii trăieşte în bordeie [...]Alcoolismul la noi ar fi un flagel înspăimântător.
A! Dar sărăcia, dar lenea, dar nepăsarea!

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cum te ridici şi ieşi din casă,
Vremea se face frumoasă;
Îţi vin cocoare
Vâslind sub soare;
Vacile-Domnului şi furnicile
Anunţă rândunicile;
Un flutur s-anină
De-un fir de lumină.
Cum ai râs cu dinţi mărunţei
Au înflorit flori în ochii mei.
Timpul stă - căci ai sosit.
Numai inima-mi bate ca un ornic grăbit.
"Bucură-te că ea e aice,
Timpul te-nşală", - biata inimă-mi zice.

poezie celebră de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cuvântul înţelepţilor de demult, oamenii din acest colţ de lume sunt copii ai pământului lor şi ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc şi cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi şi livezi şi pe plaiurile muntelui. Firea şi sufletul lor au blândeţea acelor ţărmuri îmbielşugate unde i-a aşezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în acelaşi timp schimbătoare şi furtunoase, nestatornice şi viclene ca apele, ca vânturile şi ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arşiţele şi gerurile.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoştinţe informaţii despre persoana sa c-un aer de tinereţe naivă. Acum douăzeci şi trei de ani, când a adus-o barza în casa părinţilor domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiţi-vă! Cele două soţii de funcţionari, proaspăt transferaţi în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i aşa? Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei şi l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, ţuguindu-şi buzişoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Şi Mia i-a rămas numele. Cineva făcea, atunci, observaţia că asta dovedeşte la copilă "simţul muzicii".

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare din nou vreau să-ţi cer

Iertare din nou vreau să-ţi cer
Într-un stil cu mult mai subţire,
Cu ochii şi mîna spre cer
Şi cu intonări de psaltire.

O, tu, frumoaso, de care-mi atîrnă
Viaţa-şi care-mi alungi
Din cale pe palida cîrnă,
Numai c-o rază din genele-ţi lungi,

Iartă-mă că plouă şi-i ceaţă,
Că oamenii-s răi, că pînea nu-i bună,
Că nu se găseşte nimica în piaţă,
Că, noaptea, nu-i lună.

Iartă-mă, scumpo, că te ador şi
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că apraope în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!