
Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, și-n dumbrăvioara de la marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Se arată ce poate face un vânt care aduce nouri din necunoscut În anul 1808, o secetă îndelungă, vreme de două luni, a uscat lanurile moșiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti și a sărăcit toate ogoarele țăranilor din cele nouă sate ale moșiei. Ardea văzduhul; nourii se arătau numai pe marginile zării. În trei sâmbete ieșise preotul cu icoanele la șipotele de sub deal, urmat de obște. Se vede că era o mânie a lui Dumnezeu; toată lumea își luase nădejdea dinspre partea ploii, în imașuri, vântul stârnea pulberi; fânețele sunau uscat și trist; păpușoaiele își răsuceau frunzele în arșiță. Numai grâul boierului se alesese bun, și batozele mormăiau la girezi, în patru colțuri ale moșiei, împresurate de oameni cu obrazurile asudate și negre de colb, amestecat cu pleavă și fum.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înegrită de ploi: deasupra, un brad, care fâșâie la cea mai ușoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe cruce, o tăbliță: "Aici odihnește robul lui D-zeu Neculai Trandafir..." și celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au șters ninsorile și ploile.
Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


La cucoana Aglaie, soția vechilului, veneau neveste cu ouă și cu găini slabe. Dumneaei avea un râs ciudat și o căutătură ascuțită: Da' ce-am să fac eu cu găinile, femeilor? Dă-ne ce ni-i da, noi n-avem cu ce le hrăni! Cucoana Aglaie prindea a vorbi multe: întreba de una, de alta, despre cucoana preuteasă, despre cucoana învățătorului, apoi rostea cu foarte mare mirare: De ce-a fi bătând așa vântul? S-o spânzurat careva... ziceau femeile cu sfială și, c-un zâmbet trist, așteptau rostul cucoanei Aglaie asupra soartei cobăilor lor.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


După cuvântul înțelepților de demult, oamenii din acest colț de lume sunt copii ai pământului lor și ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc și cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi și livezi și pe plaiurile muntelui. Firea și sufletul lor au blândețea acelor țărmuri îmbielșugate unde i-a așezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în același timp schimbătoare și furtunoase, nestatornice și viclene ca apele, ca vânturile și ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arșițele și gerurile.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


La cuconu Filip acasă, în dosul curții boierești, veneau oamenii să se tânguie că nu pot ara, că vântul îi nebunește de cap și-i usucă! Nu știu ce-a fi, cucoane Cilipe, dar dacă nici acu, după vântoasa asta, n-a veni ploaia, apoi ne-am stins de pe fața pământului. Acu-i de cherit: merge plugu ca-n cremene. Domnul premare mână după noi vătăjeii, da' dumnealui nu vrea să știe de nacazu omului! Dă, bre, răspundea gros cuconu Filip; aveți datorii, ș-aista-i lucru boieresc, lucru sfânt, nu-l puteți lăsa! Oamenii gemeau încet: Vai de maica ce ne-o făcut! și-și plecau frunțile privind într-o parte.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre vânt, adresa este:
