Mihail Sebastian despre valoare

Cred într-o identitate umană. Cred în valori universale şi permanente. Cred în demnitatea inteligenţei.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este ceva profund artificial în întreg sistemul de valori pe care se sprijină viaţa noastră. Nu numai în economie politică, unde deformările sunt vizibile şi răul uşor de localizat. Tulburările monetare sunt numai cele mai evidente, dar nu şi cele mai acute ale lumii vechi. Sunt alte descompuneri, mai grave, sunt alte agonii, mai triste. Nu vom pricepe nimic din criza economică pe care o studiem, dacă ne vom opri la aspectele ei tehnice. Ele sunt secundare, absolut secundare. Nu un sistem financiar cade astăzi, ci un sistem istoric. Nu câteva forme se lichidează, câteva fapte, câteva detalii, ci o întreagă structură. Dacă există o criză a noţiunii de valoare în economie şi finanţe, ea nu este un fapt particular, ci se integrează într-o criză generală a valorilor pe toate planurile vieţii moderne. Trăim cu prea multe abstracţii, cu prea multe năluci. Am pierdut pământul de sub picioare. Nu numai raportul dintre hârtie-monedă şi aur s-a rupt, ci raportul dintre toate simbolurile noastre şi noi. Este o prăpastie între om şi cadru. Formele acestea de viaţă pe care le vedeţi s-au dezumanizat.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că vreun intelectual a făcut vreodată ceva decisiv în istoria oamenilor, atunci când a fost vorba nu de valoarea unei culturi, ci de salvarea speciei pur şi simplu. Ar trebui să recitesc din punctul ăsta de vedere istoria: m-aş mira să n-am dreptate. Ce să faci cu aceste plante de apartament, incapabile să suporte aerul tare?

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu distruge mai radical judecăţile abstracte şi ideile generale decât o iubire, căci iubirea readuce totul la sensibilitatea ta, refăcând şi superstiţii, şi certitudini, şi îndoieli, şi valori, obligându-te să le trăieşti, să le verifici, să le creezi din nou. Este în orice iubire ceva originar, un principiu de naştere, de creare de la început a tuturor lucrurilor.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria de a trăi prin forţele mulţimii, ca un copac prin forţele latente ale pădurii, sentimentul de a face parte, de a participa, de a împlini, cu viaţa ta, un cerc de viaţă mai mare, ce trece şi prin tine, mai departe, spre puterile difuze, obscure, biologice ale speciei...
N-am cunoscut niciodată asta, n-am să cunosc niciodată. "Eu". Tot ce fac, tot ce gândesc, tot ce sufăr rămâne sub această bară fixă: "eu". Şi am curajul deplorabil de a fi mândru de această infirmitate, de a-mi socoti fereastra de la care privesc lumea o "poziţie", când nu e decât o ascunzătoare, curajul de a crede în singurătatea mea ca într-o valoare, când nu e decât o inaptitudine. Cât de prost, cât de patetic mărturisesc acest păcat – nu-mi dau totuşi mai puţin seama de realitatea lui. Sunt un copac evadat din pădure. Un copac cu orgoliu – boală care nu ucide violent, ci atacă răbdător, de jos, de la rădăcini, de la întâile resurse ale vieţii.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş spune mai bucuros pe româneşte că s-au dezomenit. Luaţi câte una instituţiile noastre, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre, luaţi-le una câte una şi ciocăniţi-le. Veţi vedea că sună a gol. Viaţa a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu ştiu de ce. Din abuz de inteligenţă poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură şi o civilizaţie pornind de la inteligenţă ca primă valoare, ceea ce este un lux scump şi mai este o îndrăzneală exagerată, între noi şi viaţă, am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeţie. Noi nu suntem nimic şi a fost unul, Descartes, care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu trei sute de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proştilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă. Ne întoarcem acum pocăiţi, amărâţi şi cu oboseala a trei veacuri, ne reîntoarcem în pădurile prostiei şi ale vieţii vii. Asta s-o fi chemând obscurantism. Cu atât mai bine.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!