Celui lipsit multă vreme de iubire (dac-o fi tot aia cu dragostea, încă nu mi-am răspuns), dă-i-o cu încetul, îmbucătură cu îmbucătură, și nu toată odată, pentru că așa cum poți ucide un sărman care a flămânzit îndelung lăsându-l să înfulece pe nemestecate tot ce găsește în bucătăria unei ospătării măricele, tot așa îl poți omorî și pe el, abandonându-l fără apărare în calea unei trăiri mistuitoare, cu nimic mai blândă decât para focului adus de vânt dinspre miriștile abia secerate către casele din marginea satului. Am văzut mulți oameni după un astfel de pârjol, goliți de lăuntrul lor cel mai prețios și pur, deveniți niște bieți infirmi incapabili de dragoste, dar o infirmitate de altă natură decât lipsa unei mâini, a unui ochi ori scurtimea unui picior, însă o infirmitate mai fericită, în pofida a ceea ce cred alții, deoarece existența ei te scutește de grozăvia suferințelor pe care numai iubirea, în cruzimea ei travestită, ți le poate da."
citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la existență, dar cu o relevanță mică.
Nu puteam să-nțeleg
Nu puteam să-nțeleg cum stă osul sub carne,
ce blestem îl apasă să suporte tăcut
îndurând umilința unui melc fără coarne
târâtor anevoie printr-un veac prefăcut
Nu puteam să-nțeleg de ce doare plutirea
ca o cruntă tortură născocită de popi,
ca o rană sărată, ca un gol, ca psaltirea
recitită-n răstimpuri de eretici miopi
Nu puteam să-nțeleg câte ceruri există
și de ce fiecare nu îl are pe-al său
chiar de-ar fi să măsoare numai cât o batistă
năclăită de stele ca un geam de hublou
Nu puteam să-nțeleg care far mă încape
ca o haină lălâie și din care ocean
vreo armadă de vise și-ar croi peste ape
drumuri lungi către mine, s-acosteze în van
Nu puteam să-nțeleg de ce cântă copacii
sunt viori sau sunt arbori și cum fabrică flori,
lemn de cruci, de corăbii, de ce-i tulbură macii
când răsar printre iarbă pe sub ei, trecători
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parodia parodiei, de Tatiana Niculescu Bran
Locul meu de muncă-acuma
Bată-l ciuma
Este-n deal la Cotroceni
Acolo lucrez cu Klaus
Da-n repaus
Vreau chelneri parizieni
Să-mi servească ei cafeaua
Cu ocaua
Și să aibă mușchi pe ei
Să nu-mi zică săru'mâna
N-am doar una
Ci am două, ce mișei!
Nu există nici cantină
E de vină
Marinarul, vrei-nu vrei
Unde să îmbuci tu moca
Să bei coca,
Whisky-uri fine, ce temei
[...] Citește tot
parodie de Mihail Soare, după George Topîrceanu
Adăugat de Tudor Barna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare-n cot!...
Mă doare-n cot de existență,
Mă doare-n paișpe de decență,
Mă doare-n brici că n-am un sfanț,
Că mi-e bocancul fără branț,
Mă doare-n temenea de dracul
Când șuieră ca pitpalacul,
Gătit în măști de dindărături
Cu hoitul călărind pe mături,
Mă doare-n flendurita viață
Că n-am costume de paiață
Croite-n viclenii hapsâne
Leprozerite și nebune,
Mă doare-n danie de lege
Și drept în brăcinar de rege,
De naufragiul din ponoase
Sau calicitele foloase,
Mă doare-n har de socotință,
De curviștina necredință,
De gândul schingiuind scăparea
Negustorită ca putoarea,
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ca să-ți răspund mulțumitor ar trebui să știu ce e fericirea. Ori să fi cunoscut, deopotrivă, atât Raiul, cu haitele lui nesfârșite de câini cu covrigi în coadă, cât și Iadul, unde, între noi fie vorba, nu e loc de așa multă plictiseală. Oricum, acceptând ideea că există și dacă ar fi să țină, așa, ca ploile din Macondo, veacuri întregi, mie, unul, mi s-ar lua ca de mere pădurețe. Opusul ei, suferința, e un adevărat dar (și dat) pentru un creator, sculptor, poet, pictor sau ce-o fi el. Ce-ar fi fost, de pildă, van Gogh dacă fericirea asta pământeană ar fi pus stăpânire pe el, târându-l prin laptele și mierea curgând cu nemiluita din sânii planturoși ai unei ursite cu aer de matroană de lupanar din Amsterdam? Îți spun eu: un funcționar bancar scorțos, fumător de trabuc și băutor de bere neagră sau vreun prosper proprietar de măcelării, care-ar fi murit doborât de podagră.
Mihail Soare în interviu (2 noiembrie 2013)
Adăugat de George Sabin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, Nietzscheanul
Nu era chiar niciun secret,
știam că mă iubește doar pentru că nu sunt întreg și ca să-mi poată adăuga a treia mână sau mai știu eu ce,
așadar numai ca sa fiu așa cum mă vedea ea,
nu o dată m-am trezit dimineața altfel decât mă culcasem
cu o aripă de fluture lipită stângaci pe umărul dezgolit de furtuna din zori,
cu tatuaje facute cu pixul sau doar cu ochiul ei drept,
mi-a desenat încă o inimă, un catarg cu velele rupte,
într-o seară, făcând pe filozoafa, lucru ce-i dădea un aer fermecător de caraghios,
după ce mi-a aruncat aiureala "ești exponentul unei lumi fără păcat aflată sub dictatura iubirii"
la lumina unor lumânări de tort a pus la cale un soi de ceremonie de sanctificatare
ori, mai degrabă, de nesanctificare
alăturând numelui meu pe acela de Nietzscheanul, ca Tesviteanul bunăoară,
astfel că în toate calendarele cu nesfinți veți da de mine astfel,
nu era atât de fraieră încât să nu-și dea seama că nu sunt eu însumi, ci doar căutarea, de aceea ea îmi și zicea "alteritatea ta"
"sunt ceea ce scriu", am recunoscut, "așa că las-o baltă cu declarațiile tale de dragoste,
pietrele amfiteatrului, obloanele prăvăliilor, macadamul,
toate le știu pe de rost și le declamă fornăitor,
iar tu mă minți spunându-mi că e ecoul",
eu de fapt nici n-am iubită,
e doar o cascadă care curge din cer și de aceea pare nespus de înaltă
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Soare despre existență, adresa este: