Adolescență
Vânt, dumbrăvi, și optsprezece ani...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută...
Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri șchioape și naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărți de poezii,
și în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară...
Dunărea-și plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
amețea, de-atâția nuferi, luna
și-nvățasem vorba: totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihu Dragomir din Războiul (1954)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Te-ai cuibărit
Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit și stânca unde-s pusă.
Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Și, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ți-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând strivește fulgerele-n cer.
poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecere în netimp
Tu vei vrea tot mai multe-mbrățișări
în seara aceea de mai. De departe
voi auzi tainicele chemări
ale iubirii ascunse în Moarte.
Transfigurați de iubire
vom fi una, cum din început,
și tu vei mângâia în neștire
mâna și obrazul meu de lut.
Logodirea va fi neștiută și clară,
asemeni unui strop de-argint în ape;
voi adormi cu primăveri sub pleoape,
și-n jur va fi eternă primăvară.
Tu vei rămâne gingaș-aprilină,
când Moartea mă va săruta încet,
și va să-ți fugă ultimul regret
pe coarda beethoveniană de violină,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la sărut, dar cu o relevanță mică.
Aur
Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scâncește, ca vie,
și-n sălcii atârnă același nesigur ecou.
Șerpii beau, leneși, din ultima căldură,
apa-i lumină topită și grea.
Tu, fiică a soarelui, pură,
luminezi această împărăție a ta și a mea.
Vâslele vibrează în mâinile mele -
e-o harfă pe care doar eu știu să cânt,
Ascultă, ascultă, iubito, la ele
ce zi de-mplinire înalță în vânt.
Toamna toarnă cu pumnii aur în baltă,
părul tău e-o flacără tremurând.
Când în apă te-arunci, decât zarea mai naltă,
pari un strigăt al vieții țâșnit din străfund.
[...] Citește tot
poezie de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte banală
Băusem prea mult în noaptea - aceea...
Era ora când totul ți se pare posibil,
chiar și învierea din morți,
chiar și schimbarea amintirilor pălite.
În mine se deschideau și se-nchideau într-una porți,
scârțiind între renunțări și ispite.
Era ora când totul și se pare simplu și posibil,
când crezi că un singur cuvânt
spulberă toate argumentele și nehotărârile celorlalți,
și totul îți apare clar și categoric,
ca într-o operă desăvârșită de artă.
Ce operă de artă
poate fi mai desăvârșită decât dragostea?
Ce om n-a încercat să facă din ea opera vieții lui?
Am spus și eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simțit și eu pur, vorbind despre dragoste,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihu Dragomir despre sărut, adresa este: