Mircea Cărtărescu despre plăcere

Eu sunt un om profund singur, am o nevoie maniacală de singurătate. E esenţa mea, pe care am vrut întotdeaua s-o exprim în literatură. Singurătatea, pentru mine, este lucrul cel mai preţios şi mai dezirabil. Nu am nicio plăcere să socializez sau să-mi fac relaţii. În acelaşi timp, însă, n-aş putea trăi nici cu desăvârşire singur, căci am nevoie, în aceeaşi măsură, şi de dragoste, de căldură umană.

Mircea Cărtărescu în revista "The ONE", interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul implică o profundă îngustare a con­ştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile socia­le şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis şi perversiune.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În multe cupluri fantezia depersonalizării partenerilor, a uitării legăturii dintre ei, intensifică plăcerea erotică. Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esenţial şi despre care se vorbeşte prea puţin, supravieţuieşte şi celei mai devastatoare dezgoliri simbolice. Este, ca să zic aşa, iubirea intensă dintre două corpuri. Chiar şi când minţile şi personalităţile sunt dizolvate în plăcerea irepresibilă a sexualităţii, intimitatea rămâne şi dă actului acestuia violent şi animalic ceva copilăros, înduioşător, ceva pe care ţi-l aminteşti, după ce ai uitat plăcerea, ca pe adevărata bucurie a acelor ore.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile, Despre intimitate (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica elegie

iubeşte-mă, pentru că şi eu te iubesc,
ţine la mine, pentru că şi eu ţin la tine,
soarele e galben, cerul e albastru, norii sunt albastru deschis,
deci, dragă, să ne bucurăm de viaţă

"... până nu se rupe funia de argint,
până nu se sfărâmă vasul de aur..."

câmpiile sunt verzi, şoselele sunt prăfuite
dealurile sunt aurii, viaductele de cărămidă respiră,
tu eşti o fată bună la sfârşit de concediu
mama ta e o femeie de treabă.

încearcă să te porţi frumos cu mine, să nu mă chinuieşti,
să nu dai frâu liber agresivităţii din tine;
nu te gândi neapărat la măritiş, lasă lucrurile să curgă,
iar când faci dragoste, nu te gândi că faci dragoste.

m-am săturat de amoruri cu pandalii -
cred că şi tu ai avut experienţe din astea: muşcatul pernei, ore şi

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu lună în anii '60

Toamnă cu lună
când porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamnă cu lună
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.

Toamnă de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori...

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!