Mircea Cărtărescu despre superlative

Nenorocita de după-amiază în care "am devenit bărbat" e şi acum una dintre cele mai penibile şi sordide amintiri ale mele.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea mea e lentă şi mai mereu dusă aiurea, aşa că ratez de obicei clipa. Cele mai grave momente din viaţă le-am trăit de parcă-aş fi trăit bucăţi mici din viaţa altcuiva.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea adormită cu siguranţă produce monştri. Dar tot monştri produce şi raţiunea înfometată. Lipsa de comunicare dintre mine şi tine face ca pe zidul de sticlă dintre noi să proiectăm imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu eşti cum eşti, ci cum te văd eu, cum te văd dorinţele, aspiraţiile, frustrările mele. Cum te vede comoditatea mea. Nu mai eşti tu, ci eşti cum îmi convine mie să fii. La rândul tău, din neînţelegere, din prejudecată, din orgoliu îmi modelezi un chip care mă uimeşte, în care nu mă recunosc deloc. Pretinzi nu numai să port această mască simplistă şi ridicolă, dar să şi acţionez, zi de zi şi ceas de ceas, în conformitate cu ea. Mă defineşti prin ea, iar dacă nu mă conformez ei, încetez să mai exist pentru tine. Am de ales doar să fiu caricatura ta sau nimic.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există boli ale creierului care produc iluzii mergând de la amuzant la terifiant: poţi avea senzaţia că-ţi lipseşte jumătate din corp, poţi ajunge să crezi că fiinţele cele mai apropiate, soţia sau tatăl tău, de exemplu, nu mai sunt ele însele, că au fost înlocuite cu cineva care doar le seamănă şi care conspiră-mpotriva ta, sau poţi să ai bizara senzaţie că te vezi pe tine însuţi din spate, de la un metru distanţă, ca în anumite jocuri pe computer. Cam aşa ceva simţi şi când nu creierul tău, ci lumea înconjurătoare se-ntoarce cu susu-n jos.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare, te năpădea mulţimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri şi oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte un coşciug proptit de uşă, căptuşit pe dinăuntru cu valuri de satin), câte o cheie uriaşă de lemn atârnată perpendicular pe perete şi pe care scria YALE, câte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate şi cu numele proprietarului scris pe el. Pe stânga era un birt de unde ieşea veşnic un fum albastru cu miros de mititei. Mişunau în jurul lui beţivi, ţigani îmbrăcaţi ungureşte, cu femeile cu fuste creţe după ei, ţărani purtând funii de usturoi şi saci pe jumătate plini, cu iz de cânepă. Peste drum era magazinul de jucării "Scufiţa roşie", pe care îl visam şi noaptea. Era pentru mine un loc feeric.

Mircea Cărtărescu în Nostalgia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea noastră seamănă cu bolgiile danteşti sau cu faimoasa imagine a lui Isus, înconjurat, năpădit, strivit de cele mai hidoase şi mai groteşti feţe de sub-umani, din pictura lui Bosch. Fierbem în suc propriu, într-o lume sumbră şi excremenţială, lume de pamflet şi caricatură. Ne-am înţepenit în infern, a început să ne placă, pentru că aici, dacă suferim chinurile iadului, avem în schimb satisfacţia de a-i sfâşia etern pe tovarăşii noştri de osândă. E drept, răul este mai expresiv decât binele.

Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!