Mircea Eliade şi religie

Eliade, Mircea

Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie.

definiţie celebră de Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Eliade e un om religios realizat.

Petre Ţuţea în Cuvantul care Zideste (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliade, Mircea

Mircea Eliade nu este doar un cercetător al filosofiilor şi religiilor orientale, ci şi un cercetător al culturii orientale, un cercetător care vrea să facă filosofia culturii.

definiţie celebră de Constantin Noica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliade se ascunde, prudent şi doctoral, în formula "creştinismului cosmic", mai presus de religie.

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Eliade a "tulburat" nu doar cultura, ci şi religiile lumii!

aforism de Costel Zăgan din Definiţii eretice (26 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Eliade numea androginul modelul perfecţiunii. Dar androginul arhetipal nu se supune logicii viului. El nu este un Unu Real. Într-un sistem androgin arhetipal lipseşte cuantumul de haoticitate care să facă posibilă mişcarea! Este absentă tensiunea dintre Bărbat şi Femeie, care să întreţină deosebirile dintre cele două sisteme mari. Absenţa tensiunii anulează deosebirile. Bărbatul şi Femeia nu se află nici în relaţie de cooperare şi nici în competiţie. Ei sunt un Tot, fiinţând ca aspiraţie, ca perfecţiune, un Tot în care, deşi ştii că acestea există, totuşi nu recunoşti părţile. De aceea, androginul este în egală măsură modelul perfecţiunii atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie. El este, de fapt, Dumnezeu văzut ca Unu. Un Unu în care se regăsesc şi Bărbatul şi Femeia! Un Unu în nemişcarea care păstrează Omul în nepăcat. Faţă de el, Unu Real este doar copia imperfectă a unui prototip irealizabil.

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eliade

La anii mei comoară port Iubirea.
Ea aur mi-i, i-s braţele-i pleiade.
Eu sunt poet, visez desăvârşirea,
Dar când n-am cer, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să ne ferim întruna
De-acei ce nu ne simt măcar monade.
Eu sunt poet, sărut cu gândul luna,
Dar când n-am zbor, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să fug de omul care
Urăşte darurile-mi--miriade.
Eu sunt poet, nunta-mi citesc în zare,
Dar când n-am tril, gândesc la Eliade.
*
Cel care-n nopţile de sânziene
Vorbea cu-a infinitului naiade.
Eu sunt poet, cu ispitiri viclene,
Dar când n-am somn, gândesc la Eliade.
*

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (30 martie 2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!