Mircea Ionescu-Quintus despre timp

Oricât l-aş proslăvi în rime
Şi l-aş cânta de-acum în veci,
Nu e mai mult ca o sutime
A secolului XX!

adevăr (vezi şi veridicitate): De când stelele şi luna,
De când valul spart de stâncă,
Adevărul e minciuna
Nedescoperită încă.

Vacanţa-ntreagă şi-o făcu Vasile
În Făgăraş, în preajma unor stâni;
Şi-a mai oprit din ea doar două zile
Să stea şi la Neptun trei săptămâni!

Ca-n zbor a mai trecut un an,
Purtat de-a timpului aripă,
Dar anul n-a trecut în van,
Dac-ai zâmbit măcar o clipă

Citeam pe-un zid, cu sânge scris:
"opt ani am stat aici închis"
şi te vedeam, brav şi tăcut,
smerite scrib necunoscut.

Pe-acelaşi zid, mai jos săpat:
"cinci ani şi şase luni am stat"
şi cât priveam porţi şi pereţi,
erau doar ani, şi luni, şi vieţi.

Citeam pe-un zid, cu sânge scris,
am stat închis, am stat închis...
O, Doamne, cât aş vrea să ştiu,
eu, într-o zi, cât am să scriu?

În cinstea ta, cea mai frumoasă,
Am luat inele, blănuri, casă,
Mercedes, video, covoare
Şi... nouă ani de închisoare.

Mistuit de sacre focuri
Bardul s-a sfârşit la timp;
Toamna mai găseşte locuri
În Olimp!

Jur, că-n anul care vine,
Sigur vei avea pe masă
Şi-un volum semnat de mine:
"Mărturie mincinoasă...!"

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus (1981)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrâşnesc zăvoarele de fier,
rostind cu strigăte de-osândă,
fantasma unui temnicer,
ce stă de peste veac la pândă.

Scrâşnesc zăvoarele pe rând,
ca tunetul ce vrea să-ntoarne,
cum marea geme spumegând,
ca fiare lacome de carne.

Scrâşnesc zăvoare pe la porţi
sub meterezele cetăţii,
unde şi-acum străjerii morţi
păzesc rostirea libertăţii.

Pentru a recomanda secţiunea cu Mircea Ionescu-Quintus despre timp, adresa este:

Căutare