Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Mirela Nicoleta Toniță despre alb

Mirela Nicoleta Toniță

Alb

Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 26 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mirela Nicoleta Toniță

Apusul adâncurilor albastre

Adâncuri albastre,
aproape, aripi ascuțite
ale albatroșilor. Albe arcade
ale azurului acoperă amărăciune
apăsătoare a amurgului.
Aburul apei, atolii, algele
ard amintirea. Aievea,
ascut ancore-alge,
atele aripilor-albatroșilor.
Apăs amintirea, alifie
aripii albe.
Alinare…
Acum absurdul adormirii
alungă amalgamul amețitor
al atemporaliatății…
Adorm…
Apun adâncurile-albastre…
albatroșii au ajuns acasă.

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Când vorbești

Când vorbești.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbești doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecați pe ape.

Când vorbești doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar pașii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbești sau când taci…
doar ființa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mișcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Pas...

sunet strident caut în noapte
albatroșii sfâșie norii, obstacole în calea zborului
îi aud atât de tare și în depărtare
strigătul morții mânjește un cer cu pata de asfințit
coborâtă până în adâncul lanțurilor
aud trenul și șinele mă poartă spre depărtări
dorințele urlă în mine și strivesc sub tălpi macii
atât de goi de non-sens mi se par
pentru că vreau să-i modelez eu
cu mâini de olar cu lut de pe muntele cu zei
mă dor pulsurile inimii și mă înțeapă fiecare
lacrimă scursă, stoarsă până la neplângere
mă simt stafie înveșmântată în alb
chipul e-acoperit diform ca și cum oasele
ar fi fost topite
în lanțul inelului ce mă unea odată cu o icoană
s-a sfărmat atâta ființă
umilința a otrăvit fiecare fir de nisip
din care mă construise demiurgul
bucată cu bucată mă adun de pe câmpul ars de-atâta trăire

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de MirelaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenușa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
și cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naște primăvara,
din vise verzi mai înflorește încă floarea,
din albe fire-adânc ți se arată
că-n viață doar vei trece
și meriți înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-și știe sorții.

Tristețea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
și visul e dorință.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduință.
Veni-va iar o vreme
când vei simți căința...

Ȋn palme-ți va rămâne

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Nu știu să zbor decât în versuri...

nu știu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agățate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc și trec și mor
și aripile se duc și ele-n zbor
de albatroși, cocori și alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea și versuri chiar
mai albe decât dor...


să știi că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
și nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
și senină

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

normal

Nepăsarea mă lovea peste față
cu picături reci de ploaie.
Normal!
Am îndrăznit să cred
că niciodată fluturii
nu mor de atâta culoare,
că puii atunci cănd ies din ou
de fapt ei întreabă galben
dacă soarele e mai adevărat
decat culoarea.

Antena de pe bloc
și-a însemnat furtunile
în pete de rugină
mai frunze
decât frunzele de toamnă
ruginite.

Mă plimb prin ploaia
ce îmi picură

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.

Mirela Nicoleta Toniță

înrămate margini de gând

Margini,
rame de gând,
ritm sacadat,
ploaie cu semințe
neroditoare idei.

Galben crapă dale,
creionare diformă
rămășițe imprecise de umbră,
zid în cale de pași.

Floare de colț,
bolovani grei cât o palmă,
drumuri pierdute în valuri,
speranțe sfărâmate-n destin.

Încă un ceas ticăit în geană,
întunericul moare-n lumină.
Dezgolirea ființei de noapte
Și totul... răsare roșu

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Noi oamenii

când vremea testamentului
va alunga minutarul de pe cadran
noi, oamenii, vom fi încă aici
respirând greu și aproape fără suflare
versuri mai albe ca aburul locomotivei.

cândva poștașul bătea de două ori
iar sârma ghimpată mai despărțea
gardul vecinilor de câmpul cu maci.

problema întotdeauna este o ecuație
cu o necunoscută sau două,
viața,
Iisus răstignit pe troiță
plânge cu lacrimi de sânge
satul ce-a rămas în copilărie
parcă nu mai este nici măcar
în pietre de hotar
la marginea lumii.

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

An învățat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invățat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheața realitații m-a învățat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învățat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înțeles că cenușa
zămislește sâmburele renașterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înțeles că aripile mele

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

cutreier cu pașii cuvintelor

Cutreier cu pașii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
și-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun semințe de mac
din inima mea
și le sădesc să răsară roșu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Dacă aș avea talent la scris

Dacă... dacă... inima ar fi arsă de iubire
Prometeu s-ar plimba sărac
printre amnare și cremene
zidite în dinții de fier ai pământului...

dacă muzele ar zace în letargie
sărate de atatea flori
n-aș chema oare naiadele
să danseze teluric
pe-o rază din noapte?

dacă templul iubirii ar fi Ierihon
aș chema o Ana să o încing cu brâu de pietre
zidindu-i cuvintele în creneluri de nisip...
să-i fie rostirea cristalin de lac oglindit până la cer...

dacă aș arunca privirea în adânc de ocean
l-aș căuta pe Neptun
să-mi coase ochi de albastru
dintr-un solz de pește rămas din...

[...] Citește tot

poezie de (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin

În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.

Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.

Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temnița privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agățate de cer
rugă a Celui ce se naște
în psalm rămas fără amin...

Ființa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viață
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

A fost odată

A fost o dată
o rază de soare
Și o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roșu nu-i
că e al macului.
Sau poate galben...
Și roșu și verde și albastru...
Stai!
Continuarea...

Raza a iubit sărutarea
și așa s-a născut culoarea....

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mirela Nicoleta Toniță

Eu nu regret că trec dansând pe apă

Eu nu regret că trec dansând pe apă
știind că cinci minute nevorbite
sunt cratere de ochi ce-n mine sapă
mutând un corp cu umbre-acoperite.

Eu n-o să plâng în neștiutul codru
când, despuiat de verdele mister,
suspin în ne-ntreruptul nostru șmotru,
zăpada să ne-acopere, atât mai sper.

E albă de cuvinte, ascunsă într-un zbor
un dans aprins în ruguri de fluturi de lumină
în lume călătoare, în pași cuminți de dor
și-astup în amintire un vis și o copilă -

Azi doar cu gândul mai vorbesc, încetișor.
Deasupra e zăpadă. E albă, inocentă,
dar îngropate-n tină așteaptă mărțișor
albeața neînfrântă cu ceru-mi congruentă.

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce și-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuți
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... și atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Mirela Nicoleta Toniță despre alb, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info