Citate despre Neptun și moarte
citate despre Neptun și moarte (inclusiv în versuri).
Cred că nimănui nu i se poate refuza dreptul de a face ce vrea cu corpul său și după moarte. În plus, eu, spun drept, am oroare de viermi. Dacă poți să n-ai de-a face cu ei, de ce să nu-i eviți? Cenușa vreau să-mi fie aruncată în mare, de la Neptun, pentru că e o localitate care mi-a fost mie dragă. E atât de simplu.
citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eclipsa
Pe-aceleași căi de mii de ani umblate,
În goluri vaste legănându-și sfera,
Neptun adoră visător pe Terra, -
O biată lume plină de păcate
El niciodată n-a trecut bariera
Singurătății lui nevinovate, -
Și-n clipa asta ea e moartă, poate:
O umbră deasă-i umple atmosfera.
Neptun, se vede că tu n-ai lunetă
Să-i studiezi eclipsa de departe, -
Când inocenta tânără planetă
Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte:
Ce face oare Venera cochetă
Pe întuneric, singură cu Marte?
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Neptun și moarte, dar cu o relevanță mică.
Împunge
aerul cu tridentul în pescuitul lui
mai mult sportiv
să se destindă după rolul
jucat de voie de nevoie zilnic
fiind uneori poseidon uneori
neptun plin de zbucium
îneca câteodată corăbii
cu marinarii care făceau contrabandă
cu sturion sau calcan
morți de beți de la romul
ieftin băut în cantități mari
mulți cădeau în apă
fără să agit barca vedeau sirene
și aveau impresia că erau chemați
de arătarea cu sânii potrivit de mari
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XXVIII
Deplin s-arate, chiar și-n proza lui
și-oricât repovestind, cine-ar fi-n stare
de-atâtea răni și sânge cât văzui?
Prea slab-ar fi o limbă orișicare,
căci loc în ele-atât de mult a strânge
nici mintea-ne, nici graiul nostru n-are.
Și chiar s-aduni pe câți avur-a plânge
cândva-n Apulia-n țara cea-ncercată
vărsat de oști romane-atâta sânge;
pe toți și-acei ce-n lupta-ndelungată
inele-au dat ca spolii fabuloase,
cum Titu Liviu negreșind ne-arată;
pe toți răpușii luptei dureroase
ce-n drumul lui Guiscard au stat; pe-acei
ce-arată și-azi la Ceperano oase
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt tot o jumătate
Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căluți de mare
În zvârcoliri de valuri ce-și pierd, la țărm răbdarea,
Se-aude vraja mării, în joaca ei cu zarea...
Căluții, triști și muți, sub apă, galopând,
Îngroapă-n adâncimi, povara unui gând.
Noaptea, când raza Lunii îi mângâie-n tăcere,
Plutesc lin, în lumină... mai uită de durere.
Visează că sunt broșe, purtate de cucoane
Ce-n weekend merg la derby și se cred amazoane.
Din comori, înghițite de lăcomia mării
Ce-mplinea nesfârșirea în tabla adunării,
Neptun (ca Hefaistos), în țara lui de lacuri,
Bijuterii-minune, tot făurea, de veacuri.
Căluții-și priveau chipu-n cristalele de sare,
Amăgitoare-oglindă, în Răsărit de Soare.
Nu le venea a crede cât de frumoși erau
Cu noile podoabe și-ntruna, se mirau...
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XXXIII
"Fecioară mam-, a fiului tău fată,
umilă și mai sus de-orice făptură,
și-a vecinicului sfat țintă fixată,
tu-nnobilezi a omului natură
atâta,-ncât al dânsei ziditor
n-avu despreț să-și fie-a sa făptură.
În sânul tău s-aprinse-acel amor
a cui căldură-n pace de vecie
ne crește floarea ăstui sfânt popor.
A milei tu ne ești aici făclie
de miez de zi, și-n lumea care moare
speranței ești fântân-a pururi vie.
Ești mare-atât și-atotdispunătoare,
căci, grație vrând un om, și nu prin tine,
e ca și făr' de-aripi și vrând să zboare;
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul și marinarul
O pereche de bătrâni simpatici, bunicii mei,
Și drăguți cu toate lucrurile prostuțe; ei vedeau în Rai
Mielul pe care Isus l-a mângâiat când era copil;
Credința lor n-a fost niciodată umbrită de îndoieli: pentru ei
Moartea era doar un curcubeu pe cerul Eternității,
O promisiune că va veni curând lumina nepieritoare.
Era un bărbat care bătuse toate mările; un bătrân aspru,
Dar binevoitor; și păros ca o castană
Plină de lapte dulce.
Pe țărm, toată ziua supraveghea
Vânturile și le spune soțiilor de navigatori care nave
Au avut parte de vreme bună și care nave au întâmpinat furtuni;
Privind cerul, putea spune fără greșeală
Cum vor fi după-amiezile care urmau unor dimineți furtunoase,
Dacă nopți liniștite vor urma după-amiezilor turbulente.
Evita cu înverșunare orice scandal,
Iar dacă vreo șoaptă răutăcioasă-i mai rătăcea prin minte,
O îndepărta blestemând-o de parcă-ar fi fost ciumată.
[...] Citește tot
poezie de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia elegie
Una este să cânți iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu fluviu al sângelui.
Iubitul (ea și-l adulmecă de departe) ce știe el
de Domnul desfătului care, ades, în ființa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca și cum nici nu ar exista,
își înălța capul de zeu, ah, șiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoșătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc și-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,
nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feței iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?
Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre așteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simțitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Neptun și moarte, adresa este: