
Cântec de toamnă
Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeți în zarea deșartei câmpii,
Înalte și fumegătoare feștile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceață v-atinge
Când vântul vă bate și ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropește pământul cu picuri de ceară;
Stropește pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deșartă a moartelor zile
Stând negre ca niște scrumite feștile.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!



Copacul
Înalt și-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer și-ntre pământ stingher,
Crescui și eu din veșnicul mister
Din care toate își pornesc izvorul.
Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Și simt că-n mine năvălește dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.
Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Și svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.
Și-n freamătul de foi nelămurit,
Cu șoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apariția celui mai mare romancier al lumii, care e Dostoievski, geniul ortodoxiei moderne, a dovedit că nu e nevoie de nici o mitologie pentru a ridica arta până la înălțimi neatinse. Scriitorul rus nu și-a modelat operele după calapodul tragediei antice ca Racine și Cornelille, ci după disciplina hagiografiei bisericești. Romanul "Idiotul" e, în realitate, o hagiografie modernă, iar "Frații Karamazov" o apologie literară a paisianismului. Izvorul lui de inspirație e conștiința creștină tragic despicată între iadul lăuntric al păcatului și paradisul iubirii dumnezeiești.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinități cu raiul; și pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viață începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialității se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreață a unei lumi noi, rezidită din sfințenia copilăriei.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume și totuși nu-i aparținem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca niște rămași pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existență, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiția mizeriei terestre, în care ne simțim exilați; și că, în sfârșit, tot ceea ce în ființa noastră rimează în chip tainic cu veșnicia ne împinge la depășirea modului actual de existență și la cucerirea unui mod superior și desăvârșit, conceput în antinomie cu cel de acum și de aici.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichifor Crainic despre înălțime, adresa este:
