Nichifor Crainic despre suflet

Chemarea geniului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le pune, prin seducţia simbolurilor plăsmuite, în faţa veşniciei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai ştiu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii —
Un pom îşi lăcrimează cele din urmă foi.

Cu noi pe nesimţite s-au prăbuşit frunzare,
Şi e o destrămare şi un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceaţă, piere-n zare
Şi sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.

Sunt pânză de paianjen pe depărtări deşarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinşi prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă şi-n gândul greu se sting.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul binecuvântat al civilizaţiei stă în măsura în care ea e numai un mijloc în slujba desăvârşirii spirituale. Dar când omul se avântă în gigantismul prometeic să dobândească lumea, iluzia acestei desfătări nu preţuieşte nimic faţă de sufletul care şi-l pierse. Căci moartea desfiinţează într-o clipă stăpânirea noastră asupra lumii. Civilizaţia concepută ca scop prometeic de a reface paradisul terestru pentru propria-ţi desfătare are ceva din tragedia trufiei simbolizate în povestea Turnului Babel.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu raiul; şi pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viaţă începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialităţii se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreaţă a unei lumi noi, rezidită din sfinţenia copilăriei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mediocră, cenuşie, îl interesează pe Cehov, viaţa de aventură epică pe Gogol, viaţa de senzaţii pe Tolstoi. Dostoievski depăşeşte epicul exterior şi psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esenţa vieţii nu stă în fenomene. Ele sunt apariţii secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice şi se revarsă în afară şi faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, şi până pe culmile vecinătăţii cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroaşcă în afară amestecatele aspecte ale vieţii, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniştii operei sale întrupează moduri de existenţă concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!