Întunecând întunericul, iată porțile luminiii...
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de snd ella
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Întunecând întunericul am deschis porțile luminii.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Carmen Buzan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret
Întunecând întunericul,
iată
porțile luminii.
haiku de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spargere
Înlăuntrul meu coajă de var de ou,
stăteam pe întuneric
până când cineva a spart
coaja aceea
și am văzut că sunt gălbenuș într-un albuș
și este cu mult mai albă
decât cerul albastru.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa vorbirii
Câteodată însuși cuvântul se împietrește
în timp ce timpul împietrește.
Câteodată ți se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ți ochii cu care-i vezi
și răsare-ți inima
și umple-ți-o cu viața altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile și morți
Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca și cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în fața falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe niște păduchi ai munților,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârșitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintindu-mi
Un arc de întuneric aplec atunci când las
fruntea să-mi cadă sub culori
și uneori îmi pare că-i numai un răgaz
și că se rupe timpul îmi pare alteori.
Pietrificat, auzul în romburi și ovale
ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinți de lucie răcoare
se-afundă-n trunchiul lui necontenit.
Mișcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinți de fierăstrău mușcând se-arată,
reci, amintirile din noi.
Un arc de întuneric aplec câteodată
și o durere rece mă face să-l dezdoi.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru crăpatul zorilor
Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbușit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ și pământ și pământ
Gândul nu mă mai știe cum sunt
Ah, de-aș putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai ști între-atâtea neștiri?
... degeaba se-alungă-napoi și-napoi, pătimaș,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub pași...
tot mai aud prin întunericul șerpuitor
pietrele-n lut cum se dor
Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ și pământ și pământ...
Gândul nu mă mai știe cum sunt
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre întuneric, adresa este: