Într-o zi pe când mergea cu apostolii săi, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră: "Grețos mai duhnește câinele ăsta!" Iar Iisus zice: "Dar cât de albi sunt dinții lui!"
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foarte câine
Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
și cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu
Foarte pasăre am vrut
să-ți adorm doar peste scut
lepădat și început
de numai ce m-a durut
Foarte om poate-aș fi fost
dacă-aș fi știut vreun rost
ce este în tine os
și ce este roșu-n, roz.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se știe.
Morții își schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristețea mea aude nenăscuții câini
pe nenăscuții oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scurtă baladă
Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.
Numai arborii tăi nu-și pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.
Nici câinele tău schelălăind printre mașini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.
Nici faptul că exist și tu o știi
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăț de cuvinte
bolnav de vini imaginare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Nichita Stănescu
Căutarea tonului
Înger?
Înger...
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sânt bune!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Să luăm trei nume frumoase
Trei nume frumoase și atât.
Va să zică trei.
Bineînțeles Voichița
După Voichița ce merge?
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Raluca merge după Voichița.
Va să zică mai întâi Voichița
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și adevărată, - și jucată
Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă "tu" îl iubește pe "eu".
Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul și gura.
Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
și încă o dată
și încă o dată...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ținând în brațe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga
erau lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine? -
m-a întrebat îngerul, ținând în brațe
inima mea
lătrătoare,
dând din sânge ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mândru ea mergea
Atât de mândru ea mergea
și-atât de galeș, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
și azi și mâine.
Atâta viață amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aș fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
și doar o vorbă nu i-am spus
în veșnicie.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars poetica
..
-Dacă te prind că ești poet, te rup în patru bucăți și te dau la câine de mâncare
și la găini și ce mai rămâne din tine dau la cersetori.
- Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?
- Un poet, mi-a răspuns mama, roșie pe mâini de roșii,
care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut,
mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu și-l dorește
să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.
...
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasa nimănuia
Acasa nimănuia mi-am culcat
fluturele și păianjenul.
Nu vă mai înmulțiți, - am strigat la ei,
hrăniți-vă cu raze!
Fluture tu, să visezi ovale!
Păianjane tu, să visezi cifra șapte!
Acasa nimănuia mi-am pus
stele verzi ale durerii, în durere,
și aerul pe care-l mai am,
În respirația pietrelor, l-am pus.
Mi-e câine de pisică
și atât de cald de înghețare,
cum nu mi-a fost niciodată!
Acasa nimănuia
m-am stres pe mine însumi
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum două-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aș fi bolnav, care era fericit că m-aș fi însănătoșit, mă rog... Și-mi spune un lucru care m-a lăsat așa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Și-mi spun mie: știi că are dreptate, am spus eu, să știi că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Și, de altfel...
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Nichita Stănescu
Al meu suflet, Psyhee
A venit un înger și mi-a zis:
- Ești un porc de câine,
o jigodie și un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numește respirația ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul și mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori și viermi
îți vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în franceză.
Textele de mai jos conțin referiri la câini, dar cu o relevanță mică.
Cântec la drumul mare
Motan m-aș fi dorit să fiu
cu gheare și mustețe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu
La ceasul când târâș-grăpiș
zăpada nopții se adună,
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună
Și atuncea șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul
De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada motanului
Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căprui.
La ora când târâș-grăpiș
zăpada nopții se adună
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună.
Și-atuncea, șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada motanului
Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căprui.
La ora când târâș-grăpiș
zăpada nopții se adună
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună.
Și-atuncea, șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu (11 august 1955)
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde de albastru
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre câini, adresa este: