Să mă ierte Dumnezeu, dar anumiți cai nu pot fi încălecați.
aforism celebru de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Galben copil,oprit in poza
Galben copil, oprit în poză și-nrămat
fără suflare și dormind,
ți-aș spune-un basm adevărat
călare pe un cal murind.
Cine a tras în calul meu?
Cu ce săgeată, cu ce floare?
Beau apă azi din curcubeu,
el singur nu mă mai doare.
Căutați-mă pe sub potcoava lui,
săpați întruna și adânc
poate-o s-ajungeți voi întâi
dincolo de pământ.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai scumpă de pe lume
Spune-mi care mamă-anume
cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
zarzării au zis de zarzări,
peștișorii de peștoaică,
ursuleții de ursoaică,
șerpișorii de șerpoaică,
tigrișorii de tigroaică,
mânjii toți au zis de iepe,
firul cepii-a zis de cepe,
nucii toți au zis de nucă,
cucii toți au zis de cucă,
toți pisoii, de pisică,
iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
cea mai scumpă de pe lume!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basm
Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldații morți.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopți.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Și mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colțuroasă.
În viața mea n-avui
nici vis și nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
și m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit și tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca și niciodată.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună în câmp
Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
O, tinde-ți mâna stângă catre ei
și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigătul și zăpada
Doamne ce-ai vrut să-mi ascunzi
când l-ai făcut pe cal?
Și cine ai fi vrut să nu știe
și ce anume,
de-ai făcut plopul?!...
Pe mine când m-ai făcut
lacăt la ce poartă m-ai pus,
ce-ai încuiat cu mine
și de cine?...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, ea se uită-n mine
Pierit și cu moartea fluturând
aidoma unui grajd părăsit de armăsari
puțind de sângele uscat
al animalelor privirii ei,
vai mie, sunt
o biată oglindă de carne
în care ea
își piaptănă părul;
în care ea
își drege chipul;
în care ea
se vede pe sine
pentru altcineva.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autobiografie la Belgrad
I
Geometria e liniștea
întâmplării!
II
Când caii dorm,
călăreții sunt morți!
III
Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!
IV
Nu cântecul privighetorii,
ci înțelesul cântecului ei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Triumful
Tatăl meu plângea cu lacrimi sărate
pe roata căruții.
Caii cei patru la număr,
trăgând la cvadrigă,
muriseră de insolație și de alte stele!
Pe jos, copii, vă zic,
să mergem pe jos! Drumul e lung,
fluturii sunt mulți să azvârlim cu sandaua după fluturi!
Astăzi vom mânca lănci și cârpe pe steaguri
până la sufocare!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tocirea
Soldatul mărșăluia, mărșăluia,
mărșăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
și o păștea
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă
Era un bot mare de cal
și, Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.
El botul cel mare și lung
ah, Doamne, cum și-l înclina
și dinții cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.
Și totuși nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Și totuși ce bot nesfârșit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să mă-nșurubez în aer?
Cum să mă-nșurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puțin din mine dat pieirii?
Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc
neîntomnat și-n azvârlire,
plin de verdeață și regesc
și armăsar păscând câmpii asire?
Cum să-ți atârn de nară, logodit,
și sângelui tău să îi fiu nutreț?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Și cum să-ți fiu neprețios, de preț?
Poate fiind?
Sau, poate nefiind?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Panta Rhei
Oh, privirea are sâmburi
ca și cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.
Stau și nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânța cea de linte,
Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziș pârâul
cu semințe vechi de soare.
Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieți stai, țară,
pururea atunci și-acu.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În sfîrșit
În sfîrșit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrșit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrșit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrșit ne poți recunoaște:
noi suntem, generale,
soldații tăi din primul
și din al doilea
și din al treilea,
generale.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cârciumă veche
Bere neagră și grețoasă și ghețoasă
și mai jos tavanul tras de fum
și podeaua mesii, foarte joasă,
și-un alaltăieri fiind acum.
Din departe se aude dingul
al statuilor ieșind din ceas,
ciolănoasele olane, zincul
care peste case au rămas.
Beau cu ghiorț și-aud vorbire,
berea neagră-mi curge peste barbă.
Trupul tău iubitule-n oștire,
de atâta vreme este iarbă.
cal aș vrea să fiu, centaur, inorog,
să m-aplec pe tine flasc,
la un zeu al morții când mă rog
și în timpul rugăciunii, când te pasc.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum două-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aș fi bolnav, care era fericit că m-aș fi însănătoșit, mă rog... Și-mi spune un lucru care m-a lăsat așa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Și-mi spun mie: știi că are dreptate, am spus eu, să știi că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Și, de altfel...
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Nichita Stănescu
Trist cantec de dragoste
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu esti cîntecul meu de izbînda
Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.
Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.
Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.
Si cînd rostesc numele ei de purpura
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, copacule
Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-și rotește ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă și subțire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra
Am rămas așa, ținând în mână
șaua și hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate și pentru că nu mi-e sete,
pentru că aș vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezește
și-al unui copac cu frunze căzând.
Până unde - nici eu nu știu
și nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
și e dulce căldura și e un timp și e o liniște
ca o flacără verzuie, arzând!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre cai, adresa este: