Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre copilărie

Nichita Stănescu

După ploi

Aruncă-ți văpăile negre din gene
hotarul din tine și mersul alene,
dă-mi mâna și hai să fugim din hotare
copila mea dragă, e soare, e soare...

Noroiul cărării de-ți scuipă despoiul
nu pasul, ci ochiul ți-atinge noroiul
și nu-ntoarce geana să vadă, rebel
cald single nostrum cum tremură-n el.

Privirile dacă ți-s arse de soare
nu ochiul, ci drumul sub talpă te doare
și nu-ntoarce geana să vezi prin noroi
nici umbrele noastre cum fug după noi.

Dă-mi mâna și hai să fugim înainte
copilă mlădie, copilă fierbinte
La capul cărărilor șerpuitoare
e soare în ierburi, în ramuri e soare...

poezie celebră de
Adăugat de AlicyaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Strigăt de moarte. Strigăt de naștere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrențe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc și mă-ngân simultan într-un strigăt de naștere, de agonie.

în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Nod 23

Mi-am furat trupul de copil,
l-am înfășurat
și l-am pus într-un coș împletit, -
și l-am azvârlit în fluviu
să se ducă și să moară în deltă.

Nenorocitul, tristul și tragicul de pescar milos
mi-a venit cu el în brațe
tocmai acum!

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Înaintele adevărat

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca șuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, țară, ou colorat
pe care se așează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
și dusă în zimbril.
Da, spuse aerul și da,
la sufocatul cel frumos
fuseseși carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Galben copil,oprit in poza

Galben copil, oprit în poză și-nrămat
fără suflare și dormind,
ți-aș spune-un basm adevărat
călare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?
Cu ce săgeată, cu ce floare?
Beau apă azi din curcubeu,
el singur nu mă mai doare.

Căutați-mă pe sub potcoava lui,
săpați întruna și adânc
poate-o s-ajungeți voi întâi
dincolo de pământ.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Facerea

Eram atât de trist și atât de fericit
încât strângându-te în brațe
tot timpul îmi părea
că are câtuși de aer.
El a trecut pe lîngă mine și mi-a zis:
-Ce-mi dai ca să le tai?
-Nu-ți dau nimic, i-am zis
nu vreau să mi le taie
cătușele de aer.
El a plecat
cu ochii scoși de sub sprînceană a mirare
eu am rămas acolo
în încătușare.
Ce țară, Doamne, pentru un copil!

poezie celebră de din volumul: Iarna de la sfârșitul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Menuet

Vine un copil, face o reverență
și moare.
Vin doi copii, fac o reverență
și mor.
Vin trei copii, fac o reverență
și mor.
Vin patru copii,
fac o reverență.
Vin cinci copii,
fac o reverență.
Șase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă țintește cu ochii lui ficși în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de din Măreția frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Mister de băieți

Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Pieile Roșii, pe sub arțar,
goneau, arătându-și toți dinții!)
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer...
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Timp suspendat, ție, copilărie,
văzduhu-ți lingea talpa și gleznele.)
Cum săreai sub arțar, copilărie,
cu genunchii lângă bărbie și gleznele!...
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer!

poezie celebră de din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Seara pe deal

Îndură-te de mine
iubita mea visată
cum timpul se îndură
de ore altădată
înțepenește-mi ochiul
și neclipește-mi-l
învârte-n juru-ți focul
cu para de copil
și lasă-mă-n căldură
ca pe un animal
si lasă-mă-ntorsură
ca valul marii, val
și încrețește-mi pielea
și părul tău sălbatic
și lasă-mi în picioare
un fel de mers apatic
lunatic
sub raza
fără îngenunchere
de argint pieritor

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Mister de băieți

Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Pieile Roșii, pe sub arțar,
goneau, arătându-și toți dinții!)
Iată, lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer...
Ah, din fugă săream sub arțar,
smulgându-i o frunză cu dinții!
(Timp suspendat, ție, copilărie,
văzduhu-ți lingea talpa și gleznele.)
Cum săreai sub arțar, copilărie,
cu genunchii lângă bărbie și gleznele!...
Iată lassoul, mâna, atentă,
ochește bizonul de aer!

poezie celebră de din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Râsu ' plânsu '

Pleoapă cu dinți, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescența mea,
dublând neființa acestei secunde
cu neființa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufnește când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
și-n dintele lor mușcător, ca și sceptrul

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Râsu' plânsu'

Pleoapă cu dinți, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescența mea,
dublând neființa acestei secunde
cu neființa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufnește când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
și-n dintele lor mușcător, ca și sceptrul

[...] Citește tot

poezie celebră de din Necuvintele (1969)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.

Nichita Stănescu

Basorelief cu eroi

Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină,
chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte,
ca să fie vazuți s-au așezat în vitrină,
respectându-și întocmai mișcarea lor ultimă,
profilul, brațul, genunchiul, mișcarea lor ultimă,
când au fost împușcați pe neașteptate în frunte
sau între omoplați cu o flacără mai subțire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a țigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănțăne încă din fierul minerelor,
așa cum clănțăne luna din fierul minerelor
acum, cu puțin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi și fotografiile vechi
ale timpului.

Soldații cei tineri stau dați cu ceară
pe fețe și pe mâini, ca să lucească

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Confesiunea zeului zburător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii...
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.

Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viață.

Mă cutremură diferența dintre mine
și firul ierbii,
dintre mine și lei,
dintre mine și insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine și numere,
bunăoară între mine și 2, între mine și 3.

Am și-un defect un păcat:
iau în serios iarba,

[...] Citește tot

poezie celebră de din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre copilărie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info