
Atât de mândru ea mergea
Atât de mândru ea mergea
și-atât de galeș, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
și azi și mâine.
Atâta viață amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aș fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
și doar o vorbă nu i-am spus
în veșnicie.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cum să mă-nșurubez în aer?
Cum să mă-nșurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puțin din mine dat pieirii?
Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc
neîntomnat și-n azvârlire,
plin de verdeață și regesc
și armăsar păscând câmpii asire?
Cum să-ți atârn de nară, logodit,
și sângelui tău să îi fiu nutreț?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Și cum să-ți fiu neprețios, de preț?
Poate fiind?
Sau, poate nefiind?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


În gol de curți
În gol de curți imaginare, cu înghesuite, reci schelete
pe care iau o notă mare examinați, băieți și fete.
Cu dorul de-a pleca în țară și de-a mă-napoia mai nou, cu rime-n par întîia oară
peștii să-i prind dintr-un ecou,
de nu m-ar izbucni tristețea și vidul de-a avea un nume,
pe care numai tinerețea pietrelor vechi îl poate spune,
aici, pe-o treaptă tropăind, eu piele-aș fi peste o carne de taur junghiat,
mugind, răpus de foarte stranii arme
pe care cerul blond le are cînd deodată s-a trezit victorios
și oarecare legînd nadirul de zenit,
lăsîndu-mă să fiu doar numai semn pentru el de steag abstract
-lăsîndu-mă să fiu doar numai semn pentru el
de steag abstract.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre dor, adresa este:
