Timpul este lumină. Dar lumina, ce este Lumina?
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 7 comentarii până acum.Nod 32
Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungește umbra după pomi,
cum omul după om se prelungește,
cum zidul dimineții lent se năruiește,
și cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea albă de zăpadă, osul luminii.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunecând întunericul am deschis porțile luminii.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Carmen Buzan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina nervoasa
N-ai nevoie de ochi
ca sa vezi lumina nervoasa.
Nu te agata de streangul vietii,
stai bland, caci nasterea trece repede in moarte,
atata doara ca amintirea
incepe sa miroasa a hoit;-
iat tu, care tu, de fapt?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret
Întunecând întunericul,
iată
porțile luminii.
haiku de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hieroglifa
Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci când există înțeles.
Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
și surd, ce singurătate
in toiul cântecului.
Dar să nu-nțelegi
când nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
și surd când liniștea-i desăvârșită,-
o, singurătate a singurătății!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să vezi rîul...
Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Și să-l vezi pe omul tristul
cum își înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
și mai cumințește gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
Mai departe, mai aproape de centrul
spațiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu își perde ochii fierbinți
arzând mâinile tale nevăzute.
El își hrănește lumina
din seninul trunchi
pe pământ și pe mare.
Minunată pradă și sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-și ochii
mereu fierbinți,-
arzându-ți mâinile.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Obiecte cosmice (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blândele și ferocele activități ale însuflețitelor și neînsuflețitelor
Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere
si ea a inceput sa ma doara
ca o dezmortire
Un fel de crestere de picior
pentru salt pe secunda.
Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca
sa nu mai stea si, -
sa se alerge.
Ghimpi mi-au crescut in interior
intepand ceea ce ar fi trebuit sa ma inveleasca.
Sa rupi ce n-a existt niciodata
si ruptura sa-ti fie lumina
durere ca o tromba
in absolutul desert!
.....
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ținerea armei
Acest blând și plin de spirit popor,
nu-și ține arma pentru omor
Această inimă de foc și de miere
nu-și ține sabia pentru tăiere
Această privire plină de vis
nu-și ține glonțul pentru ucis
Așa cum marea cea mare, ehei,
își ține tărmurile ei
Așa cum lumina din rază
își ține un ochi
ca s-o vază
Așa cum cuvântul din vers
își ține șieși
un înțeles
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
și scrâșnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantec
Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de rarul animal...
Visasem că sunt un animal singur.
Că toți cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, și
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roțile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeți.
Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolțit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.
Să mai fiu, dar de ce?
Liniștea unui ochi galben pe spinare
și nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aș mai ține un timp, dar de ce?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu de vară
Stăteam aplecați deasupra șinelor strălucitoare,
cu fețele iluminate de flăcări roșiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgețile sufletelor noastre.
Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un pașnic stindard,
pe adormitele ziduri se cățărau, arcuite.
Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
și noi descifram curioși o mitologie,
se perindau prin imaginația acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.
Fețe de oțelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgețile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa vorbirii
Câteodată însuși cuvântul se împietrește
în timp ce timpul împietrește.
Câteodată ți se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ți ochii cu care-i vezi
și răsare-ți inima
și umple-ți-o cu viața altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc
Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
și sfârșeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-și găsi destină,
norocu-și găsi noroacă,
iar tristețea mea o joacă,
un șotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea
Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mințit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ține cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândește la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt grația
străbătând toate zidurile orașului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Edict
Pot să fiu uitat, pentru că
nu țin la brațe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
și cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca niște bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
așa ca e loc, e loc, este.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre lumină, adresa este: