- muzică
- Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.
definiție celebră de Nichita Stănescu în Respirări
Adăugat de crina b
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autobiografie la Belgrad
I
Geometria e liniștea
întâmplării!
II
Când caii dorm,
călăreții sunt morți!
III
Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!
IV
Nu cântecul privighetorii,
ci înțelesul cântecului ei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea de a gândi și în cântec a omului îl face să poată fi un etern adolescent.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
E o întâmplare a ființei mele:
și-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâșnești într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, și mult mai curând.
Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
A veni toamna și iar mi se face dor de cristalinul cântec al neuitatului nostru Labiș. A venit din nou toamna și în gânduri tresare un braț cu steag fluturând deasupra luptei împotriva inerției.
Nichita Stănescu în Respirări (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ca un orb sunt în fața oglinzii,
cuvintele insuportabile
mă dor mai tare decât mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute în fața cântecului,
semnul lor mă doare
cu mult mai puternic decât crucea de lemn
a oaselor de os
și din spinarea lor.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de încurajare
Așa cum țăranul se urcă cu tălpile
pe oalele arse
ca să le dovedească
rezistente și de încredere
bune, la vânzare, -
îmi culc inima peste cuvinte
ca să le vădesc de nerupt
și zic:
încurajez femeia să nască,
iarba o încurajez să fie verde,
încurajez soarele să răsară!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde de albastru
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Deodată aerul a împietrit în jurul meu
și se izbesc de el cuvintele zvârlite
și se-nroșesc, și-așa rămân mereu,
din ce în ce mai lungi și mai rărite.
Și simt cum gravitația se mută
în mine însumi, din afară
și brusc pe globul inimii îmi cade
lumea, când trupul încă-mi zboară.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Oul și sfera (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bani de cheltuit
Fără să i se pună vreo întrebare
cel care înverzea și se ofilea
dădea răspunsuri.
Ah muzică, tu,
tu ești un răspuns
dar nimeni nu ți-a pus nici o întrebare.
Spre dimineață, îngerul
m-a întrebat dacă există vreun om.
I-am zis: Eu cred că în mod sigur există un om.
Dar eu nu sunt el.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza verde de albastru
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând 9
Să smulgem fildeșii din Alifantis
Și din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum șoimul cel
vânat
Leneș și în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-
un grec
Și tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult
mai mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hieroglifa
Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci când există înțeles.
Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
și surd, ce singurătate
in toiul cântecului.
Dar să nu-nțelegi
când nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
și surd când liniștea-i desăvârșită,-
o, singurătate a singurătății!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somn
Nu mai apuc să mă culc cu tine
atâta nenorocită veghe
atâta insomnie, patule, vecine,
îmi cântă-n ureche.
Ce cântec?
Greață de piatră borțoasă
de soare cu lumină-n pântec
de gândire țestoasă.
Dar eu țin minte, prin ținere de minte
vremurile împărate
când mugetul taurilor lăsa gravide
muierile din cetate.
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treaba ta...
Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschiși ținea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.
Eu zic "do", ea zice "re"
și se iscă tandru sunet,
nu știu cum, nu știu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.
Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec la drumul mare
Motan m-aș fi dorit să fiu
cu gheare și mustețe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu
La ceasul când târâș-grăpiș
zăpada nopții se adună,
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună
Și atuncea șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul
De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
...
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald și drag pe pântec,
o, verde pur, țâșnit de pretutindeni,
din ziduri și din brazde și din cântec...
La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginți ți-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către Titu...
Si acum, Titu, aș vrea sà-ți vorbesc tăcînd cîteva vorbe despre tăcere.
Adevărata tăcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere cînd ti se întîmplă, dacă ți se întîmplă,
să asculți sufletul tău îndrăgostit de altcineva decît de tine însuti.
Ce măretie!
Ce justificare a dreptului de a exista!
Acum, tac.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de iarnă
Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre muzică, adresa este: