De mult negru mă albisem de mult soare mă-nnoptasem de mult viu mă mult murisem de visare mă aflasem. Vino, tu, cu tine toată ca să-ntruchipăm o roată.
Nichita Stănescu în Epica magna, Dezîmblânzirea (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret pe o frunză
Trupul meu
este aidoma unui creier de elefant,
Creierul meu
este aidoma trupului lui Apollo.
Foamea mea
este aidoma ierbii călcate în copite.
Iarba mea
nu este de mâncare.
Stelele mele sunt negre
pe ceruri albe, argintii de verbe.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi transmit
Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roșu, gri.
Convenție, convențiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subțioare
Oh și deasupra capul verde
și mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn și tot integru...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezîmblânzirea
De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem
Vino, tu, cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă
E toamnă. Marea bate-n țărmul ud
Și furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
și cerul e mânjit cu nori de zgură.
Sunt multe ceasuri și e încă ziuă
pe nisipul țărmului pustiu
Și rece suflă vântul și-n târziu
și marea neagră bate apa-n piuă.
poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Spunându-ți un cuvânt
te îmbrățișez mai mult decât cu brațele
Păsările sălbatice au fugit speriate
din tăcerea pietrei de munte
Lama lunii le-a tăiat de pene.
Deodată a început să ningă, iubito,
cu fulgi negri și verzi.
Știu că pleci,
tac,
și creierul meu îndrăgostit
lună plină va fi peste tine
și te va tăia de pene
și va ninge deodată
cu fulgi negri și verzi!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tocirea
Soldatul mărșăluia, mărșăluia,
mărșăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
și o păștea
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn 3
Tu nu-nțelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nțelegi că sentimentul unei pietre
o smulge și o zboară și-o atârnă
și-o plutește?
Tu nu-nțelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ținem greu, răzbătător prin pietre.
Tu nu-nțelegi aceasta?
Tu nu-nțelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nțelegi că albul în desime
e negru împărat?
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea
Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi ochiul
și întoarce-mă cu fața
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi inima
și toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
și-mi strivește trupul cel vechi.
Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
rugăciune de Nichita Stănescu din Măreția frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
și scrâșnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Cârciumă veche
Bere neagră și grețoasă și ghețoasă
și mai jos tavanul tras de fum
și podeaua mesii, foarte joasă,
și-un alaltăieri fiind acum.
Din departe se aude dingul
al statuilor ieșind din ceas,
ciolănoasele olane, zincul
care peste case au rămas.
Beau cu ghiorț și-aud vorbire,
berea neagră-mi curge peste barbă.
Trupul tău iubitule-n oștire,
de atâta vreme este iarbă.
cal aș vrea să fiu, centaur, inorog,
să m-aplec pe tine flasc,
la un zeu al morții când mă rog
și în timpul rugăciunii, când te pasc.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de iarnă
Requiem
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
Tu unde ești, în ce gând?
Crengile zvelte si goale în bezne
dansează întruna...
Uite-le sănii, uite-le glezne.
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
si crengile zvelte, si goale, cu luna
luneca negre si-aiurea, întruna
danseaza întruna
Tu unde esti?
În ce gând?
frunzele negre-ti cazură
cu țoatele, oarbe-n cautătură?
Ah, de-ar mai fi în adâncul schilav si urât
doar o creangă cu roadele pline,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Tribuna", nr. 12, 22 martie 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ploi
Aruncă-ți văpăile negre din gene
hotarul din tine și mersul alene,
dă-mi mâna și hai să fugim din hotare
copila mea dragă, e soare, e soare...
Noroiul cărării de-ți scuipă despoiul
nu pasul, ci ochiul ți-atinge noroiul
și nu-ntoarce geana să vadă, rebel
cald single nostrum cum tremură-n el.
Privirile dacă ți-s arse de soare
nu ochiul, ci drumul sub talpă te doare
și nu-ntoarce geana să vezi prin noroi
nici umbrele noastre cum fug după noi.
Dă-mi mâna și hai să fugim înainte
copilă mlădie, copilă fierbinte
La capul cărărilor șerpuitoare
e soare în ierburi, în ramuri e soare...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantec singur
Te-am hotarat cu ochii negri,
deci fie noapte-ncercanata!
... ramas departe, printre crenge,
ma cheama gandul tau de fata.
Le-ai adunat in ochi cuvinte
nestirilor nepangarite...
Talhar hoinar, cu vaz albastru
si nins pe umeri de clipite,
ma-ntorc, fugit din munti, sa mangai
faptura umbrelor pagana,
ce-alene luna petitoare
ti-a inganat-o pe tarana
si nalucirile de sange
pe valea noptilor s-or pierde,
doinindu-ti lin un cantec singur
"Hei, frunza verde...
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mea
Singuratecă ea mă așteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.
Ea își așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vină acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la negru, dar cu o relevanță mică.
Ninge cu ochi
Dar ninge. Ninge cu ochi de pesti,
cu ochi de serpi, de caini.
Ninge izbind in ziduri pana devin nefiresti,
oarbe si fara stapani.
Ninge. Si ochii se sparg, lasand afara
vederi de piatra, privelisti marine,
infatisari ale lumii fara de sine,
micsorata, fugara.
Ninge. Pupile rotunde, drepte, piezise,
patrate, triunghiulare,
inghetand in turturi fara culoare,
atarnand de jgheaburi, de acoperise....
Ochi rostogoliti in canale. Azvarliti cu lopata de lemn
sa se faca partie goala, pe strada.
Ochi, bulgari de gheata. Ochi, om-de-zapada.
Ochi peste care trece sania-n clinchet solemn.
Ochi mari. Din ce in ce mai mari, pana se sfarma.
Ochi cu pupile negre latindu-se-ntruna,
cat fereastra-n care bate luna,
ochi cat zidul. Ninge. Ochi cat turla. Ochi de iarna.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ideea cu gura
Ea se arata ca un inghet
miscator al durerii.
Un sus spre sus incolacit,
rupand in tacere dantura serii.
De dupa negru, deschide
absente absorbitoare
taiate in cruce, de-o gura
cu fildesi, si vorbitoare.
Se trage din osul de idol cioplit
al respirarii, pe cand adorm
spre alunecarea intr-una de cer,
peste sternul enorm.
Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre negru, adresa este: