Prietenii tăi, prietenele mele ne fac loc. O tonă de zăpadă peste noi se răstoarnă. Murim înghețați. Din nou numai pletele în primăvară ne-mpodobesc scheletele.
Nichita Stănescu în Oul și sfera, Ritual de primăvară (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, ea se uită-n mine
Pierit și cu moartea fluturând
aidoma unui grajd părăsit de armăsari
puțind de sângele uscat
al animalelor privirii ei,
vai mie, sunt
o biată oglindă de carne
în care ea
își piaptănă părul;
în care ea
își drege chipul;
în care ea
se vede pe sine
pentru altcineva.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tocirea
Soldatul mărșăluia, mărșăluia,
mărșăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
și o păștea
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmp nou
E-o liniște ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
și se-ntoarce-n ecouri.
De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivățul lui îmi flutură pletele și-ncinge danțuri!
Câmpul, în flux, și-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe niște lanțuri.
Da, și le-azvârle ca pe un fum,
ca pe niște gratii de carcere,
și ele se prefac în berze, și plecă pe un drum
fără întoarcere.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
și scrâșnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Nichita Stănescu
Seara pe deal
Îndură-te de mine
iubita mea visată
cum timpul se îndură
de ore altădată
înțepenește-mi ochiul
și neclipește-mi-l
învârte-n juru-ți focul
cu para de copil
și lasă-mă-n căldură
ca pe un animal
si lasă-mă-ntorsură
ca valul marii, val
și încrețește-mi pielea
și părul tău sălbatic
și lasă-mi în picioare
un fel de mers apatic
lunatic
sub raza
fără îngenunchere
de argint pieritor
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atena
Ea nu avea trup,
ceea ce-i ținea loc de trup
era asemenea unui corn de melc.
Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa,
de îndată trupul i s-ar fi retras în sine,
or s-ar fi ascuns, ca un luptător încolțit de săgeți,
sub propria lui tâmplă, ca un scut de os înflorit
cu ghirlandele pletelor.
N-ar fi putut să calce decât pe nori,
de aceea, ea nu se arăta niciodată pe timp senin.
O singură dată și-a pierdut urmele,
dar și atunci, ele au căzut atât de adânc
încât au devenit zid de cetate.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mea
Singuratecă ea mă așteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.
Ea își așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vină acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmp nou
Texte de același autor
Traduceri ale acestui text
0
Comentariile membrilor
print e-mail
Vizionări: 5207.
Câmp nou
poezie [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]
[...] Citește tot
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre păr, adresa este: