
Ploaie în luna lui Marte
Ploua infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ploaie în luna lui Marte
Plouă infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


În timp de durere, lasă-te singurătății. Și cerul se acoperă cu nori când plouă.
Nichita Stănescu în Epica magna, Învățăturile cuiva către fiul său (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mă doare că mărul e măr, sunt bolnav de sâmburi și de pietre, de patru roți, de ploaia măruntă, de meteoriți, de corturi, de pete.
Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu esti cîntecul meu de izbînda
Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.
Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.
Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.
Si cînd rostesc numele ei de purpura
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântec liniștit
M-aș mai uita curat la frunza verde,
dar amintirile mă trag în jos
și mă înec în frunza verde
de verdele trăit mă înec în frunza verde.
M-aș mai uita la piatra albă
lucindă, mirosind
a soare orbitor și a potcoavă,
dar amintirile mă trag în jos
și mă înec în piatra albă
și mă sufoc în aerul de piatră albă.
M-aș mai uita la animalul gingaș
care mănâncă înfometat
pe animalul foarte gingaș
rănit mortal și de mâncat,
dar amintirile mă trag în jos
și mă înec, mă înec în foamea animalului înfometat
și mă înec, mă înec în animalul de mâncare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când vor seca izvoarele și când ploile vor pleca în sus, eu și cu tine ne vom ține de mână și vom plânge, ca să nu rămână văduvită de tristețe această stare de vis.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


B după A
Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
și stau păsările-n cuiburi
întețite preste ouă.
Scot din mine aripa
și cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susținându-le din zborul
Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană și putere!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăța și ceva ce nu se poate învăța. Aripa o ai sau nu o ai. Poți să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălțime, de alizeu sau de crivăț. Rare păsările zburând pe ploaie și încă și mai rare cele care zboară noaptea.
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lași mirosul tău în aer
Lași mirosul tău în aer
de metal și de femeie
și de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse și pe Ruth.
Și îmi pari că ești aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ritual
Norii se-nmulțesc
învinețindu-se cu lacrimi calde de ploaie.
La sold el are un fulger.
Ah, voi munți pietroși
ce alăptați cu piatră, Calea Lactee,
din al vostru uger de piatră, uger!
Părăsisem cu toții această foame,
capetele retezate mi le azvârlim în stele,
gâturile retezate gâlgâind de sânge
pătează marea cu un orizont.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Treaba ta...
Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschiși ținea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.
Eu zic "do", ea zice "re"
și se iscă tandru sunet,
nu știu cum, nu știu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.
Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Numărătoarea
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne și transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este și nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numește cu vorba cea tristă,
Numărătoarea începe cu doi,
dar, și sfârșitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!


Asasinare
Lapte de dihor supt în scorbură,
pietre albe, tocite de râu,
și tu călare pe inorog, vergură,
și panglica trupului meu - frâu
Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are ființe
în ea,
și neființe
Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închișii lui.
Dacă poți, dumneata
bate-i în strigare un cui.
Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii și se aude
vum behăie oaia.
Mai repede... până n-ai mâinile ude.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Autoportret în a patra dimensiune
Înconjurată de luciul rămas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera își lua de la inima mea
bun rămas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere își luă, zise-adio,
și se făcu scut, se făcu zigurat,
în cinstea trufașei de Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
țeapăn și fără mirare văzută,
deși arsese ca de napalm
geometria intimă, știută
numai și numai și numai de mine,
când am fost și Arhimede și-am fost și nisipul...
Fără sferă și fără romb, în ruine
fumegător îmi e chipul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trist cantec de dragoste
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!


După ploi
Aruncă-ți văpăile negre din gene
hotarul din tine și mersul alene,
dă-mi mâna și hai să fugim din hotare
copila mea dragă, e soare, e soare...
Noroiul cărării de-ți scuipă despoiul
nu pasul, ci ochiul ți-atinge noroiul
și nu-ntoarce geana să vadă, rebel
cald single nostrum cum tremură-n el.
Privirile dacă ți-s arse de soare
nu ochiul, ci drumul sub talpă te doare
și nu-ntoarce geana să vezi prin noroi
nici umbrele noastre cum fug după noi.
Dă-mi mâna și hai să fugim înainte
copilă mlădie, copilă fierbinte
La capul cărărilor șerpuitoare
e soare în ierburi, în ramuri e soare...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!


Chiar așa
Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
și ei spun da, neîntrebați.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
și nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...
Stă piatra ca proasta și neîntrebată.
Vine calul și o calcă în potcoave
și o balegă cu balega,
și ea stă și se tocește
și miroase a balegă
și se lasă spălată de ploaie
... și chiar tocită de priveliștea lunii
tot piatră rămâne,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la ploaie, dar cu o relevanță mică.

Alte învățături ale cuiva către fiul său
I
Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te
bate, scoate-i cu mâna dreapta umbra de sub pernă.
Nu te răsuci mult. Dacă e să-ți amorțească ceva,
oricum îți amorțește.
Dacă dormi dus și cu vise ; - coșmarul tău e viața
mea. Nu încerca să fii cuviincios când dormi, fiule,
încearcă să nu visezi.
ÎI
Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamnă a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamnă a fi fericit, fiule.
Noi doi, uită-te și tu la noi, ne asemănăm numai
prin faptul că ne sărutăm. Aerul care iese din tine intră
în mine. Să facem economie de aer, fiule, și risipă de timp.
III
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre ploaie, adresa este:
