Nichita Stănescu despre ploaie

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp de durere, lasă-te singurătăţii. Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.

Nichita Stănescu în Epica magna, Învăţăturile cuiva către fiul său (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare că mărul e măr, sunt bolnav de sâmburi şi de pietre, de patru roţi, de ploaia măruntă, de meteoriţi, de corturi, de pete.

Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec liniştit

M-aş mai uita curat la frunza verde,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec în frunza verde
de verdele trăit mă înec în frunza verde.

M-aş mai uita la piatra albă
lucindă, mirosind
a soare orbitor şi a potcoavă,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec în piatra albă
şi mă sufoc în aerul de piatră albă.

M-aş mai uita la animalul gingaş
care mănâncă înfometat
pe animalul foarte gingaş
rănit mortal şi de mâncat,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec, mă înec în foamea animalului înfometat
şi mă înec, mă înec în animalul de mâncare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vor seca izvoarele şi când ploile vor pleca în sus, eu şi cu tine ne vom ţine de mână şi vom plânge, ca să nu rămână văduvită de tristeţe această stare de vis.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

B după A

Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
şi stau păsările-n cuiburi
înteţite preste ouă.

Scot din mine aripa
şi cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susţinându-le din zborul

Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană şi putere!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laşi mirosul tău în aer

Laşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth.
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Norii se-nmulţesc
învineţindu-se cu lacrimi calde de ploaie.
La sold el are un fulger.
Ah, voi munţi pietroşi
ce alăptaţi cu piatră, Calea Lactee,
din al vostru uger de piatră, uger!
Părăsisem cu toţii această foame,
capetele retezate mi le azvârlim în stele, –
gâturile retezate gâlgâind de sânge
pătează marea cu un orizont.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaba ta...

Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschişi ţinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.

Eu zic "do", ea zice "re"
şi se iscă tandru sunet,
nu ştiu cum, nu ştiu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.

Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne şi transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este şi nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numeşte cu vorba cea tristă,

Numărătoarea începe cu doi,
dar, şi sfârşitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasinare

Lapte de dihor supt în scorbură,
pietre albe, tocite de râu,
şi tu călare pe inorog, vergură,
şi panglica trupului meu - frâu

Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are fiinţe
în ea,
şi nefiinţe

Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închişii lui.
Dacă poţi, dumneata
bate-i în strigare un cui.

Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii şi se aude
vum behăie oaia.
Mai repede... până n-ai mâinile ude.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret în a patra dimensiune

Înconjurată de luciul rămas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera îşi lua de la inima mea
bun rămas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere îşi luă, zise-adio,
şi se făcu scut, se făcu zigurat,
în cinstea trufaşei de Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
ţeapăn şi fără mirare văzută,
deşi arsese ca de napalm
geometria intimă, ştiută
numai şi numai şi numai de mine,
când am fost şi Arhimede şi-am fost şi nisipul...
Fără sferă şi fără romb, în ruine
fumegător îmi e chipul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist cantec de dragoste

Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ploi

Aruncă-ţi văpăile negre din gene
hotarul din tine şi mersul alene,
dă-mi mâna şi hai să fugim din hotare
copila mea dragă, e soare, e soare...

Noroiul cărării de-ţi scuipă despoiul
nu pasul, ci ochiul ţi-atinge noroiul
şi nu-ntoarce geana să vadă, rebel
cald single nostrum cum tremură-n el.

Privirile dacă ţi-s arse de soare
nu ochiul, ci drumul sub talpă te doare
şi nu-ntoarce geana să vezi prin noroi
nici umbrele noastre cum fug după noi.

Dă-mi mâna şi hai să fugim înainte
copilă mlădie, copilă fierbinte
La capul cărărilor şerpuitoare
e soare în ierburi, în ramuri e soare...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aşa

Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
şi ei spun da, neîntrebaţi.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
şi nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...

Stă piatra ca proasta şi neîntrebată.
Vine calul şi o calcă în potcoave
şi o balegă cu balega,
şi ea stă şi se toceşte
şi miroase a balegă
şi se lasă spălată de ploaie
... şi chiar tocită de priveliştea lunii
tot piatră rămâne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte învăţături ale cuiva către fiul său

I

Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te
bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă.
Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva,
oricum îţi amorţeşte.
Dacă dormi dus şi cu vise ; - coşmarul tău e viaţa
mea. Nu încerca să fii cuviincios când dormi, fiule,
încearcă să nu visezi.

ÎI

Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamnă a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamnă a fi fericit, fiule.
Noi doi, uită-te şi tu la noi, ne asemănăm numai
prin faptul că ne sărutăm. Aerul care iese din tine intră
în mine. Să facem economie de aer, fiule, şi risipă de timp.

III

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!