Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre suflet

Nichita Stănescu

Poezia nu este numai artă: ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.

în Fiziologia poeziei
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cinstea vieții mele și idealul vieții mele sunt acelea de a fi așternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul țării.

în Respirări
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Elegia a doua, Getica (lui Vasile Pârvan)

În fiecare scorbură era așezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
și pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se așeze în locul gol un zeu,

ori, pe șosele s-apară în asfalt o groapă,
ca să se așeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greșeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor așeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

[...] Citește tot

poezie celebră de din 11 elegii (1966)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 19 august 2019.
Distribuie
Nichita Stănescu

A se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredințează
propria-mi suferință, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriașă
de aminte
a locurilor
și a timpurilor frumoase
din mine și de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de șapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
și-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele și golani.
Blestemat să-i fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, și că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsați pe pântec
de rușine, lung și trist -
c-a avut-o însuși Crist.

poezie celebră de (1955)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Către Titu...

Si acum, Titu, aș vrea sà-ți vorbesc tăcînd cîteva vorbe despre tăcere.
Adevărata tăcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere cînd ti se întîmplă, dacă ți se întîmplă,
să asculți sufletul tău îndrăgostit de altcineva decît de tine însuti.
Ce măretie!
Ce justificare a dreptului de a exista!
Acum, tac.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Numărătoarea

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne și transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este și nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numește cu vorba cea tristă,

Numărătoarea începe cu doi,
dar, și sfârșitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Rugăciunea

Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi ochiul
și întoarce-mă cu fața
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă și ajută-mă
și spală-mi inima
și toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
și-mi strivește trupul cel vechi.

Iartă-mă și ajută-mă
și ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

rugăciune de din Măreția frigului (1972)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 20 octombrie 2016.
Distribuie
Nichita Stănescu

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de șapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
și-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele și golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, și că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsați pe pintec
de rușine, lung și trist -
c-a avut-o însuși Crist.

poezie celebră de din Argotice (ianuarie 1955)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniștea cu stele
ce se-aprind o clipă și apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neștiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neștiute păsări au plecat spre Sud
și-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Viața mea se iluminează

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.

Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.

Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.

Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Nichita Stănescu

Cântec vechi de luna nouă

Ieșise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele și de lut
ardea pe străzi și nu l-am cunoscut.

În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
și pasul greu mi se-așternea nătâng
... și fluieram, așa, ca să nu plâng.

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii și goi,
nici în surâsul meu nedăruit
și tot credeam că poate n-am murit.

Ieșise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut și, gol de gând,
trecui așa-nainte, fluierând.

poezie celebră de
Adăugat de LiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-și rotește ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă și subțire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas așa, ținând în mână
șaua și hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate și pentru că nu mi-e sete,
pentru că aș vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezește
și-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu știu
și nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
și e dulce căldura și e un timp și e o liniște
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 12 octombrie 2018.
Distribuie
Nichita Stănescu

Andru plângând

Trec prin starea acestui suflet
posibile existențe -
un năvod mortal ce smulge în sus
totul, lăsând numai absențe.

Las locului această-nfățișare
și o adorm, și o îngheț, și o țin
în pura suspendare
a celor care n-au venit și vin.

Nimic nu rămâne el însuși mai mult
decât o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.

Numai un gând dacă-l întorc, de la tine,
nu mai regăsesc apoi, înapoia-mi, nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nici o ureche ridic.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 august 2019.
Distribuie
Nichita Stănescu

Poem

Tu plutesti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iti sprijini tampla
de inima mea ca de o piatra rosie,
si astepti sa-ti spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am ispravit de mult
sa ti le mai spun.
Gura mea e-n tacerea cea mai desavarsita,
inclinata ca matasea unui steag
intr-o zi fara vant.
O, nu pleca nicaieri!
Imi voi rupe inima cu un singur gest
al mainii,
ca sa rasara durerea care stie
numele durerii,
ca sa rasara dragostea mea de barbat
care stie numele tau ciudat, de femeie.

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viață,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în față,
trezindu-mă, le-adulmec și le mângâi.

Și mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
și iar mi se rotește-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat și reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morții sufletu-mi eliberând.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Nichita Stănescu

Târziu de vară

Stăteam aplecați deasupra șinelor strălucitoare,
cu fețele iluminate de flăcări roșiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgețile sufletelor noastre.

Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un pașnic stindard,
pe adormitele ziduri se cățărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
și noi descifram curioși o mitologie,
se perindau prin imaginația acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Fețe de oțelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgețile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.

poezie celebră de din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Nichita Stănescu@suflet? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre suflet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!