Nichita Stănescu despre tăcere

Nu ştiam că merg prin materie năuc şi că iarna îşi flutură cenuşie tăcerea stridentă; strada pustie...

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou ni se va face dor de ceva sau de cineva, din nou vom tăcea numai din spaima aceea că ar putea un liliac să zboare peste litera A.

Nichita Stănescu în Măreţia frigului (romanul unui sentiment), Intimidare (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vederea aceasta e relativa ochiului meu

Eheu, ţipă gândul.
Taci dracului, i-am spus ierbii verzi.
Pierzi totul, i-am spus.

Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi aşezarea ta între morţi.

Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ţi-o atârni între ţâţe.

Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding şi dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
şi clopotul
şi l-am lăsat mut.

E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Tăceri stridente, trotuarele îngheţate, rebele,
Îşi amintesc paşii din ele.

Surâsul tău amărui, funigel
Pluteşte-n amintiri, stingher.

Furi azilnici se scurg
În cenuşa vărsată de-amurg,
Fluturându-şi cenuşii comorile
Monezi cad din turn orele
Pe-acoperişurile sticloase şi se duc, se duc

Nu ştiam că merg prin materie năuc
Şi că iarna îşi flutură cenuşie
Tăcerea stridentă; strada pustie.

Nu mai vreau să vii.

Se surpă schelării şi cad
Aiurea, cu trosnet surd de brad.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost oameni mulţi...

Au fost oameni mulţi cu dulăi şi cu care;
o ştiu după urmele mute din drum.
Ţărâna-i crăpată de arşiţi stelare
Şi munţii ridică şuviţe de fum.

Prea tare tăcerea nespusă, adânca
iar tu, pumnule cald, stai încins pe prăsea...
şi trebuie să se întâmple ceva...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Tribuna, anul I, nr 6 17 martie 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Spunându-ţi un cuvânt
te îmbrăţişez mai mult decât cu braţele
Păsările sălbatice au fugit speriate
din tăcerea pietrei de munte
Lama lunii le-a tăiat de pene.
Deodată a început să ningă, iubito,
cu fulgi negri şi verzi.
Ştiu că pleci,
tac,
şi creierul meu îndrăgostit
lună plină va fi peste tine
şi te va tăia de pene
şi va ninge deodată
cu fulgi negri şi verzi!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Titu...

Si acum, Titu, aş vrea sà-ţi vorbesc tăcînd cîteva vorbe despre tăcere.
Adevărata tăcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere cînd ti se întîmplă, dacă ţi se întîmplă,
să asculţi sufletul tău îndrăgostit de altcineva decît de tine însuti.
Ce măretie!
Ce justificare a dreptului de a exista!
Acum, tac.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ut pictura poesis

Să vezi ce poţi să vezi doar cu genunchiul
aproape c-aş avea păreri
să dorm cum doarme-n sine o tăcere doar mişcându-l
aproape că-aş crede-n învieri
să mergi la valea văii cum Canopus,
steaua cea galbenă şi fixă
mai că aş scrie vreun opus
mai că aş zgâria vreo obeliscă
un ţip în fruntea nimănui nesângeros
pe nici un fel de frunte şi de cruce
stau singur şi nevorbitor şi somnoros
şi n-aş pleca dar tot m-aş duce

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas Cu Lună

Daca te strâng, ramâne luna
mereu pe sub tavanul stins.
Secunda, ora, ziua, saptamâna
îmi flutura de bratu-ntins.
Tu taci si lasi sa fie fierul
limbii de ceas, nedeslusit.
Turla, -ti lipseste temnicerul.
Trupule, capul despartit.
Lasa sa curga prin vinele rupte
rosu deschis, rosu închis.
O, mult prea multe razboaie si lupte
pentru un singur ostatic dat prins.
Sa-i smulgem limba ca sa nu spuna
nimica si nimanui.
Pe sub tavane, rasare luna,
singuratec si amarui.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

(...)

Se surpă schelării şi cad
Aiurea, cu trosnet surd de brad.
Zidurile rămase departe
Îşi răvăşesc în mine ferestrele sparte.

Liniile se despletesc şi curg
În cenuşa risipită în amurg
Şi vântul rece, vântul oarecare
Monezi de aer zvârle pe trotuare.

Copacii te-au pierdut din ramurile goale
Frunză hohotită, pe şanţuri, canale
Privirea ruptă de pleoape către ei
Ca nişte funigei pluteşte, vineţi funigei...

Tăceri stridente, trotuarele îngheţate, rebele
Îşi amintesc paşii din ele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
Francesca de Rimini.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Tu pluteşti ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
De inima mea ca de o piatră roşie,
Şi aştepţi să-ţi spun numele
Tuturor lucrurilor
Pe care eu am isprăvit de mult
Să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
Înclinată ca mătasea unui steag
Într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
Al mâinii,
Ca să răsară durerea care ştie
Numele durerii,
Ca să răsară dragostea mea de bărbat
Care ştie numele tău ciudat, de femeie.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Romanţă

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă marină

O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturîndu-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprîncenele cristalizate de sare,
abisele.

Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcînd un soare neobişnuit.
Adînc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturîndu-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tîmplele
cu umbrele lor melodioase.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scama

De sus de undeva o mică scamă,
Venită-ncet, pluteşte vag, cu teamă
Se urcă şi coboară lent prin tindă,
s-opreşte se-admiră în oglindă
Spre ghemul cel tăcut din colţ
coboară
... şi fire cresc pe ghem şi se-nfioară
... şi labe are ghemul ce se-nnoadă
şi coadă are ghemul... vai ce coadă!
Doi ochi verzui se plimbă după scamă
... pupilele cu tăieturi de lamă
Înfipte-n tigrul ca de jucărie
se-nvârt, iar tigrul pare de hârtie
Şi scama vine-ncet... şi ţâşti odată
tărcata labă către scamă cată.
Dar hoaţa printre ghiara-ntinsă-i scama
şi fuge legănată ca pe apă...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953 - Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lună nouă

Incet, sub paşii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastră
... şi tot mai e ceva neîmplinit
şi singur, în iubirea noastră...

Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de iţi răsuna în ureche
pe după ceturi luna lunecând

Nelinişti vechi, şi glasul lor hoinar
spre neştiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceaţa uda, mână-n mână

şi văzul tău pe piept imi suie
ca un păianjen beat. şi nu imi spui
că mi s-a prins surâsu-ţi amărui
de buze, faţa amăruie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (9)

Vinule, de ce esti trist?
Ea, acum, poate ca cere
Frunzelor ingenunchere
Troitei din somn, pe Crist

Uite, lavita de ieri
noduroasa si nebuna,
asternuta-i doar cu luna
cu bardace... cu taceri...

Fierul plugului, olog,
Poate chiar in noaptea asta
dezveli, din lut, o teasta
si-un corn viu de inorog

Poate ea a tresarit
cine stie? cui ii pasa?
... s-a visat in somn mireasa
si-a crezut ca a murit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!