Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre urechi

Nichita Stănescu

Cu prietenii vorbind de Stelaru

Ca și cum am putea să bem
o frunză de umbră
un iepure de urechi
o ureche de auz...

Ca și cum
ne-am căsători
cu un vis visat de altul.
Ca și cum am dormi altcândva.

poezie celebră de din volumul "Cărțile sibiline" - 1995
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav de ceva între auz și vedere, de un fel de ochi, un fel de ureche neinventată de ere.

în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Eu sunt cuvântul "sunt", eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt", eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"...

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cu urechea sîngerîndă

Behăit de capră trupul tău
mi l-ai ridicat în loburi
ca să-mi fii cercel mult greu,
roabă, romburi

Pur auz, pură surzie
și nici cîntec și nici gînd
Doar atăta mi-ai fost mie
"S" din "sînt"

Cu urechea sîngerîndă
de un sunet, de un aur,
cap al șaptelea cu blîndă
limbă-am fost-dintr-un balaur.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Somn

Nu mai apuc să mă culc cu tine
atâta nenorocită veghe
atâta insomnie, patule, vecine,
îmi cântă-n ureche.

Ce cântec?
Greață de piatră borțoasă
de soare cu lumină-n pântec
de gândire țestoasă.

Dar eu țin minte, prin ținere de minte
vremurile împărate
când mugetul taurilor lăsa gravide
muierile din cetate.

poezie celebră de din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cine ești tu, A? tu cea mai omenească și cea mai absurdă literă, o, tu, sunet glorios!... Tu-mi dansezi prin gură când mor și sunt aidoma soldatului ridicat și împins din spate de creșterea ierbii spre cer; și vreau să nu mai exiști ca să fiu liber de vorbire;... Nu să alerg, ci să plutesc, să trec prin fluvii ca prin raze fără materie, ale căror maluri sunt urechi surde.

în Necuvintele, Pean (1969)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Nedreptate

De ce să auzim și de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoși să fim noi încât să fim nevoiți
să avem
speranțe, pentru frumusețe
și pentru duioșie, ochi
și pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiți să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naștere
tristețea noastră urâtă
și dragostea noastră înfrigurată?

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Zbor lent

I se apropiau ochii unul de altul
la fel de încet și de timid
cum se apropie adâncul de înaltul
gândit, de negândit

Vedeam ce poate vede doar urechea de măgar
sau cea de iepure mult lungă,
un fel de văz cam sunet și neclar,
un fel de stare demiurgă

în care aerul era pe bani
mult scump, mult pe plătite,
în care timpul pe cartele-n ani
dăduse grade la clipite,

în care-abia dacă trecea ceva,
în care cel mai mult costa o clipă
iar pasărea pe când zbura
nu da vreodată din aripă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Andru plângând

Trec prin starea acestui suflet
posibile existențe -
un năvod mortal ce smulge în sus
totul, lăsând numai absențe.

Las locului această-nfățișare
și o adorm, și o îngheț, și o țin
în pura suspendare
a celor care n-au venit și vin.

Nimic nu rămâne el însuși mai mult
decât o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.

Numai un gând dacă-l întorc, de la tine,
nu mai regăsesc apoi, înapoia-mi, nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nici o ureche ridic.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de lună nouă

Incet, sub pașii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastră
... și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...

Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de iți răsuna în ureche
pe după ceturi luna lunecând

Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceața uda, mână-n mână

și văzul tău pe piept imi suie
ca un păianjen beat. și nu imi spui
că mi s-a prins surâsu-ți amărui
de buze, fața amăruie

[...] Citește tot

poezie celebră de din Argotice (1955)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Textele de mai jos conțin referiri la urechi, dar cu o relevanță mică.

Nichita Stănescu

Cele nouă raiuri

Fiecărui pas al tău
I se cade o caleașcă.
N-a căzut de mult o pleașcă
așa grea pe capul meu!
Colțul străzii dacă-l dai,
ai și nimerit în rai.
Îngerași cu buci grăsune,
stau la poartă să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
și hodină pentru mine...
- Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios și rău!
Și numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiu-al doilea, și el
mai departe e, nițel,
cum dai colțul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet ; în schimb

[...] Citește tot

poezie celebră de din Argotice (Cântece la drumul mare) (1992)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Respirări V

Etica, morala, adică starea de conștiință a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură și hrană. Această departare cosmică la om dintre gură și hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează și-l individualizează, îi creeaza bunul simț și acceptarea de către el a lui însuși, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcație între gura și hrană. Ea manâncă fiindu-și sieși de mâncare.

În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărțită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanța dintre gura și hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreție, de forța, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.

Distanța între gură și hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete și abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanța enorma la om între gură și hrană constituie feblețea sa, delicatețea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violență este resimțită această distanță într-un mi

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Enghidu

A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameș)

I

Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde,
Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar și aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ți încap în gură.
Pipăie-ți urechea și râzi și miră-te că poți pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac,
Și el a fost!
Umerii privește-mi-i, și spune-ți că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă și bivoli,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Dreptul la timp
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Nichita Stănescu

Enghidu

A murit Enghidu prietenul meu
care ucise cu mine lei.
I

Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt absurde.
Si picioarele priveste-ti-le, seara, drept cum stai, atarnand spre luna.
Poate ca sunt mult prea aproape ca sa ma vezi,
dar si aceasta e altceva decat nimic.
Ma voi face departare, ca sa-ti incap in ochi,
ori cuvant, cu sunete de marimea furnicii,
ca sa-ti incap in gura.
Pipaie-ti urechea si razi si mira-te ca poti pipai.
Pe mine insumi ma dor, in scurta trecere.
Mi-am intins privirea si ea a intalnit un copac,
si el a fost!
Umerii priveste-mi-i, si spune-ti ca sunt cei mai puternici pe care i-ai vazut, dupa iarba si bivoli,
caci fara pricina sunt asa.
Cu ei mut departarea, ca pe un sac de piele
la moara de vant.
De-aceea cand ma ard in strafundul ochilor

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre urechi, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info