Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre vânt

Nichita Stănescu

Înaintele adevărat

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca șuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, țară, ou colorat
pe care se așează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 decembrie 2016.
Distribuie
Nichita Stănescu

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de lume

Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins și tot mi-aș duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopțile-nstelate
i le ține lui pe toate.

Tot aș sta și tot mi-i modru.

Înserarea-mi zice lotru,
seară confundată-n moină,
c-am furat din ea o doină
ce-am cântat-o în neștire...

Numai mândra-mi zice mire...
... dar la capul dragei mele,
plop îș urcă frunza-n stele
vântul de-l îngână-n ramuri,
plopul alb cu noaptea-n ramuri.

poezie celebră de din Argotice (ianuarie 1956)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Un soldat...

Un soldat ținându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleștate
se ține alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul și altul,
și-așa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe șirul lor
ca pe-o frânghie,
și-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie fața.

Și-alunecând, îmi zgârie pieptul
și-alunecând, alunecând, îmi sfâșâie
fâșii de carne,
și-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârșit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.

[...] Citește tot

poezie celebră de din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

De-a sufletul

Trupul meu, cu vedenii cu tot, a adormit dimineața,
întins pe podele.
Râd și mă bucur ca un savaot,
și plec cât mai repede cu putință,
dând mai întâi colțul cenușiu al străzii,
și-apoi, de-a dreptul prin mijlocul
bulevardului, fără teamă

c-aș putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzina oarecare.
Iată și lucrurile!
Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă și-apoi
o las să se legene, când într-un colț, când
într-altul, în vânt.
Ma uit în dreapta și-n stânga,
cu mine însumi mă uit,

[...] Citește tot

poezie celebră de din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.

Nichita Stănescu

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,
pe un scaun negru așezat.
Trecea prin aer, liniștit
și mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primește-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, și grea.

Trecu prin blocul nou din piață.
Trecu prin chioșcul alămiu

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Enghidu

A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameș)

I

Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde,
Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar și aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ți încap în gură.
Pipăie-ți urechea și râzi și miră-te că poți pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac,
Și el a fost!
Umerii privește-mi-i, și spune-ți că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă și bivoli,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Dreptul la timp
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 24 aprilie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Nichita Stănescu@vânt? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre vânt, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!