Nicolae Labiş despre păr

Clonţ

Toamna asta lunecă
Iarăşi pe păduri,
Iarăşi se întunecă
Munţi ştirbi şi suri;

Berzele, încetele,
Au pornit îi şir.
Încâlcit în pletele
Albei amintiri.

Stau pe unde bucină
Visul tău când treci,
Şi adânc mă zdruncină
Clonţul toamnei reci.

Umbra mea îşi clatină
Limpedele var;
Vine ca o datină
Noaptea de coşmar.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur Rimbaud

Scuture-şi pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei şi suie-şi slăvii inegal, semeţ contur,
Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească
Evocarea mea frăţească, încălcit ştrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireşţi soldaţii, galonaţii, verzi, "piu-piu"!
Dar în ţara ta-şi mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, ameţită de rachiu.

Plictisiţi de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaşti alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare şi înalţă crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i ţintă, gravul "Forgeron".

Dar poporul tău şi lumea spulberă murdara crimă
De a-ţi fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din volumul: Lupta cu inerţia (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.
Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de balada

Padurea de mesteacan s-a leganat odata,
Apoi a fost in flacari inalte imbracata,
Era intai frumoasa, caci frunzele parura
Limbi rosii in amurgul pudrat suav de zgura.
Dar crengile-ncepura sa geama si sa strige
Incovoindu-si jarul in crancene carlige
Si bubuiau si tunuri ca-n ziua de apoi
Si mirosea a sange, a fum si a razboi.
Fetita ratacita ajunse-ntr-o poiana
Cu scrum de lemn in plete si scrum de plans pe geana.
Nu mai plangea, de frica; voia sa inteleaga.
Nu mai plangea padurea de-acuma arsa-ntreaga.
Si in poiana arsa zaceau, cu fata-ntoarsa
Spre cer, morti multi, cu pumnii crispati in iarba arsa.
Si soarele prin pacle ce se roteau in sus
Ardea pe ochi si sange si arme, din apus.
Fetita se oprise: bunicul cand murise
Avea priviri sticloase asemeni si deschise,
Bunica le-nchisese tacuta, usurel,
Aveau soldatii astia privirile la fel.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!