Nicolae Martinescu despre moarte

Iubire, în veci slavă ţie!

Ţi-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Şi-albine cu miros de floare.

Te pierzi în visări sidefate
Şi ziua şi noaptea visezi.
Clădeşti din noroaie palate
Şi aur în mlaştină vezi.

Tu cânţi când e moartea aproape
Şi-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.

Eşti focul ce arzi în oceane;
Eşti sclavul ce cânţi în robie,
Eşti înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ţie!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc autumnal

Litieră-şi făcu toamna din frunzişul ruginit
Şi din crengile uscate două osii şi-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roţi
Şi-a strigat în crâng şi codru ca să vină cucii toţi.

Dar grăbiţi cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânşii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-aşeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s şubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Şi porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas şi crânguri şi câmpii pustii şi ape,
Îngroziţi fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruţul roşu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriaţi au fugit cucii. Şi sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiţă vie
Şi fugi cu dânsa-n braţe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul

Pierdut prin câmp în iute zbor
Şi ciripit în fuga lor,
Ca nişte bile de-abanos,
Pe creanga dudului stau jos,
Încetişor...

S-au rătăcit de negrul stol
Şi sub a frunzelor prestol,
Îşi spun al inimii lor foc.
Şi tot sărind din loc în loc,
Pătrund în gol.

Şi-nciripiri ca de argint
Ei nu se-nşală, nu se mint;
Ci-şi spun pe faţă-ntregul dor,
Şi cald e ciripitul lor
--Parfum de-absint.--

Şi, Doamne, câte planuri fac
La umbra bunului copac!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!