Nicolae Martinescu despre păr

Cântec trecut

Ţi-ai prins în palme pletele de aur
Şi fir cu fir le-ai pieptănat, agale,
Le-ai destrămat, le-ai strâns ca pe-un tezaur,
Iar soarele, oprindu-se în cale,

Şi-a aruncat un bucheţel de raze
Ce şi-a pierdut lucirea sidefată
Şi-a poposit--căutător de oaze--
Ca să-ţi sărute chipul de agată.

Iar tu, tremurătoare, împletit-ai
Cu razele aprinse-a ta cosiţă
Şi-n focul lor, furată, învelit-ai
Aurul tot, făcându-l cununiţă.

Şi-atâta tot! Ai râs, apoi, şi iară
Te-ai afundat în visurile-n care
Ţi s-a topit a vieţii primăvară,
Crăiţă dulce cu petale-amare!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palatul cel vechi

Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua şi noaptea, vii raze de lună,
Răilor ţese necazuri
Bunilor bune şi lauri.

Uşa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora uşor se strecoară şi-anunţă în şoaptă:
"Sfârşitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunţă sentinţa-nţeleaptă:

"Să treacă!" şi-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheaţă din nou îi cuprinde palatul.
Şi-n linişte, vremea pe gânduri rămâne.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc autumnal

Litieră-şi făcu toamna din frunzişul ruginit
Şi din crengile uscate două osii şi-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roţi
Şi-a strigat în crâng şi codru ca să vină cucii toţi.

Dar grăbiţi cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânşii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-aşeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s şubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Şi porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas şi crânguri şi câmpii pustii şi ape,
Îngroziţi fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruţul roşu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriaţi au fugit cucii. Şi sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiţă vie
Şi fugi cu dânsa-n braţe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte (primului coleg decedat)

Păşeşete-ncet şi vino aproape, mai aproape...
Uşor şi lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moşneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...

Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nţeles-ai al greierilr cânt;
Ascunşi ca nişte demoni în umedele plete
De iarba liniştită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint şi aur al tinerelor fete.

Ascultă-n iadul nopţii cocoare rătăcite
Şi vezi cum şi pe ele tartarul le înghite.
Păşeşete-ncet şi vino: ah, vino mai aproape!
În liniştea pădurii te văd cum mi-ieşi-nainte
Şi vii uşor în noapte cu pasul ca pe ape.

Te-aşează lângă mine şi spune-mi, dar în şoapte;
O, spune-mi dacă morţii se pierd pe veci în moarte...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!