
Sbuciumare (pe digul de la farul din Constanța)
încântat de acel farmec
Ce-l dă liniștea-nserării,
Rătăceam pe malul mării
Legănându-mă molatic.
Valurile ei, la țărmuri,
Se izbeau cu grea furie
Iar o dungă purpurie
O-ncingea la orizonturi.
Și din pieptul ei, un urlet
Se tot sbuciuma prin valuri
Se-nălța în sus spre maluri
Ca-ntr-al tunetului umblet.
Ea voia să se reverse
Peste dig să se repeadă;
Ci iar trebuia să cadă
Valurile sale dese.
......................
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.

Joc autumnal
Litieră-și făcu toamna din frunzișul ruginit
Și din crengile uscate două osii și-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roți
Și-a strigat în crâng și codru ca să vină cucii toți.
Dar grăbiți cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânșii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-așeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s șubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...
Și porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas și crânguri și câmpii pustii și ape,
Îngroziți fugiră cerbii ce veneau să se adape.
Iar căruțul roșu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriați au fugit cucii. Și sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiță vie
Și fugi cu dânsa-n brațe, simbol dragostei să-i fie.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liniște (primului coleg decedat)
Pășeșete-ncet și vino aproape, mai aproape...
Ușor și lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moșneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...
Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nțeles-ai al greierilr cânt;
Ascunși ca niște demoni în umedele plete
De iarba liniștită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint și aur al tinerelor fete.
Ascultă-n iadul nopții cocoare rătăcite
Și vezi cum și pe ele tartarul le înghite.
Pășeșete-ncet și vino: ah, vino mai aproape!
În liniștea pădurii te văd cum mi-ieși-nainte
Și vii ușor în noapte cu pasul ca pe ape.
Te-așează lângă mine și spune-mi, dar în șoapte;
O, spune-mi dacă morții se pierd pe veci în moarte...
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Martinescu despre religie, adresa este:
