Nicolae Martinescu despre vânt

Joc autumnal

Litieră-şi făcu toamna din frunzişul ruginit
Şi din crengile uscate două osii şi-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roţi
Şi-a strigat în crâng şi codru ca să vină cucii toţi.

Dar grăbiţi cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânşii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-aşeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s şubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Şi porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas şi crânguri şi câmpii pustii şi ape,
Îngroziţi fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruţul roşu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriaţi au fugit cucii. Şi sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiţă vie
Şi fugi cu dânsa-n braţe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Blânde şi moi ca puful,
Flori albe de zăpadă
Coboară din văzduhul
Ce-ameninţă să cadă.
............................
Cu legănări uşoare-n vânt
În fugă calea-şi împletesc;
Se lasă molcom pe pământ
Şi în argint îl învelesc.
.............................
Păpuşi cu păr bălai
De geruri nu se tem;
L-al vântului alai
Se fac cu toate ghem.

E linişte... pe dealuri
Pe văi şi pe coline;
Se-aşterne neaua-n valuri
Ca roiuri de albine.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

În stoluri, corbii se rotesc
Şi fulgi uşori
Se cern din nori
Eu ziua-ntreagă mi-o-mpletesc
Din fire de fiori.

Se-nvăluieşte-n alb pământul
Ca-ntr-o mantie
Larg-argintie,
Izbit din cracă-n cracă, vântul
Se zbate cu furie.

Cu mâini nervoase răscoleşte
În val zăpada,
Şi trist, ograda
Sub sarcina de puf tânjeşte.
A-mbătrânit de tot livada!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul

Pierdut prin câmp în iute zbor
Şi ciripit în fuga lor,
Ca nişte bile de-abanos,
Pe creanga dudului stau jos,
Încetişor...

S-au rătăcit de negrul stol
Şi sub a frunzelor prestol,
Îşi spun al inimii lor foc.
Şi tot sărind din loc în loc,
Pătrund în gol.

Şi-nciripiri ca de argint
Ei nu se-nşală, nu se mint;
Ci-şi spun pe faţă-ntregul dor,
Şi cald e ciripitul lor
--Parfum de-absint.--

Şi, Doamne, câte planuri fac
La umbra bunului copac!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, clopotele, clopotele! (inspirat din Al.Vlahuţă)

Albă, mică fărâmiţă,
Unde rătăceşti voioasă?
Fulg bălai de porumbiţă,
Vino-n palma-mi de te lasă!...

Fărâmiţă de hârtie,
Crunt te bate uraganul;
Suflet despărţit de glie
Rătăceşti zburând în vanul

Spaţiilor nesfârşite...
Nu te duce, eşti prea mică
Între florile-ofilite!
Nu pleca, o, rândunică!

Suflet rătăcit în lume!
Zbori, furat de vânturi calde,
Te-a scăldat talazu-n spume;
Fugi, neantul să te scalde...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur..., după Alexandru Vlahuţă (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte (primului coleg decedat)

Păşeşete-ncet şi vino aproape, mai aproape...
Uşor şi lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moşneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...

Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nţeles-ai al greierilr cânt;
Ascunşi ca nişte demoni în umedele plete
De iarba liniştită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint şi aur al tinerelor fete.

Ascultă-n iadul nopţii cocoare rătăcite
Şi vezi cum şi pe ele tartarul le înghite.
Păşeşete-ncet şi vino: ah, vino mai aproape!
În liniştea pădurii te văd cum mi-ieşi-nainte
Şi vii uşor în noapte cu pasul ca pe ape.

Te-aşează lângă mine şi spune-mi, dar în şoapte;
O, spune-mi dacă morţii se pierd pe veci în moarte...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)

Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Păşind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinşi şi cu feţe crispate

Mulţimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos şi se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanţuri de fier m-au băgat?

De ce mâna-mi slabă cătuşe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud şoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...

El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână

Şi alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiţi cerul...
Cedeţi că cu mâini înnegrite şi slabe

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!