
Bine-ai venit, stimată Doamnă,
Cu gând și inimă curată,
Îți mulțumesc, iubită Toamnă,
Pentru recolta cea bogată.
catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liniștea ninsorii
Albă liniște aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.
Nori cuminți din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliți, încet se-aștern,
Cad în dulce agonie.
Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul și-a găsit odihnă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


A trecut prea multă vreme...
Ți-am deschis zăvorul porții c-o dorință în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl așteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ți-am lăsat dorința-n poartă.
Ți-am deschis zăvorul porții cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ți-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.
Ți-am deschis zăvorul porții cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l țineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ți-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.
Dorul, gândul și dorința, toate-acum sunt pe sfârșite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece și închisă...
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gânduri de iubire
Sentimentele-s curate,
Iubirea tresaltă-n rânduri,
De-ai s-ajungi cu ea departe
Vei avea și alte gânduri?
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Început de toamnă
Semnul toamnei lin apare,
E rumoare în câmpie,
Pe coline, prin ponoare,
Trece-o pată arămie.
Emoții îmi răscolesc
Melancolicele gânduri,
Berzele își pregătesc
Rânduielile în cârduri.
Inc-o toamnă-a mai sosit,
Eu îi spun:,, Bine-ai venit ''!
acrostih de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


S-a dus luna lui Gerar, iarna asta-i șugubeață,
Ne-a adus de toate-n dar: ger, ninsori și ploi cu gheață,
Întorc cu păreri de rău filele din calendar,
Liniște și gânduri bune să ne-aducă Făurar.
catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dorință de iarnă
Mă-ntreabă iarna de ce-s trist,
De ce mă pierd în rele gânduri,
Să fiu mai vesel, optimist,
Îmi cere-n repetate rânduri.
Tristețea rece o să-mi treacă,
Ar vrea să mă înveselească,
Să-i spun ce trebuie să facă
Dorința să-mi îndeplinească:
-Să-mi fie stinsă supărarea,
Să-mi fie inima-mpăcată
Aș vrea să mai revăd ninsoarea
Zăpezilor de altădată.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


M-am împăcat cu gândul
M-aș face-un râu și cursul lin mi l-aș întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Stânca s-o simt aproape când lacrimă își stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl și să mă pierd în mare.
M-aș face-un pom întors la seva de-începuturi
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-așternuturi,
Să fiu în primăvară când ramul mi-e-nflorit.
Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc la vremuri de-nceput oricât aș vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la gânduri, dar cu o relevanță mică.

Toamnă, nu-mi goli pădurea!
Dinspre deal coboară toamna
Adusă de-un vânt pustiu,
Frunzele se țes de-a valma
În covorul arămiu.
Liniștea încet coboară
Prin poienile deșarte,
Cântăreții de-astă vară
Dau concerte-n altă parte.
În tufișuri cu ghimpari
Poamele stau în ciorchine
Colindate de bondari
Prin roșcove și gherghine.
Un stejar, străjer bătrân,
Doinește duios din ghindă
Și visează că-i stăpân
Peste-a cerului oglindă.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rătăcind pe mal de ape
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurișuri, mișcă-n dulce adiere.
Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.
Sălcii împletesc șuvițe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleț cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credință-mi cere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dor de stea
(lui Mihai Eminescu)
De steaua ce nu a apus
Și mai străluce încă
Mi-e sufletul de dor răpus
În liniștea adâncă.
Nimic nu-i stins din al său drum,
În depărtări senine
Lucește-n raza lui acum
Speranța de mai bine.
- Icoană strălucind în gând,
Încet, la noi coboară,
Cu harul tău de înger blând
Hai, vin* de ne-nconjoară!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Crângul părăginit
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată,
Vântu-n taină mi-a stârnit
Amintirea de-altădată.
Stejarul îmbătrânit,
Mândru, falnic se arată,
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată.
Luna-n pâcla-ntunecată
Multe gânduri a urzit,
Chiar de pare dezolată
Drumul nu și-a rătăcit
În crângul părăginit.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Grâul, pleava și neghina
Pe-arioi lâng-un ciurlan
Leapădă de zor combina
Adunându-se-n morman
Grâul, pleava și neghina.
Dinspre margini aruncată,
Pleava plină de gâlceavă,
Încrezută și-nțepată
Se ridică dusă-n slavă.
Și în zboru-i efemeric
Nu puțini erau acei
Ce aplaudau frenetic
Toat-ascensiunea ei.
Pripășită lângă grâu,
Molia, nici gând să zboare,
Îi strânse cureaua-n brâu
Tot furându-i din mâncare.
[...] Citește tot
fabulă de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul furtunii
Prin vișini vuiește vântul,
E turbat, suflă întruna,
S-a întunecat pământul,
Se dezlănțuie furtuna.
Rupe pomilor veșmântul,
Tună, fulgeră nebuna,
Prin vișini vuiește vântul,
Se dezlănțuie furtuna.
Nori de grindină se-adună,
Tristețea-mi umbrește gândul,
Răpăie țigla, răsună,
Cade un copac, rupându-l,
Prin vișini vuiește vântul.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Copilărie
Departe-mi ești copilărie!
Mereu aproape te-am dorit,
Mi-ai fost un cuib de bucurie,
Fără să vreau te-am părăsit.
Când vremea-i tristă și târzie
În neguri gândul mi-e-nvelit,
Departe-mi ești copilărie,
Mereu aproape te-am dorit.
Poeme fără de sfârșit
De doruri și de pribegie
Le-am mângâiat pe o hârtie,
Tu nu ești încă de găsit,
Departe-mi ești copilărie!
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Anotimp înstrăinat
Mă simt de primăvară-nstrăinat
Și sufăr că n-am voie s-o iubesc,
Sunt liber dar mă simt întemnițat
Când ochi de monștri sadici ne privesc.
Ce trist a mai trecut un anotimp...
Doar ție, Doamne, mila o cerșim,
Să nu dispară din al vieții timp
O primăvar-așa cum ne-o dorim.
În vara senină ce-o să vină,
De temnițe, de boli să n-auzim,
Gândul bun să iasă la lumină,
În pace și iubire să trăim.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Septembrie
Zvon pornește dinspre crânguri
Înspre zarea cea senină,
Picură ușor în gânduri
O tristețe dulce, lină.
Raze-n alinări de îngeri
Vin din lacrima albastră,
În suavele lui curgeri
Timpu-îmi cântă la fereastră.
Săruturi de-adio, dulci,
Își pun florile-n petale,
Plesnesc cojile de nuci,
Mere roșii curg în poale.
Vântu-împrăștiind prin vie
Iz de sidefie coarnă
Mi-a stârnit melancolie
Și emoție de toamnă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul ploii
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflați de nesomn plânge-un nor,
În ropot curg lacrimi, șiroi ne-ncetat
Și păsări se plâng după liniștea lor.
Un fulger lovește pământu-înmuiat,
Un tunet străpunge al firii fior,
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflați de nesomn plânge-un nor.
Natura e sumbră în tristul decor,
Un ram se îndoaie de vânt aplecat
Și răpăie ploaia în ritm sacadat,
Neliniști se picură-n gânduri de dor,
Din ceruri tot curge izvor nesecat.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primăvara e cu noi
Trăim ca niciodată o primăvară ternă,
Fierbințile dorințe muiate-n flori de gheață
Au învelit iubirea să nu ajungă-n bernă
Și gândul ni-l alungă de lumea fără viață.
Sorbim aceleași clipe, trăim aceeași oră,
În distanțată vreme e-o dragoste imună,
Apropiere nu e, când frica ni-i majoră
În lumea paralelă neliniștea-i stăpână.
Ni-s visurile sterpe, nu vor să mai contemple,
Speranțe renăscute vor să salveze neamul,
Cu noi e primăvara ce-ar vrea să dea exemple
Cum să-i simțim fiorii acum când plânge ramul.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Crinul
Esti floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.
Petale îți surâd de soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul meu curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.
Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile încătușate,
Bondarii te-nsoțesc în prag de noapte,
Un fluture adoarme pe brațe legănat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Matei despre gânduri, adresa este:
