Nicolae Vălăreanu Sârbu despre femei

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul unei dame de companie

Zilele astea în care pictez o damă de companie
îmi aruncă timpul pe şevalet ca o ploaie
doresc să ating modelul şi nu mă lasă,
vreau sa plătesc şi nu vrea nimic,
îmi plimbă dorinţele pe neliniştea sânilor
şi mă face să-i conturez nervos.

O aşez la fereastră să-i pătrundă lumina prin păr
şi aura ei mă arde la degete
trupul are ceva care-mi curbează liniile
ori le frânge şi cuţitul scapă bucăţi de culoare
pe unde abia trebuie ninse.

Se-nmulţesc nemulţumirile căderii umbrelor
modelul e scump şi formele ei diafane
pot fi prinse când le pipăi, când le sorbi
ca pe o licoare devoratoare de simţuri
îi promit un tablou dar e prea puţin
pentru corpul ei sculptat în abanos.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o fereastră nevăzută femeia

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.

Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură
pe malul celălalt al vorbirii,
pe văile de calcar unde se fură caii nopţii
şi se închid în cetăţi
în care n-au mai intrat nici femeie, nici pasăre
lovite de păcatul morţii subite.

Nu ştiu, mi-e teamă de preziceri
după părăsirea viselor care închid apusul
pe o câmpie de umbre în taina somnului
fără lumină, fără cântec şi hrană
păşesc pe pământuri sterpe
unde nu există drumuri iar mersul

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie poartă numele unei cifre

Nu-mi puneţi pe cap fărădelegile
şterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheaţă
ninse cu fluturi de sânge, măştile râd
unde-şi calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-şi iubeşte stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punţi delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
şi dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarţi?"

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o durere de moarte

fugărit de femeile cu mâinile lungi
mă pot ascunde în zgârcenia cuvintelor
pot mărturisi liniştit păcatele întâmplate
modul nevinovat cum am căzut
pot sta locului fără priviri agresive
şi să trec pe lângă prăpastie după o beţie

nu mă mai ademenesc picioarele lungi
nu mai am greutăţi aşezate pe umeri
şi spaime de ce scap printre degete
pot călători cu nepăsare în lumea femeilor
insensibil şi orb prin partea lor de întuneric

respirăm cu toţii porii clipele uitării
distilăm strop cu strop licoarea mândriei
şi o bem ca pe un sirop de tuse
fără să ne aşteptăm la un efect imediat
ori la o inutilă bucurie efemeră

ne plimbăm fiecare prin gânduri singure

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom mira împreună

Nemaiauzite întâmplari îmi secară
liniştea inimii. Unde-aş putea lăsa toamna
cu surâsul ei veşted ruginit de iluzii?
Bat clopotele sunetului în rana sărutului
femeile pleacă, drumurile se rup sub paşi
se înmoaie genunchii sub greutatea gândului.

Nu mai ştiu pe unde te-am căutat
să-ţi spulber îndoielile cu mângâierea somnului,
să căutăm copacii cu stele pe ramuri,
unde locuiesc pietrele îndrăgostite de mersul tău
şi verdele putred ne umple amurgul.

Prin clipa de-ntuneric trec păsări,
singur îmi beau neliniştile şi plec
unde ochii şi atracţia femeii mă cheamă
să împlinesc dorinţele buzelor ei,
sânii copţi să-i ascund în pieptul meu.

Se vor apropia de inima aprinsă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele rege

Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt şi bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.

Ziua-n amiază răsufli uşurată
şi aştepţi cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculţi freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
şi-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite, copilul drag.

Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viaţa
şi-i lasă-n custodie pământului moartea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este un gest prin care Dumnezeu
a lăsat moştenire frumuseţea pe pământ
fără să nemulţumească florile
şi cu izbânda crezului în iubitorii de nobleţe.

Ea nu se pune-n lumină ca femelă,
ci arată mai mult decât se poate vedea,
nu o sperie nicio înfrângere
puterea i se multiplică din mers.

Femeia îşi găseşte ţinta ca pasărea-n zbor
din instinct întotdeaua la timp,
devotamentul ei cast înalţă dragostea
pe culmile veneraţiei divine.

Numai cea cu virtute răspândeşte evlavia
şi se urcă-n jilţul de regină,
restul nu-şi pun infinitul în iubire
şi devin sclavele raţiunii pure.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada cu meri

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost înceţoşată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
şi-l puteţi recunoaşte.

Înşelătoare sunt clipele care fug
şi se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă acelaşi om,
doar fructul retras în seminţele sale.
Ştiu, o să admir florile de mai
şi ce tinere şi frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!

Îmi pare că iubirea izbeşte-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
şi tu rece-mi spui să privesc,
un vânt îngheţat dinspre miazănoapte
laşi nemăsurate gândurile.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi moara de apă

N-are rost să plângi de iubire
poti mângâia florile înmiresmate,
trupul flămând îl poate sătura
marea cu valurile calde.
Când suferi, poţi vorbi cu delfinii,
te poţi împrieteni cu pescăruşii
caută gândul dus, îl ciugulesc.
Dacă te nelinişteşte singurătatea
poţi chema femeia de seară
s-o aştepţi undeva pe râu,
îi vei mărturisi dimineaţa,
ce miracol a bântuit noaptea
şi cum moara de apă ţi-a măcinat timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În braţe gândul când îl strângi.

Tu esti femeie–n plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.

Tu esti femeie–n glasul nopţii
Umbra risipei de veşminte,
Fosnirea mea la pragul porţii
Când tu mă chemi fară cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea libertate

Mai demult, totul se intuia uşor,
ştiai de unde se mişcă lucrurile
şi unde-ţi găseşti femeia.
Te pregăteai din timp;
îţi îmbrăcai hainele potrivite,
aşteptai cu gândul priponit de scop,
ca şi cum nimic n-ar fi imposibil.
Îţi luai avântul necesar,
şi la capătul drumului
porţile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...

Acum totul e imprevizibil!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearşaf de umbre
nu este femeia mea şi mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
şi vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriţi
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

te-ntorci şi torni haosul pe drumuri diforme
şi vezi cum se aşază pietrele una într-alta
de nu ştiu de care-mi strivesc degetele

voi zdrobi depărtarea din tine
cu un ciocan de piatră lovind aerul
aşchiile sar în zborul păsărilor
şi-n singura pleoapă a văzduhului
pe cerul tapetat cu marmură color
şi stele verzi

voi incărunţi femeile
dispuse să pună cenuşă în cap
dar nu-ţi permit să le atingi cu o o floare
să nu le strici demnitatea
roasă ca unghiile
vopsite violet

sau voi povesti de mine
întors pe faţa cealaltă a lumii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu ie

Sub pălăria de soare
umbra
se strânge la trup
şi păşeşte
molatic.

Femeia
cu ie colorată
o urmăreşte
şi surâde
magnetic.

Un bărbat
se ia după ea
şi-n umbră-i
devine
altul.

Dragostea,
un cărăbuş de iubire

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!