Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nicolae Vălăreanu Sârbu despre femei

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.

Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.

Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.

poezie de (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Portretul unei dame de companie

Zilele astea în care pictez o damă de companie
îmi aruncă timpul pe șevalet ca o ploaie
doresc să ating modelul și nu mă lasă,
vreau sa plătesc și nu vrea nimic,
îmi plimbă dorințele pe neliniștea sânilor
și mă face să-i conturez nervos.

O așez la fereastră să-i pătrundă lumina prin păr
și aura ei mă arde la degete
trupul are ceva care-mi curbează liniile
ori le frânge și cuțitul scapă bucăți de culoare
pe unde abia trebuie ninse.

Se-nmulțesc nemulțumirile căderii umbrelor
modelul e scump și formele ei diafane
pot fi prinse când le pipăi, când le sorbi
ca pe o licoare devoratoare de simțuri
îi promit un tablou dar e prea puțin
pentru corpul ei sculptat în abanos.

[...] Citește tot

poezie de (23 septembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

De la o fereastră nevăzută femeia

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura pașilor
cu urme-n inima cuvântului
și a asfințit odată cu luna-n turnurile nopții.

Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui și ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură
pe malul celălalt al vorbirii,
pe văile de calcar unde se fură caii nopții
și se închid în cetăți
în care n-au mai intrat nici femeie, nici pasăre
lovite de păcatul morții subite.

Nu știu, mi-e teamă de preziceri
după părăsirea viselor care închid apusul
pe o câmpie de umbre în taina somnului
fără lumină, fără cântec și hrană
pășesc pe pământuri sterpe
unde nu există drumuri iar mersul

[...] Citește tot

poezie de (5 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

O femeie poartă numele unei cifre

Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-și iubește stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punți delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
și dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?"

[...] Citește tot

poezie de (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu o durere de moarte

fugărit de femeile cu mâinile lungi
mă pot ascunde în zgârcenia cuvintelor
pot mărturisi liniștit păcatele întâmplate
modul nevinovat cum am căzut
pot sta locului fără priviri agresive
și să trec pe lângă prăpastie după o beție

nu mă mai ademenesc picioarele lungi
nu mai am greutăți așezate pe umeri
și spaime de ce scap printre degete
pot călători cu nepăsare în lumea femeilor
insensibil și orb prin partea lor de întuneric

respirăm cu toții porii clipele uitării
distilăm strop cu strop licoarea mândriei
și o bem ca pe un sirop de tuse
fără să ne așteptăm la un efect imediat
ori la o inutilă bucurie efemeră

ne plimbăm fiecare prin gânduri singure

[...] Citește tot

poezie de (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ne vom mira împreună

Nemaiauzite întâmplari îmi secară
liniștea inimii. Unde-aș putea lăsa toamna
cu surâsul ei veșted ruginit de iluzii?
Bat clopotele sunetului în rana sărutului
femeile pleacă, drumurile se rup sub pași
se înmoaie genunchii sub greutatea gândului.

Nu mai știu pe unde te-am căutat
să-ți spulber îndoielile cu mângâierea somnului,
să căutăm copacii cu stele pe ramuri,
unde locuiesc pietrele îndrăgostite de mersul tău
și verdele putred ne umple amurgul.

Prin clipa de-ntuneric trec păsări,
singur îmi beau neliniștile și plec
unde ochii și atracția femeii mă cheamă
să împlinesc dorințele buzelor ei,
sânii copți să-i ascund în pieptul meu.

Se vor apropia de inima aprinsă

[...] Citește tot

poezie de (24 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Arborele rege

Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt și bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.

Ziua-n amiază răsufli ușurată
și aștepți cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculți freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
și-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite, copilul drag.

Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viața
și-i lasă-n custodie pământului moartea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia

Femeia este un gest prin care Dumnezeu
a lăsat moștenire frumusețea pe pământ
fără să nemulțumească florile
și cu izbânda crezului în iubitorii de noblețe.

Ea nu se pune-n lumină ca femelă,
ci arată mai mult decât se poate vedea,
nu o sperie nicio înfrângere
puterea i se multiplică din mers.

Femeia își găsește ținta ca pasărea-n zbor
din instinct întotdeaua la timp,
devotamentul ei cast înalță dragostea
pe culmile venerației divine.

Numai cea cu virtute răspândește evlavia
și se urcă-n jilțul de regină,
restul nu-și pun infinitul în iubire
și devin sclavele rațiunii pure.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelități
cineva le strânge și le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă și eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenței
și n-am simțit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să știu cum am venit
și de ce?

poezie de (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Livada cu meri

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost încețoșată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
și-l puteți recunoaște.

Înșelătoare sunt clipele care fug
și se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă același om,
doar fructul retras în semințele sale.
Știu, o să admir florile de mai
și ce tinere și frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!

Îmi pare că iubirea izbește-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
și tu rece-mi spui să privesc,
un vânt înghețat dinspre miazănoapte
lași nemăsurate gândurile.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia și moara de apă

N-are rost să plângi de iubire
poti mângâia florile înmiresmate,
trupul flămând îl poate sătura
marea cu valurile calde.
Când suferi, poți vorbi cu delfinii,
te poți împrieteni cu pescărușii
caută gândul dus, îl ciugulesc.
Dacă te neliniștește singurătatea
poți chema femeia de seară
s-o aștepți undeva pe râu,
îi vei mărturisi dimineața,
ce miracol a bântuit noaptea
și cum moara de apă ți-a măcinat timpul.

poezie de (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tu ești femeie

Tu ești femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În brațe gândul când îl strângi.

Tu esti femeie–n plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.

Tu esti femeie–n glasul nopții
Umbra risipei de veșminte,
Fosnirea mea la pragul porții
Când tu mă chemi fară cuvinte.

poezie de (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Dulcea libertate

Mai demult, totul se intuia ușor,
știai de unde se mișcă lucrurile
și unde-ți găsești femeia.
Te pregăteai din timp;
îți îmbrăcai hainele potrivite,
așteptai cu gândul priponit de scop,
ca și cum nimic n-ar fi imposibil.
Îți luai avântul necesar,
și la capătul drumului
porțile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...

Acum totul e imprevizibil!

poezie de (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aș folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Pașii ar prelungi drumul la orizont.
Nu știu ce aș face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deșert
prin care nu trece femeia.
Numai tu ești umbra pe care mă suprapun
și intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
și zboară.

poezie de (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe fiecare față o altă față

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
știe pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care și-a crucuficat instinctele primare
și se hrănește cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufașe
își scoate din buzunar moneda de schimb
și o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
și calitățile ei puse în sângele bărbăției
să armonizeze cuvintele adânci ale simțirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare față
și-l scapă ca pe o haită de conducător
și-i dăruiește prin luptă altul.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Haos

te-ntorci și torni haosul pe drumuri diforme
și vezi cum se așază pietrele una într-alta
de nu știu de care-mi strivesc degetele

voi zdrobi depărtarea din tine
cu un ciocan de piatră lovind aerul
așchiile sar în zborul păsărilor
și-n singura pleoapă a văzduhului
pe cerul tapetat cu marmură color
și stele verzi

voi incărunți femeile
dispuse să pună cenușă în cap
dar nu-ți permit să le atingi cu o o floare
să nu le strici demnitatea
roasă ca unghiile
vopsite violet

sau voi povesti de mine
întors pe fața cealaltă a lumii

poezie de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.

poezie de (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia cu ie

Sub pălăria de soare
umbra
se strânge la trup
și pășește
molatic.

Femeia
cu ie colorată
o urmărește
și surâde
magnetic.

Un bărbat
se ia după ea
și-n umbră-i
devine
altul.

Dragostea,
un cărăbuș de iubire

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la femei, dar cu o relevanță mică.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Și plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogățeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoție care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetițele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu ști
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înțelegere
Aproape omenească,
La marginea vieții.

poezie de (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre femei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info