Nicolae Vălăreanu Sârbu despre păsări

Sens căutat

De ce cade frunza
pe acoperişul unui anotimp,

de pleacă îndată păsările
grăbite şi speriate.

Acolo se află sensul
ce te face să-l cauţi
atât de perseverent?

Când pasărea ce aduce veşti
cântă departe,

aproapele se înclină
de teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou din cuvinte

pietrele respiră un aer mirositor a veşnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbaţii îşi scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
şi aşteaptă nepoţii plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări

pământul respiră aerul purificat al morţii
anotimpurile s-au înfrăţit cu cerul
plouă rar şi mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă şchioapă prin gânduri
şi desfinţează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să prevadă

Lumea-i plină de îndoieli, are multe feţe,
s-a trezit la realitate adâncul din conştiinţe,
dar mulţi privesc fără să participe,
spectacolul se desfăşoară cu uşile închise.

În scorburi am găsit şerpi şi păsări,
am un fior de teamă ascunsă,
păsările oricum zboară, dar şerpii rămân
şi fără precauţie nu-ţi bagi mâinile.

Nimeni nu poate să prevadă
când se schimbă ordinea existentă,
se emit scenarii şi păreri năstruşnice
cu fundamente fără conţinut
care se pierd în tăcere,
la noi tot ce începe nu se mai termină
voinţa e aproape nulă.

Unora ne place mersul cocostârcului
cu pasul rar,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

te-ntorci şi torni haosul pe drumuri diforme
şi vezi cum se aşază pietrele una într-alta
de nu ştiu de care-mi strivesc degetele

voi zdrobi depărtarea din tine
cu un ciocan de piatră lovind aerul
aşchiile sar în zborul păsărilor
şi-n singura pleoapă a văzduhului
pe cerul tapetat cu marmură color
şi stele verzi

voi incărunţi femeile
dispuse să pună cenuşă în cap
dar nu-ţi permit să le atingi cu o o floare
să nu le strici demnitatea
roasă ca unghiile
vopsite violet

sau voi povesti de mine
întors pe faţa cealaltă a lumii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mimau trist bucuria

Noaptea nu era neagră, era cenuşie,
stelele erau verzi, căzute printre noi,
drumul se ducea pe râu până la izvor
apoi intra-n tunel, trecea dincolo.
Tu ai plecat făcându-mi cu mâna,
era o chemare ori semnul despărţirii.
Sângele era subţire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
Clipele sonore curgeau în timpane
băteau cu ciocane într-un clopot al timpului,
ochii tăi sticloşi erau de felină.
Totul era complicat, imprevizibil, ascuns,
dimineţile te îmbrăcau la loc în mirosuri.
Măştile purtate din obişnuinţă,
acopereau faţa clownului obosit,
mimau trist bucuria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec fluturi negri

Ştiu, turnurile nopţii spre lună se-nclină
Pe acoperişuri vin păsări mari de pradă,
Din clipe prinse-n iris ies iele de lumină
Cu dansul lor în cercuri spectacol de estradă.

Mă înspăimântă bezna şi nu am o sclipire
Vin dezertări şi temeri cu gustul lor de fiere,
Şi zbuciumul nadejdii aproape-i de topire
În cupe îşi ţes pânza paianjenii-n tăcere.

Prin câmpurile arse descoperi-vei drumul,
Însingurat şi gol eşti, un izgonit din lume,
Vai, unde sunt bărbaţii cu ochii lor ca scrumul?
Şi cui să-i spun acuma ce mă framântă-anume?

Te cheamă voci difuze din spaţiu de oriunde
Şi netezind tăios, sunt cuvintele ca-n palmă,
Trec, parcă, fluturi negri prin umbrele rotunde
Şi-n marginile vieţii alunecarea-i calmă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
şi oamenii o străbat fără teamă
să o admire

fluieră şi cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecţiile cunoscute
pădurea-i liniştită şi deasă
păsările se sperie şi zboară
inima mea este un luminiş
unde aştept căprioare
să se ducă la râu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă
unde gândurile se-nveselesc singure...

Despre oglinzi se spune că nu visează ci reflectă,
sunt nedrepte, nu ascund nimic
din ceea ce se vede liber cu ochiul de alţii.

De sărbători sparge paharele băute
şi din altele vin nu mai bea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele rămase păsări

număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n braţe
şi mă înduioşez când zboară
paralel cu pământul

pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste

o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
şi de începuturi

tu ascultă-ţi gândul
pune-l în cuvinte
şi scrie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul personal

Trăiesc în spatele unui cod personal
de care nu pot scăpa,
cu el poţi afla totul despre mine.

Nu mi-au crescut aripi de păsări,
nici de înger.
sunt o parte neglijabilă a universului
pe care-l port în imaginaţie.

Unii spun că nu mor,
ci mă transfer pe o altă stea,
dar ce folos dacă acolo
nu mai întâlnesc niciun cunoscut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pustiu

În sufletul pustiu au înflorit cactuşii
şi oazele se înmulţesc
caută izvoarele cerului.

După furtuni încep anii să curgă
ca nisipul în clepsidră
sub ameninţare de scorpion.

Port mările lumii sub cap
şi călătoresc
fără să am aripi de pasăre,

ci numai o moarte în spinare
ce nu-i grea nici uşoară,
dar mă ascunde în pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!