Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nicolae Vălăreanu Sârbu despre singurătate

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Singurătate și teamă

Într- o lume plină de neguri și umbre
moartea se joacă de-a viața
și când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deșertăciune.

Soarta cred că și-a pierdut
sămânța în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt și pielea de lămâie,
fără multă așteptare
primăvara din mine nu mai înmugurește.

și eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Uitare și singurătate

Oamenii uită de ce au trăit cu sufletul la gură
În schimb nu fac nimic
Se ascund în spatele gândurilor de mai bine
și găsesc în așteptare o speranță bolnavă.
Timpul trece călător și nu iartă pe nimeni
Iar moartea își ascute coasa pe cruci de piatra.
Lumea alunecă pe topoganul întâmplărilor zilnice
și scapă frumoasele clipe de înălțare a spiritului.

Tulnicăresele au plecat și numai dau nicio veste
Doar clopotele mai bat într-o dungă
Cu limbă de metal vechi
E o rătăcire-n singurătatea aspră
și rare întâlnirile de bucurie și binefacere
s-a mutat totul la oraș.

Cu o tristețe înlăcrimată
Privesc frumusețea ce mă înconjoară
mă bucur de ea
până mor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia și moara de apă

N-are rost să plângi de iubire
poti mângâia florile înmiresmate,
trupul flămând îl poate sătura
marea cu valurile calde.
Când suferi, poți vorbi cu delfinii,
te poți împrieteni cu pescărușii
caută gândul dus, îl ciugulesc.
Dacă te neliniștește singurătatea
poți chema femeia de seară
s-o aștepți undeva pe râu,
îi vei mărturisi dimineața,
ce miracol a bântuit noaptea
și cum moara de apă ți-a măcinat timpul.

poezie de (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
și portretul tău în ramă obeză
ca niște figurine răzlețe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
și gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
și vine miezul nopții
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care țes o pânză
pe care vreau să-ți ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de (20 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.

Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.

Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.

poezie de (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Și sângele apă nu se face

Tu ai rămas nehotărâtă
în orașul trecut peste mări,
să cauți alt orizont
printre străinii mult prea străini.

Eu călătoresc spre casa din țara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
și sângele apă nu se face.

Te aștept adăugând câte o zi de tristețe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
și se preface-n strânsoare.

Lumile noastre nu simt diferența,
ea naște singurătate și orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
și zorii ei îmi bat la geam.

poezie de (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la singurătate, dar cu o relevanță mică.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Venise toamna

O femeie-și ținea iubirea ascunsă-n sân
(își aducea rar aminte de ea);
Când cineva îi privea sânii,
atunci i se părea că ard
cu iubire cu tot.

O năpădeau transpirațiile și dorul,
alerga de nebună pe străzi
și se întorcea acasă singură,
până-ntr-o zi...
când s-a trezit cu sânii țepușă
prin bluza albă ca laptele.
De atunci, câte un bărbat
o însoțea tot timpul,
până a rămas doar unul,
și s-a căsătorit cu acte în regulă.
Degeaba...
Iubirea-i fugise din sân,
suferea de singurătate,
cu bărbatul alături.

[...] Citește tot

poezie de (18 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

La pragul singurătății

în preajmă ruine
timpul se clatină în părți
într-un balans lipsit de remușcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătății
rupe dintre noi vieți
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
și se instalează deșertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
și vorbele sunt de prisos

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

[...] Citește tot

poezie de (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte și lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânți,
norii apăsători împart straturi de ceață.
O să te chem acolo dincolo de umbre
și ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânțat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
și încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunții tale de taină.
Mă întreb care-i prețul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie

[...] Citește tot

poezie de (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lup singuratic

Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară și mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănțăne-ntre dinți bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
și nu văd nicio urmă.

Mă mișc singuratic și slăbit
de nopțile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcție perfectă și dulce,

în timp ce acrul străin
devine și se odihnește
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
și rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospește căldura.

Acum,
când boala plutește ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lacrimă și râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de fățarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toți

vine vremea singurătății
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste ființe și neființe

niciun imbold
nu ne lasă așteptarea
mai lungă decât este

lacrima și râsul
sunt împreună

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un pește
fără nicio previziune,
pe străzi liniște și singurătate,
oamenii bolnavi și bătrânii
au orizontul ciuruit de sulițele morții
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc și meditez,
deșertăciune și speranță,
Doamne întoarce fața spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Își schimbă modul de gândire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ca o umbră a punctului

tainele sunt atât de firești
nu știi nimic despre ele
întotdeauna ești privit cu multă înțelegere
fara reacții potrivite la întâmplare
răspunsul e unul neinspirat
în fața unui obiect de care n-ai auzit
schimbul e ca între cer și pământ
te pierzi în cuvinte
ca într-o apă limpede și
încărcat de singurătate
adormi pe genunchi
ca pe o pernă de lut rotunjită
umerii tăi întăriți
desfac carnea trec prin tine
și ai impresia ca nu știi de ce
plângi pietrele
și-ți aluneci picioarele pe iarbă
cu privirea unui orb de unde vine sunetul
cum ai putea sa apari în ochii înțeleptului
decât ca o umbră a punctului

[...] Citește tot

poezie de (15 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Durerea trădării

Am suferit durerea trădării
în trecutul nemângâiat,
azi indiferența și-a făcut loc
unde locuia iubirea.

Rămân într-o singurătate sfâșiată
de răzbunări bolnave de moarte
ca un câine ce nu știe să-și trăiască libertatea,
doarme nelegat lângă cușca nouă
și latră la lună
în perioadele lui de amintire.

Noul stăpân îl privește cu dragoste
și el se bucură mulțumit
de abundența ce i se oferă,
dar e prea târziu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sfârșitul e încă pe drum

Cade noaptea în pereții scorojiți
și-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristețe
cu lacrimi fără să curgă.

Dar ce neliniște apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.

Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...

rupe din mine bucăți colțuroase
pe care nu vrau să le pierd.

Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
și tu-mi șoptești
sfârșitul e încă pe drum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

N-am să-ți spun

N-am să-ți spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră înghețată
când luna-n oglinda nopții
îmi așeza pietrele pe suflet și râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ți spun, iubire,
cum ți-am verificat polii magnetici
lipiți pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porțile templelor.

N-am să-ți spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
și-mi oprești inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
și-mi fură singurătatea.

[...] Citește tot

poezie de (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre singurătate, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Rafinare tematică

Subiecte de interes

Fani pe Facebook