
Poet bătrân
Arinul
încrețit de vântul salin
a trăit atât de mult...
susținând și-adăpostind
propria greutate
de cuiburi.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Hoinar
Năvodul lung, înțesat cu pești, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieșirea la suprafață
S-a întors încet-încet înapoi în abis.
Daffodil s-a apupat, înșurubându-se înainte
Prin apa roșie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanțurilor.
Iar memoria aduna așchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Își sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Și-i jefuia pe Orion și pe câinele lui, Sirius.
Am trăit cu acel pungaș cumsecade-n mine;
Am trăit cu niște ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiți pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Atât de multe veri...
Lângă un lac, scheletul alb și curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte așteptând să moară.
C-un băț în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Și,-n fiecare vară, am văzut cum între leațurile-albite
Distanțele cresc și cum cad stâlpii din picioare.
Timpul adaugă fiecărei răutăți o nouă răutate
Trebuie-acum să privești atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a ști dacă cerbul plutește sau barca aleargă.
Atât de multe veri... și eu le-am trăit pe toate.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.

Lingvistul
Dacă am trăi într-o lume unde clopotele
spun într-adevăr "bang-bang" și unde "muu"
este mai degrabă ceva rostit
cu eficiență de o vacă,
eu aș putea crede că tu ai putea crede
că aceste sunete pe care le scot eu în aer
și aceste forme cu care înnegresc hârtia albă
sunt cumva conectate
cu gândurile din mintea mea
și cu sentimentele din gândurile mele.
După cum stau lucrurile,
dacă ar fi să te privesc în ochi și să spun
"ham-ham" sau "mac-mac", tu ai lua asta ca pe un fel de
disperată antologie de admirație,
o concentrare a tuturor conflictelor
provenind dintr-un gen de introvertire, ca pe o capsulă
conținând semnificația semnificației mele
pe care nu o pot scrie pe hârtie
mai mult decât aș putea silabisi sunetul suspinului
pe care l-aș scoate atunci, înainte ca
[...] Citește tot
poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă
Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopții,
Și mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopții,
Eu, care mă tem de stafii, n-aș avea nici o teamă.
Te-aș întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăși,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăși.
N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viața și care n-avea cum muri în ora morții tale.
Apoi, când ai pleca iarăși, eu n-aș mai plânge.
Voioșia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



După
Hai, să alegem un cuvânt drăguț, să zicem, "seară",
Și să ne cățărăm prin el în trecut,
Sau să ne așezăm pe turnul lui "Dacă", cercetând
Regatele roze pe care le-am pierdut.
Din fiecare colț schiopătează o mie
De plictiseli care spun: "Salutați-ne"." Noi suntem viață".
Hai, să înconjurăm asfințitul, să-l mulgem
Intr-o carafa și să-l bem în întregime.
Sau, hai, să împletim în arbustul cu zgorghine roșii
Efemerul imaginei noastre cenușii
Pentru a vibra în trilul vrăbiilor
Și a deveni incandescenți în clipa când se lasă roua.
Sau să tragem distanța în casă și să o înlănțuim
Ȋn colțul unei camere;
Ȋncantați de urletul ei sălbatic
Să cerșim fragmente din visul noastru.
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Trecând frontiera
Stau cu spatele către motor și urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că știu unde merg și cred că am
câte ceva de spus în această privință.
Mai cred că aceasta a fost o țară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunși bandiții frontierei,
a stogurilor de fân și a acoperișurilor incendiate în bezna nopții, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roșii.
Mă gândesc la viețile
care încercau să-și împlinească destinul prin ierburile uscate.
Acum, care e diferența?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ținuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, țipetele înăbușite,
căderea acoperișurilor
prin întunericul deplorabil.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vrabia
Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne și uzate.
Iar cuibul ei ar fi numit magherniță murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe pășuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopții,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciugulește în gura unui canal de scurgere.
Trăiește cu inima ușoară din ceea ce a învățat
temeinic de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supraviețuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
și celelalte păsări
balerini, muzicieni, arhitecți
mor în zăpadă
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Norman MacCaig despre viață, adresa este:
