Norman MacCaig despre viaţă

Poet bătrân

Arinul
încreţit de vântul salin
a trăit atât de mult...
susţinând şi-adăpostind
propria greutate
de cuiburi.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingvistul

Dacă am trăi într-o lume unde clopotele
spun într-adevăr "bang-bang" şi unde "muu"
este mai degrabă ceva rostit
cu eficienţă de o vacă,
eu aş putea crede că tu ai putea crede
că aceste sunete pe care le scot eu în aer
şi aceste forme cu care înnegresc hârtia albă
sunt cumva conectate
cu gândurile din mintea mea
şi cu sentimentele din gândurile mele.
După cum stau lucrurile,
dacă ar fi să te privesc în ochi şi să spun
"ham-ham" sau "mac-mac", tu ai lua asta ca pe un fel de
disperată antologie de admiraţie,
o concentrare a tuturor conflictelor
provenind dintr-un gen de introvertire, ca pe o capsulă
conţinând semnificaţia semnificaţiei mele
pe care nu o pot scrie pe hârtie
mai mult decât aş putea silabisi sunetul suspinului
pe care l-aş scoate atunci, înainte ca

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După

Hai, să alegem un cuvânt drăguţ, să zicem, "seară",
Şi să ne căţărăm prin el în trecut,
Sau să ne aşezăm pe turnul lui "Dacă", cercetând
Regatele roze pe care le-am pierdut.

Din fiecare colţ schiopătează o mie
De plictiseli care spun: "Salutaţi-ne"." Noi suntem viaţă".
Hai, să înconjurăm asfinţitul, să-l mulgem
Intr-o carafa şi să-l bem în întregime.

Sau, hai, să împletim în arbustul cu zgorghine roşii
Efemerul imaginei noastre cenuşii
Pentru a vibra în trilul vrăbiilor
Şi a deveni incandescenţi în clipa când se lasă roua.

Sau să tragem distanţa în casă şi să o înlănţuim
Ȋn colţul unei camere;
Ȋncantaţi de urletul ei sălbatic
Să cerşim fragmente din visul noastru.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând frontiera

Stau cu spatele către motor şi urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că ştiu unde merg şi cred că am
câte ceva de spus în această privinţă.

Mai cred că aceasta a fost o ţară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunşi bandiţii frontierei,
a stogurilor de fân şi a acoperişurilor incendiate în bezna nopţii, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roşii.
Mă gândesc la vieţile
care încercau să-şi împlinească destinul prin ierburile uscate.

Acum, care e diferenţa?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe – în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ţinuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, ţipetele înăbuşite,
căderea acoperişurilor
prin întunericul deplorabil.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!