Octavian Cocoş despre moarte

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul de mort

Când o să dau examenul de mort
Şi o să-l iau, trecând în nefiinţă
Să nu vii să mă plângi, că nu suport,
Iar să mă ţii în loc nu-i cu putinţă.

Nu te mâhni, nu te schimba la faţă,
Că timpul înapoi nu poţi să-l dai,
Mergi înainte prin această viaţă
Şi bucură-te mult de tot ce ai.

Să nu verşi lacrimi calde şi amare
Că ele nu te-ajută la nimic
Omul se naşte şi pe urmă moare,
Indiferent că-i mare sau e mic.

Şi dacă doru-n piept ţi se va zbate
Să nu îmi cauţi sufletul pe sus,
Nici prin articole şi doctorate,
Ci-n poeziile pe care le-am compus.

poezie de Octavian Cocoş (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atmosferă bacoviană

Afară plouă trist şi monoton
Şi e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Şi simt că m-am răcit precum un mort.

Trotuarele în plumb parcă-s turnate
Oamenii trec încet pe lângă porţi,
Abia-şi târăsc picioarele îngheţate
Şi par a fi pe jumătate morţi.

Maşinile-s ca nişte fiare vechi,
Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Şi-n casă-i beznă ca într-un cavou.

poezie de Octavian Cocoş (7 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 11

Sunt unii care încearcă cu tărie
Să descifreze marile mistere
Crezând c-aceasta e o datorie
Şi se silesc cu întreaga lor putere.
Au spart atomul în bucăţi mărunte
Bolta cerească atent au iscodit-o,
Şi-n Univers au prins să se avânte,
Dar cauza dintâi nu au găsit-o.
Au coborât în mări şi în oceane
S-au avântat pe creste înzăpezite
Au scotocit unghere şi cotloane,
Cu inimile-n piept nefericite.

Şi moartea vine şi le ia trăirea
Şi pierd misterul, care e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război pe pământ

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toţi înalţă rugăciune.

Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini şi case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanţele sunt nemiloase.

Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulţumită
Şi de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 15

Dacă priveşti în jur şi vezi doar răul
Şi sincer crezi că-l vei afla oriunde
Şi-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiţi cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipseşte,
Iar partea plină neînsemnată-ţi pare
Să ştii că-n minte golul se măreşte.
Dacă-i priveşti pe toţi cu detaşare
Convins că suferinţa-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de Octavian Cocoş (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de manele

Aoleu, mânca-ţi-aş gura,
Recunosc cinstit,
Ochii tăi negri ca mura
M-au înnebunit.

Şi să mor în puşcărie
Dacă te minţesc,
Vreau să închei căsătorie
Fiindcă te doresc.

Îţi iau ţoale şi inele
Şi casă la bloc
Şi te umplu de lovele,
Zău, să n-am noroc!

Şi în lumea asta mare
Peste tot te scot,
În Paris şi-n Baleare,
Că-i mişto de tot.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (18 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi mai bine?

Oare mai avem un suflet
Oare mai avem trăire
Vrem tovărăşii banale
Sau relaţii de iubire?

Mai vrem oare fericire
Chiar şi cât o scânteiere
Sau ne mulţumim vremelnic
Doar cu-a trupului plăcere?

Ne dorim "să fim" ca oameni,
Să vibrăm ca o vioară
Sau vrem "să avem" în viaţă
Lăsând sufletul să moară?

La final, "ce-avem" vom pierde
Oameni, bunuri preţioase,
Şi atunci n-ar fi mai bine
"Să fim" suflete frumose?

poezie de Octavian Cocoş (8 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor călător

Nor călător
Alb şi pufos
Uită-te în jos
Ştii că mi-e dor
De mândra mea
Să o privesc,
Să îi vorbesc...
Du-mă la ea
Iute în zbor
Şi de n-o vrea
Să fie a mea
Mai bine mor.

poezie de Octavian Cocoş (5 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agitaţia minţii

Cine vorbeşte-n capul meu,
O fi Satan sau Dumnezeu,
Ori amândoi, dar rând pe rând,
Îmi intră-n minte şi în gând?

Şi toată ziua trăncănesc
De-mi vine să înnebunesc,
Nici noaptea nu găsesc răgaz,
Că şoapta lor mă ţine treaz.

Vreau să-i opresc, dar în zadar,
E linişte atât de rar,
Mă perpelesc, nu mai suport,
Poate-o să tacă când sunt mort.

poezie de Octavian Cocoş (7 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Paşii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau şi-ascult şi parcă glasul tău şăgalnic
Blând rosteşte vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuşi râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii şi stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale şoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei virtuţi

Viaţa poate fi frumoasă
Şi când omul e ateu
Şi de Dumnezeu nu-i pasă,
Căci se crede şi el zeu.

Însă ca să birui moartea
Trei virtuţi sunt de folos
Bunătatea, puritatea
Şi credinţa în Hristos.

Căci ce rost mai are viaţa
Oricât de frumoasă ar fi
Dacă moartea-ţi taie aţa
Şi în neant te vei topi?

poezie de Octavian Cocoş (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi drumul

Dacă sunt jos şi treci pe-aici
Nu încerca să mă ridici,
Căci vreau să ştiu de ce-am căzut,
Unde-am greşit, ce n-am făcut...

Iar dacă-ţi pare că sunt trist,
Că lupt din greu ca să rezist,
Nu-ţi fie milă, te implor,
Urmează-ţi drumul, n-o să mor.

Ca să învăţ e necesar
Să mă ridic şi să cad iar;
Şi tot aşa la infinit –
Îţi mulţumesc c-ai zăbovit.

poezie de Octavian Cocoş (6 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine...

Ar fi bine să ne stingem
Cât lumina e în noi
Nu să fim sleiţi de vlagă
Şi de suflet să fim goi.

Ar fi bine să ne stingem
Cât cu ochii mai vorbim
Nu s-avem privirea rece
Şi în trup să suferim.

Ar fi bine să ne stingem
Cât avem ce-i omenesc
Nu să ne vedem copiii
Cum cu trudă ne îngrijesc.

Ar fi bine viitorul
Singuri să ni-l făurim
Şi s-alegem fiecare
Când e bine să murim.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul ştie

Bucurie, supărare,
Mărire sau decădere
Toate-s lucruri trecătoare,
Biete umbre efemere.

Bani şi-averi pe săturate
Şi-alte lucruri iluzorii
Pe acestea se vor bate
Mai târziu moştenitorii.

Veşnică e doar schimbarea
Ce învârte roata vieţii,
Moartea este nemişcarea
După cum ne-au spus profeţii.

Sfinxul ne priveşte-n tihnă
Cum ne zbatem fără rost,
Ştie că, fără odihnă,
Timpul şterge tot ce-a fost.

poezie de Octavian Cocoş (20 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea va dăinui

Hai să ridicăm paharul
Şi să bem necontenit,
Să privim cum arde jarul
Colo-n vatră, liniştit.

Hai să bem o sticlă întreagă,
Fericiţi ca în poveşti,
Să-ţi arăt cât mi-eşti de dragă,
Să îmi spui că mă iubeşti...

Noaptea şi-a întins aripa;
În extaz ne scufundăm,
Nu gândi, trăieşte clipa
Şi de lume să uităm.

Mâine mă vei pierde poate,
Cine ştie ce va fi?
Dar şi dincolo de moarte
Dragostea va dăinui.

poezie de Octavian Cocoş (1 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr metafizic

Acest Pământ va trece, ştim prea bine,
Oameni şi flori şi ape vor pieri,
Doruri, speranţe, griji, dureri, suspine,
Ca ceaţa nopţii se vor risipi.

Soarele-n cer odată se va stinge,
Jelindu-şi raza trist şi ostenit,
Nicio privire nu-l va mai atinge,
Nu va mai fi nicicând un răsărit.

Tot Universul va intra-n repaos
Şi încet-încet se va dezintegra,
Dar peste umbra morţii, peste haos,
Iubirea pură veşnic va dura.

poezie de Octavian Cocoş (21 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!