
Felinarul
Neadormit veghează felinarul,
În taina nopții osândit să vadă,
Tovarăș are colțul vechi de stradă,
Singurătății sfetnic trotuarul.
El vede-a vieții nesfârșită pradă,
Asfaltu-i spune patima ș-amarul,
În fața lui își plimbă-ntreg calvarul
Întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
Clipind încet cu licărire rară,
Îți pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Și parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeți fiecare sară,
Să luminez nenorocirea voastră?..."
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



O clipă
Abia ne-am revăzut o clipă
Și iar ne-a despărțit talazul
Pândea din umbră nenorocul
Când tu-mi încolăceai grumazul.
Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe
Un înțeles de-o viață-ntreagă
În fâlfâirea unei clipe.
Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră și afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dascălul
Moșneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licărește-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Și se-mpletește albă dimineață
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheață.
Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu fața ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminți și limpezi,
Strălucitori de lacrimi și lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Și amintirea-n țara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...
Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu strașine plecate,
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Paris
Parisul, magică făclie,
Cum n-a mai luminat pe cer,
Parisu-n mintea mea învie
Și frigurile lui mă cer.
Parisul chiote și arde,
Cuprins de-al patimilor stol,
Cu clocotul din bulevarde,
Imensa harf-a lui Eol.
Parisul din povestea noastră,
Prinzând misteriosul val
O să ne cânte la fereastră
Mărețu-i cântec nupțial...
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântă moartea
Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre și lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi crește mare;
Întreaga viață petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Și cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apostolul
Ca o vecernie domoală
Se stinge zvonul din dumbravă,
Pleoapa soarele-și închide
Sus, pe-o căpiță de otavă.
Norodul a cuprins podmolul
Lângă frăgarul din uliță -
De cârjă sprijinit răsare
Bătrânul preot la portiță.
Moșneag albit de zile negre,
Așa îl pomenise satul,
Pe pieptărelul lui de lână
Purtând un ban de la-mpăratul.
Domol, în mijloc se așează,
Și sprijinind încet toiagul,
Clipind din genele cărunte,
Începe-a povesti moșneagul.
Întreg poporul ia aminte,
Ascultă jalnica poveste,
Și fusul se oprește-n mâna
Înduioșatelor neveste.
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
[...] Citește tot
rugăciune de Octavian Goga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Solus ero
Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătății mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuiește raza curată, viorie,
Când se oprește-n drumu-i pe-o strașină pustie,
Înveșmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâția fluturi în necuprinsul firii,
Și strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ți zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viață-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătății mele.
Eu port în mine noaptea, și-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănțuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolții cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-și scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra țintuire a lanțurilor grele
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.

Noapte
Nemărginită bolt-a nopții,
Deschide tainica ta carte
Și-ascultă-mi glasul zbuciumării
Neputincioase și deșarte.
Doar mila ta n-o să se stingă
Când două mâini tremurătoare
Își împreun' nevolnicia
În chip de rugă și iertare.
Azi țintele de nestemate
Culege-le din cingătoare,
Căci ochii stelelor mă mustră,
Și plânsul stelelor mă doare.
Azi orice picur de lumină
Din fața ta îmbujorată
În țintirimul larg al minții
O cruce proaspătă-mi arată.
Le văd șireag... și mă cutremur,
Și fiecare clipă-mi pare
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Octavian Goga despre lumină, adresa este:
